O șoferiță în vârstă de 60 de ani, din municipiul Sibiu, pe fondul nepăstrării distanței regulemantare în mers, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, condus de un sibian în vârstă de 30 de ani.
Imediat după impact, șoferița a coborât din autoturism pentru a-și recupera plăcuța de înmatriculare, a urcat la volan și și-a continuat deplasarea.
Șoferul în vârstă de 30 de ani a apelat Poliția Sibiu, a urmărit mașina condusă de femeie și a dirijat echipajul de poliție pe str. Teclu unde a fost interceptată și oprită.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferința se află sub influența alcoolului, testarea cu aparatul etilotest indicând valoarea de 0.96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma accidentului, șoferul în vârstă de 30 de ani a fost rănit ușor.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
ADVERTORIAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ioana DEDU
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA