Par-avion a ajuns în inima mea de cititor volumul Floricăi Bațu Ichim și al soțului său, Părintele Dumitru Ichim: Infinitul dormea în brațele mele (Saga Publishing, 2021, 101 pg.).  Stinsă de mult, rană deschisă încă celor care-i iubim opera, Poeta se așează iar dinaintea noastră în antifon de Duh cu Avva-Poetul. Un izvor nou de înțelegere a Luminii celei necreate strecurate în viețile noastre. Sunt pagini de cutremurătoare certitudine: moartea poate fi învinsă. Dar mai întâi trebuie să o învingi în propria hematie de frică, în cel mai ascuns din colțurile vieții tale. Un dialog al iubirii. Amintiri omenești în tandem cu cele despre viitorul în plinul de Iubire al cerului. Poemele Floricăi Bațu Ichim –Petala Infinitului (pp. 7-23) – adună ca într-un nimb de curaj al verbelor vindecările tăcerii. Cel din urmă înscris aproape doare: „Când eram copii, rupeam coaja copacului- dacă dungile rupte s-ar transforma în silabe…Norii curgeau undeva, dinspre sus, pământul venea aproape, aproape- rămâneam singuri: doar noi și copacul , doar noi și copacul care nu mai era copac. Și rămâneam acolo singuri; doar noi și durerea și mâinile noastre, doar noi și printre noi…” (p. 22). Poemele Părintelui Dumitru Ichim nu poartă nume (pp. 25- 97). Ele sunt construite în jurul unor teme pline de sens: Întruparea Domnului Hristos și modul în care inimile noastre se umplu de Harul Cerului! Poeme minunate, pline de lucirea dimineții de Har a zilei celei neînserate. Din plinul de bucuriei al lecturii acesteia, un gând de liniște…