O nouă dezinsecție împotriva țânțarilor, la Sibiu. Acțiunea are loc marți și miercuri, pe timpul nopții

O nouă dezinsecție împotriva țânțarilor, la Sibiu. Acțiunea are loc marți și miercuri, pe timpul nopții

Primăria Sibiu va realiza marți, 18 august, și miercuri, 19 august, o nouă acțiune de dezinsecție împotriva țânțarilor pe domeniul public al municipiului. Este cea de-a cincea intervenție de acest fel din acest an, substanțele urmând să fie pulverizate în timpul nopții, între orele 22:00 și 04:00.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acțiunea va fi realizată de firma contractată de municipalitate, SC DD CHIM SRL, iar echipele vor interveni în mai multe zone ale orașului.

Unde vor fi pulverizate substanțele

Dezinsecția va viza parcurile și spațiile verzi, zonele dintre blocuri și aliniamentele stradale, dar și malurile râurilor și pârâurilor.  Echipele vor interveni, de asemenea, în spațiile verzi exterioare ale unităților de învățământ, în Cimitirul Municipal și în Grădina Zoologică.

Substanțele vor fi aplicate pe timpul nopții, pentru a limita expunerea populației și pentru a eficientiza intervenția împotriva țânțarilor.

Ce insecticid va fi folosit

Pentru această acțiune va fi utilizat Cymina Ultra, un insecticid avizat de Ministerul Sănătății prin Comisia Națională de Produse Biocide. Primăria transmite că substanța nu prezintă pericol pentru populație, însă recomandă persoanelor cu afecțiuni respiratorii sau cardiace, precum și copiilor, să evite intrarea în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizare în timpul intervențiilor.

Municipalitatea precizează că programul poate fi modificat în cazul în care condițiile meteorologice nu permit desfășurarea în siguranță a lucrărilor. În această situație, acțiunea va fi reprogramată.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Vlad IGNAT
17 august 2026 la 16:10
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 minute
Strada Henri Coandă din Sibiu va fi lărgită. Primăria investește 1,93 milioane de lei pentru fluidizarea traficului
Primăria Sibiu și asocierea Nord Construct SRL – Terra Building SRL au semnat vineri, 14 august, contractul pentru...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 9 minute
Dominic Fritz riscă să-și piardă mandatul de primar după decizia CCR. Reacția liderului USR
Dominic Fritz riscă să-și piardă mandatul de primar al Timișoarei după decizia luată astăzi de Curtea Constituțională. CCR...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 33 minute
Mediașul, în sărbătoare de Sfânta Maria. Sute de oameni au petrecut pe ritmuri populare
Sute de persoane au participat la ediția din acest an a evenimentului „Petrecere la Han”, organizat la Hanul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Weekend cu sute de amenzi pe șoselele din Sibiu. Șoferi prinși băuți la volan și 18 permise reținute
Polițiștii sibieni au aplicat, în perioada 14–16 august, aproximativ 781 de sancțiuni, în valoare de peste 312.000 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Aeroportul Sibiu cumpără aparate care detectează urmele de explozibili de pe bagaje și colete. Contractul poate ajunge la 1,07 milioane de lei
Aeroportul Internațional Sibiu a lansat o licitație pentru achiziția unor echipamente capabile să detecteze urmele de explozibili și...
Actualitate
4 min de citit
acum 1 oră
„Voluntariatul, oportunitate de dezvoltare personală” – Opt ediții de implicare, solidaritate și responsabilitate
Anul acesta, proiectul „Voluntariatul, oportunitate de dezvoltare personală” a ajuns la cea de-a VIII-a ediție. Deși proiectul are...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Urgențele de la Spitalul Militar Sibiu, suspendate temporar. Pacienții vor fi direcționați către alte unități
Activitatea Compartimentului de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu va fi...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Primăria Mediaș vrea să cumpere două troleibuze noi cu 5,1 milioane de lei
Primăria Mediaș a lansat licitația pentru cumpărarea a două troleibuze noi, destinate transportului public urban, valoarea estimată a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
Primăria Sibiu caută operator pentru centrul de colectare a deșeurilor prin aport voluntar. Contract de aproape 1,9 milioane de lei
Primăria Sibiu a scos la licitație contractul pentru operarea centrului de colectare prin aport voluntar a deșeurilor provenite...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
Lucrările la viitorul Spital de îngrijiri paliative din Săliște sunt în grafic. Investiția depășește 28 de milioane de lei
Lucrările la viitorul Spital de îngrijiri paliative din Săliște se desfășoară conform graficului de execuție, iar constructorul lucrează...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 3 ore
Ilie Bolojan, primele explicații după întâlnirea cu șefa CCR: „Se încearcă să se facă din țânțar armăsar”
Premierul Ilie Bolojan a oferit astăzi primele explicații publice referitoare la întâlnirea pe care a avut-o cu președinta...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 3 ore
„Întoarcere la rădăcini”, sărbătoare de suflet la Fofeldea. Adrian Bibu: „Un loc de care mă leagă istoria familiei mele”
Alături de tatăl și unchiul său, administratorul public al județului Sibiu, Adrian Bibu, a participat sâmbătă la evenimentul...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.