O femeie de 37 de ani și fiica ei în vârstă de 13 ani au ajuns la spital, vineri, după un accident care a avut loc în TIlișca.
Echipajele medicale ale ISU Sibiu au acordat îngrijiri medicale femeii care a suferit un traumatism cranio-cerebral și fiicei ei care a suferit un traumatism facial. Ambele au fost transportate la spital, femeia la UPU Sibiu, iar fetița la CPU Luther. De asemenea, echipajele medicale au mai acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de 32 de ani care a suferit un traumatism la mână. Acesta a fost transportat și el la UPU Sibiu conștient.
„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 106E, într-o zonă în care partea carosabilă se îngustează, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Jina, nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opus de către un localnic în vârstă de 47 de ani. Coliziunea a dus la vătămarea corporală a două pasagere din autoturismul condus de către bărbatul din Tilișca, o femeie în vârstă de 37 de ani și o minoră, în vârstă de 13 ani, localnice, victimele fiind transportate la spital conștiente. Conducătorul auto în vârstă de 32 de ani a fost și el preluat de echipajele medicale și transportat la spital”, transmit reprezentanții Poliției Sibiu.
Traficul a fost blocat total pentru efectuarea cercetării la fața locului și preluarea victimelor accidentului rutier. (L. B.)