O cărticică apărută în anul 1530 a pus burgul sibian în topul tipăriturilor științifice de pe actualul teritoriu al României

În urmă cu nu foarte multă vreme scrisesem că am primit de la vechii mei cunoscuți sibieni, Ioan-Nicolae și Liliana Maria-Popa două texte, cu rugămintea de a le comenta, așa cum procedasem la textele volumelor din seria de restituire istorică Vasile Aaron. Am scris despre primul cu oarecare întârziere, silit întâi de complexa structurare a acelei neobișnuite incursiuni în istoria burgului de pe apa Cibinului, încurcat apoi de o temă înfricoșătoare pentru cineva puțin cunoscător al subtilităților, al capcanelor presupuse de abordarea ei.

M-am apropiat ceva mai liniștit de al doilea text, înștiințat fiind că editura nu-l va pune în malaxor foarte curând, dar am constatat că tematica lui, deși mai restrânsă, îmi era și mai străină, cu totul, îndepărtată de pregătirea pe care o primisem de la dascălii mei din facultate, deloc interesați de tipăriturile din orașele-cetăți ale Transilvaniei. Dar ce vor găsi cititorii în cărticica pe care au lucrat-o în aceste vremuri, dificile pentru ei, cei doi veterani cercetători sibieni? Vor găsi una dintre acele scrieri prin care oameni luminați din perioada când arealul european era, periodic, bântuit de pustietoarele epidemii de ciumă, încercau să dea explicații, în măsura cunoștințelor existente atunci, despre apariția și despre modalitățile de combatere a maladiei. Pentru cititorii din România, spun autorii, editarea acestui volumaș este importantă deoarece el constituie prima traducere a lucrării în limba română. Prima versiune românească a primei lucrări științifice tipărite pe actualul teritoriu al României, nu acum două veacuri, nici în urmă cu vreo trei sute de ani, ci mult msi departe în timp, în anul 1530: adică peste nu multă vreme se vor împlini 500 de ani, altfel spus, o jumătate de mileniu! Pentru orientarea în epocă este bine să amintim câteva repere istorice: în august 1526, oștile turcești au zdrobit armata regelui Ungariei în istorica bătăliei de la Mohacs, eveniment care a dus la dezmembrarea Ungariei și la transformarea teritoriului ei vestic în pașalâc turcesc, după căderea orașului Buda în anul 1541. Transilvania și-a păstrat statutul de principat autonom, aflat acum sub suzeranitate otomană pentru circa 170 de ani, până la intrarea în componența Imperiului Habsburgic. Principatul moldovean îl avea în frunte pe impetuosul Petru Rareș, mai puțin norocosul fiu al marelui Ștefan; în Tara Românească, taberele boierești se află într-un continuu conflict pentru impunerea domnitorului, într-o vreme a intrigilor politice, a trădărilor mișelnice și urmate de asasinate și de execuții. Polonia trecuse printr-un îndelungat și foarte dificil proces de unificare, de formare a statului centralizat, mai ales după constituirea uniunii statale polono-litusniene. Rusia, aglutinată în jurul Marelui cnezat al Moscovei, abia ieșise de sub dominația mogolă. Condusă la cel început de secol XVI de Vasili III Ivanovici (1503-1533), Rusia marilor cneji nu conta pe eșichierul evenimentelor politice majore din Europa acelor timpuri. În Transilvania, unde taberele prohabsburgice și prootomane se aflau în luptă deschisă, la conducerea voievodatului s-a aflat Ștefan Bathori II (1529-1533). Lumea catolică era în fierbere, zguduită de mișcarea inițiată în Germania de Martin Luther și sprijinită de principii din teritoriile devenite leagăn al protestantismului european, adoptat ca religie oficială și de majoritatea comunităților neromânești transilvănene.

Am trecut în revistă, foarte, foarte sumar niște realități istorice binecunoscute majorității cititorilor sibieni, pentru mai lesicioasa apropiere de înțelegere a importanței cunoașterii tipăriturii pe care ne-o oferă acum, în versiune românească, soții Popa. Cărticica în cauză, după cum precizează realizatoriii reeditării, a fost alcătuită puțin înainte de 1530 la Brașov, de un medic originar din Slovacia, Sebastian Pauschner pe nume, ajuns medic în burgul de sub Tâmpa, stabilit apoi, prin 1530, la Sibiu, unde și-a dat obștescul sfârșit, după nu multă vreme. În studiul introductiv, documentat și pe deplin demn de luat în seamă, alcătuit cu deplin spirit științific de I. N. Popa, cu aceeași expunere clară și logică pe care a dovedit-o mereu în lucrările anterioare, cititorul găsește informații despre epocă, despre autor, despre conținutul tipăriturii, ca și despre destinul ei: nu s-a păstrat niciun exemplar al broșurii lui Paschner, ea ajungând la cunoștința cercetătorilor târziu de tot, prin intermediul unei copii manuscrise făcute de nu se știe cine și nu se știe precis când. Am citit cu maximă atenție cele scrise în studiul introductiv și apreciez spiritul analitic al celui care l-a alcătuit, îndeosebi rezerva permanentă dovedită în aprecieri reținerea de a formula sentințe asupra unor lucruri neclare, interpretabile. Este un studiu demn de luat în seamă de oricine se va apleca asupra subiectului, bogat în sugestii și în informații. Include aici și bogăția informațiilor din notele de subsol, unele dintre ele de-a dreptul surprinzătoare, ansamblul lor părând a fi o demonstrație de enciclopedism, care pe mine, sincer mărturisesc, adeseori chiar mă copleșește și mă îndeamnă să mai pun mâna pe carte.

Mă simt dator să subliniez meritele pe care le are traducătorul textului german din 1530. Doamna Liliana Maria Popa dovedește încă o dată că este unul dintre cei mai competenți specialiști în descifrarea și traducerea manuscriselor germane pe care îi are țara noastră; Experiența atâtor ani petrecuți în proximitatea documentelor din arhivele sibiene, fondurile de arhivă pe care le-a prelucrat pentru a putea intra în circuitul cercetării, zecile de comunicări științifice prezentate la diversele sesiuni științifice de profil unde a fost invitată, cărțile pe care i se păstrează numele ca autor ori ca traducător, atât cele despre zona Țării Sașilor, cât și cele despre cetatea Bălgradului, de exemplu, rămân mărturii ale unei activități meritorii, încununate acum cu această cărticică eveniment cultural pe care o semnează alături de cel care i-a fost și îi este încă sprijin de mai bine de șase decenii. Iată, era să omit să amintesc ceva foarte important: contribuția doamnei Liliana la descifrarea manuscriselor rămase de la avocatul-literat Vasile Aaron, personalitate pe care actualii mai-mari ai Sibiului par să o ignore și acum, când au la dispoziție informațții documentate, precum cele oferite de cei doi veterani cercetători sibieni, parcă prea puțin prețuiți de lumea în care încă mai viețuiesc. Poate că mă înșel!

Nu știu cum va fi primită cărticica despre medicul slovac Sebastian Pauschner și despre învățăturile date de acesta contemporanilor săi transilvăneni, în îndrumarul pentru o viață sănătoasă alcătuit în vechiul Kronstadt și tipărit în cetatea lui Hermann la 1530. Autorii versiunii românești o recomandă cu asiduitate pentru a fi studiată de istorici, de sociologi, de medici, de botaniști, de multe alte categorii socio-profesionale. Au omis însă precizarea că și oamenii care au putere de decizie la diverse nivele ar putea să o parcurgă cu folos, fără pericolul de a se îmbolnăvi de ciumă.

Ioan I. Lazăr

Rurunga, iunie 2024