Noi măsuri pentru a eficientiza comunicarea cu aparținătorii pacienților internați la Spitalul de Urgență Sibiu

Noi măsuri pentru a eficientiza comunicarea cu aparținătorii pacienților internați la Spitalul de Urgență Sibiu

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu încearcă să găsească modalități optime de comunicare cu rudele pacienților internați. Astfel, au fost implementate noi facilități, adaptate contextului actual generat de pandemia de Covid-19.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Cum pot fi aflate informații despre pacient?  

 

În ziua internării pacientului, aparținătorul desemnat de către pacient în „Acordul Informat”, va fi anunțat cu privire la starea pacientului la internare si va primi numărul Foii de Observație Clinică Generală (FOCG) a pacientului, care reprezintă, din acest moment, un număr de identificare pe care acesta îl va comunica ori de cate ori va solicita informații despre starea de sănătate a pacientului;

Pe întreaga durată a spitalizării pacientului, rudele desemnate pot suna la numerele de telefon: 0269243961 si 0269220538 în intervalul orar 8.00-12.00 de luni până sâmbătă, pentru a-și înregistra solicitarea de primire a informațiilor medicale despre starea pacientului. Registratorul medical cu atribuții de comunicare realizează identificarea apelantului iar după identificarea acestuia înregistrează solicitarea și o transmite către secția unde este internat pacientul. De asemenea, registratorul comunică aparținătorului următoarele informații: secția unde este internat pacientul; medicul curant al pacientului; numărul de interior al secției și intervalul orar alocat comunicării.

Informațiile de natură medicală solicitate de către aparținători nu vor fi primite in momentul înregistrării solicitării ci vor fi comunicate în cursul aceleiași zile, în intervalul orar 12.00- 14.00  de către medicul curant și/sau medicul desemnat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În acest sens, aparținătorul desemnat va suna, prin centrala spitalului (0269215050)  la numărul de interior primit în momentul înregistrării solicitării.

De asemenea, și medicul curant/desemnat poate suna aparținătorii desemnați în „Acordul informat” și in FOCG, în același interval orar, pentru a oferi informații despre starea de sănătate a pacienților.

Pentru a asigura protecția datelor medicale, precum și respectarea secretului medical, informațiile vor fi oferite doar acelei persoane care este desemnată de către pacient prin acordul de transmitere a datelor medicale (Conform Ordinului 1410 din 2016 cu modificările si completările ulterioare). Este acceptată o singură persoană.

În cazul pacienților ai căror aparținători au hipoacuzie,  comunicarea se va face prin intermediul mesajelor scrise sau e-mail la numărul de telefon si adresa de e-mail oferite la internare de către pacient.

Dacă este cazul, SCJU Sibiu are contract de colaborare cu un interpret al limbajului mimico-gestual, care poate facilita comunicare dintre cadrele medicale și aparținători.

„Revizuim permanent procedurile de comunicare cu pacienții, din dorința ca acest proces să se desfășoare cât mai bine cu putință. Am implementat noi facilități, astfel încât aparținătorii să poată afla informații despre pacienți cât mai repede și ușor, direct de la cei implicați în tratarea acestora. Înțelegem dorința membrilor familiilor celor internați de a afla informații despre cei dragi și empatizăm cu aceștia. Căutăm mereu soluții, vom monitoriza atent implementarea acestor proceduri și vom încerca să le perfecționăm”, explică managerul SCJU Sibiu, dr. Daniel Chelcea.

 

 

Autor -
02 februarie 2022 la 13:22
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Dragoş Militaru este noul antrenor al ”călăreţilor roşii”. ”Nagelsmann de România” are ambiţii mari la Şelimbăr
CSC Şelimbăr a ajuns la o înţelegere cu Dragoş Militaru pentru preluarea conducerii tehnice. Acesta îl va înlocui...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 20 ore
“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu
Echipa din Şelimbăr s-a impus cu 3-1 în meciul de verificare susţinut, în această după-amiază, cu Universitatea Cluj....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
FC Interstar are un nou partener din Sibiu. “SIMPA înseamnă tradiţie, grijă și pasiune pentru lucrurile bine făcute”
Cea mai veche academie de fotbal din Sibiu, cu o istorie de mai bine de două decenii, anunţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Campion mondial cu Puma, viitor ofițer al Armatei Române. „Viitorul este mai sigur în acest domeniu”
Printre ”bobocii” Academiei Forțelor Terestre (AFT) “Nicolae Bălcescu” din Sibiu se numără și Paul Hadăr, un tânăr de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Ce facem în weekendul 13–15 noiembrie: Târgul de Crăciun, teatru, concerte și ateliere pentru copii
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 zi
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mircea Rednic vorbeşte pentru prima dată de implicarea la FC Inter, ”echipa adevărată a Sibiului”. ” E păcat de orașul ăsta frumos să nu reușească să promoveze anul acesta în Liga 2”
Renumitul antrenor Mircea Rednic a vorbit, în premieră, la GSP Live, despre implicarea sa la FC Inter. Fără...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.11.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Keith Stone revine la CSU Sibiu. ” Încă un pas pentru ca echipa să fie mai puternică”
Pivotul American revine la gruparea studenţească sibiană, pentru care a mai evoluat sezonul trecut. Ultima dată a evoluat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.