Județul Sibiu nu are niciun candidat cu nota 10 la proba scrisă a concursului național de Titularizare 2026, potrivit rezultatelor inițiale publicate marți de Ministerul Educației. La nivel național, doar 28 de candidați au obținut nota maximă, cu peste 30% mai puțini decât anul trecut, când au fost înregistrate 41 de note de 10. Cele mai multe note maxime au fost obținute în București, Bihor, Harghita și Mureș, câte trei în fiecare județ.
Titularizarea reprezintă concursul prin care profesorii se pot angaja pe perioadă nedeterminată în învățământul preuniversitar. Pentru a putea ocupa un post de titular, candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția la clasă.
Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații până miercuri, 29 iulie, la ora 12:00, iar rezultatele finale vor fi afișate după soluționarea acestora.
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Adrian POPESCU
b.o.n.
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Vlad IGNAT