O dublă analiză asupra Poeziei lui Traian Dorz, încadrarea acestuia în Literatura Română de performanță și mărturie

O distinsă colegă universitar, Florina-Maria Băcilă, conferențiar al Universității de Vest din Timișoara, Departamentul de Studii românești (Colectivul de Limba Română) al facultății de Litere, Istorie și Teologie al Universității bănățene, ne propune de ceva timp o analiză extrem de prețioasă- cultural și duhovnicește- a poeziei, a întregii creații a lui Traian Dorz, poetul creștin cel mai reprezentativ al Oastei Domnului și al Ortodoxie românești. Două volume sunt adevărate distincții în această analiză: Dorziana- o (re)construcție a textului prin limbaj (Editura Excelsior Art, Timișoara, 2016, 499 pg.) și Dorziana – poemul (ne)cuvântului întemeietor (Ed. Cosmopolitan- Art, Timișoara, 2021, 503 pg.). Suntem dinaintea unei analize reconstitutive, restauratoare atente a unei poezii mărturisitoare și remarc modul în care autoarea a reușit să nu distrugă echilibrul excepțional al poeziei și poeticii Omului Traian Dorz. Primul volum- pe care de altfel l-am gustat din plin la apariția sa, propune analize pe palierele poeticii ca expresie lingvistică a aspirației spre absolut identificând o serie de termeni emblematici c repere ale construcției textuale (remarcabilă prezentare la năier- harfă -dor). Identifică volumele tematice și fenomenele lexico-gramaticale precum și „convertirea” în poezie a unei mitologii poetice specifice. Cel de-al doilea volum m-a cuprins, mi-a dăruit o altă perspectivă asupra re-citirii și recitării poeziei lui Traian Dorz. Autoarea ne prezintă I. poezia lui Traian Dorz ca o paradigmă a mărturisirilor întru nemurire (pp. 21-25) și propune o perspectivă nouă, pe care o sintetizează în capitolele II. Repere ale construcției textuale („Peste milenii de alt tărâm trăit”, „La țărmul mării mele”, „Simțit-am pe suflet sărutul Tău blând”, „Taina sărutării Lui”, „Se sărutau lumini și zări”, pp. 25- 246), III. Aspirația spre Absolut- expresie lingvistică și configurare a misterului sacru („Ceva de nemairupt”, „Cuprinderi mai divine”, „Același Nume Preaiubit”, pp. 247- 299) și III. Egestas Lingue: „Nu-i condei să poată scrie” (pp. 300- 472). Volumul este deschis de o remarcabilă prefață a Profesorului Constantin Teodorescu, Dorziana- statornicia credinței, sfințenia creației (pp. 9-19) care identifică poate cel mai adânc mesaj al autoarei: „Limbajul poetic are temelia rezistentă la toate loviturile culturale ori de altă natură în limba veche, de unde vin cuvinte bisericești, care au valori artisitice în sensul lor, prin funcția lor purtătoare de spiritualitate creștină” (p.9). Meta – analiza Florinei-Maria Băcilă urcă acest adevăr în fibra cercetării sale. Dacă la primul volum prezentat de noi, din acest antifonic compus  estetic- poetic Dorziana, Profesorul Teodorescu (Kitchener-Ontario, SUA) privea poezia prin Omul Traian Dorz, în cel de-al doilea identificarea pârghiilor misticii dăruirii vieții prin cuvânt deschide, de fapt, orizontul lecturii cărții propuse de autoare. Ambele volume sunt post-fațate emoționant și emoțional de către Prof.Univ.Dr. Simona Constantinovici – Stilistica sufletului creștin (2016, pp. 489- 497 2016) și Pergament de tăcere auriferă (2021, pp. 495-502)- care descoperă hermeneutul de duh care locuiește în Dorziana Florinei-Maria Băcilă. Excelent cunoscător al poeziei Fratelui Traian- poate nu mai mult decât bătrânele generații ale Oastei care respirau poeziile sale ca pe niște rugăciuni de Rug Aprins dar sigur mai mult decât oricare dintre cei care acum ne trăim murirea- și o atentă exegetă întru filologie a scriiturii Poetului dârzeniei creștine mărturisitoare, autoarea ne obligă să reconstruim punțile de mugur cu Soarele Hristos întru asumarea poeziei românești ca pildă de asumare a Scripturii prin viața poetului. Un Slăvit să fie Domnul! plin de respect și admirație.