Nicu Ştefănuţă pleacă din USR: "Am alte valori"

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Europarlamentarul sibian Nicu Ştefănuţă (Renew Europe) a anunţat oficial plecarea din partidul Uniunea Salvaţi România, transmite un comunicat al Renew Europe. Motivele, conform aceleiaşi surse ar fi "direcţia actuală a formaţiunii politice".

“Am intrat în USR exact acum 6 ani. Zi de zi, am încercat să fac politică altfel, politică bazată pe valori, pe reguli, pe idei. Din păcate, direcţia pe care o are de ani buni conducerea acestui partid este una pentru care eu nu pot gira. Nu am aceeaşi energie, am alte valori. Azi pun punct pentru că trebuie să merg mai departe. Trebuie să lupt pentru oamenii care se uită la mine din Sibiu şi din România”, menţionează Nicu Ştefănuţă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Nu am uitat nicicând ce am spus că vom face, atunci când voi ne-aţi ridicat în 2016, 2017 sau 2019. Voi, care aţi îngheţat pentru principii,
ne-aţi trimis în parlament ca să transmitem vocea voastră răguşită. Să dăm o formă României altfel. Am crezut că atâta timp cât mai sunt oameni buni, lupta nu e pierdută. Şi ei mai sunt cu miile – oameni inimoşi, oa­meni principiali, oameni com­petenţi. Din păcate, nu e a lor vocea care se aude, nu e a lor puterea. Acestor oameni le mulţumesc profund”, încheie Nicu Ştefănuţă, citat de aceeaşi sursă.

 

foto: facebook/Nicu Stefanuta

30 ianuarie 2023 la 19:23
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Volum de studii literare al unui cadru universitar de la ULBS, publicat în Marea Britanie
A apărut de curând, în Marea Britanie, volumul “Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations"...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Video/ Trei acrobați pe picioroange au făcut spectacol pe Bălcescu
Pietonala Nicolae Bălcescu s-a transformat sâmbătă seara într-o adevărată scenă de acrobații. Publicul, adunat pe margini, a urmărit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 7 ore
Cinci destinații de vizitat într-o singură zi, la o oră și jumătate de Sibiu
Sibienii care s-au plictisit de opțiunile locale de petrecere a timpului liber au la dispoziție mai multe destinații...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 11 ore
Primăria Sibiu va plăti 125 de euro/an pentru fiecare elev de la Liceul de Artă
Consilierii locali ai municipiului Sibiu vor avea pe ordinea de zi a ședinței din 26 iunie, un proiect...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Video/ Dialog între artișiti cu final neașteptat la prima conferință FITS. Alexandru Tomescu: „Simfonia lui Beethoven nu va putea fi compilată într-un video de TikTok”
Prima conferință de presă din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a avut loc sâmbătă, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 12 ore
Zece străzi din Porumbacu de Jos rămân fără curent timp de cinci ore. Când și din ce cauză
Autoritățile locale din comuna Porumbacu de Jos le aduc la cunoștință locuitorilor că marți, 24 iunie se va...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 12 ore
Sibienii plătesc mai mult pentru benzină și motorină
După o ieftinire a carburanților, al căror preț a coborât pentru scurtă vreme sub pragul psihologic de 7...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 13 ore
Nu a fost atent când a ieșit din curte și a lovit o femeie care mergea cu bicicleta pe trotuar
Neatenția unui agnițean a băgat în spital o femeie care se deplasa pe bicicletă, pe o stradă din...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 15 ore
Premieră la FITS: medicina și arta, într-o expoziție a Spitalului de Psihiatrie
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu marchează o premieră în istoria sa: o expoziție multimedia realizată de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 16 ore
La Școala Gimnazială Avrig, elevii cu mediile cele mai mari au primit și câte o bicicletă
Vinerea trecută, și la Școala Gimnazială Avrig s-a auzit clopoțelul, pentru ultima oară în acest an școlar, de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/ Video: Spectacol cu drone pe cerul Sibiului. Mii de participanți în prima seară de FITS
Vineri a început cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ce are loc...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Polițiștii sibieni, alături de comunitate pe perioada desfășurării Festivalului Internațional de Teatru. Recomandările IPJ Sibiu pentru perioada 20-29 iunie
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu transmite că, pe perioada desfășurării Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în...
Actualitate
4 min de citit