O scrisoare plină de amărăciune ne-a trimis la redacţie dl. Ilie Bălan din Sibiu (B-dul Victoriei nr. 2). Domnia sa scrie: "Avem în familie o persoană în vârstă de 45 de ani, cu handicap grav, gradul I. Nenorocirea s-a întâmplat când copilul nostru avea sub 2 ani și de la o injecţie nepotrivită a rămas nenorocit pe viaţă. În anul 1993, când a apărut legea care-i protejează pe handicapaţi (L 53/93), i-am făcut și noi dosar. Cu toate greutăţile întâmpinate, legea aceasta ne-a ajutat. Până anul acesta, când în completarea dosarului, ni s-a cerut să anexăm bonurile fiscale aferente lunilor ianuarie, iunie și decembrie 2021, pe care să le lipim pe coli A4 și să le predăm la Judecătoria Sibiu. La acestea se adaugă alte și alte documente pentru care trebuie să faci cereri pentru a ţi se accepta dosarul. Din păcate, și aici e problema, legile se schimbă mereu, noi suntem oameni în vârstă, mai puţin sau deloc familiarizaţi cu instrumentele moderne de comunicare și când întrebi ceva, doamnele de la Judecătorie te trimit, uneori și pe ton răstit, deși sunt plătite din taxele și impozitele noastre (!?), la… internet. Și, uite așa, după tot necazul sau blestemul pe care îl avem noi în casă, mai vine și lipsa de înţelegere, de empatie a a cestor doamne mereu plictisite, mereu enervate, mereu gata să te trimită la plimbare, în locul unui sfat competent. Este oare chiar atât de greu să fii om, să-l ajuţi pe aproapele?" Să sperăm că, mai ales faţă de acești oameni nă păstuiţi, slujbașii statului vor arăta pe viitor mai mult res pect, grijă, amabilitate și condescendenţă.

S.C.