Află promisiunea NCLAV de la antreprenorul Ruben Perju, vizionarul din spatele proiectului „manifest” din pădurile comunei Sadu și CEO NCLAV

Află promisiunea NCLAV de la antreprenorul Ruben Perju, vizionarul din spatele proiectului „manifest” din pădurile comunei Sadu și CEO NCLAV

Într-un defileu ascuns între păduri de foioase și conifere, acolo unde sunetul apei curgătoare se amestecă în aer ca o șoaptă veche a locului, un proiect turistic de autor reimaginează modul în care trăim timpul, natura și confortul.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

NCLAV se dorește a fi nu doar un resort, ci un teritoriu aparte, o enclavă de trăiri: o lume cu propriul ritm, într-o lumină intimă și un mod unic de a „locui” timpul.

Modulele de cazare nu stau aliniate, sunt integrate într-o sinergie solară, ascunse printre copaci, ca niște observatoare tăcute ale răsăriturilor. Se rotesc discret, în funcție de cum dorești să simți dimineața. Lumina, ceața și umbrele pădurii devin scenografie, nu decor. Tehnologia nu se afișează, ci susține. Omul nu este grăbit, ci invitat să respire.

NCLAV promite nu doar odihnă, ci un ecosistem senzorial. O experiență trăită, nu consumată. O poveste care lasă amprente. Afla promisiunea NCLAV de la antreprenorul Ruben Perju, vizionarul din spatele proiectului „manifest” din pădurile comunei Sadu și CEO NCLAV.

Ce presupune proiectul NCLAV? În ce zonă a HoReCa se încadrează?

Ruben Perju, CEO NCLAV: Eu sunt antreprenor la bază, iar de 13 ani tot ce fac leagă pasiunea mea pentru business, arhitectură și design. În pandemie, când comenzile pentru businessul nostru din Cluj-Napoca – producem ceasuri de mână – au scăzut, am avut timp să experimentez. Am cumpărat un teren în zona montană, la Pasul Tihuța, la limita dintre Suceava și Bistrița, și am proiectat și construit – cu mâinile mele – prima mea cabană A-frame din România.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În 2020, când am inaugurat-o, nu exista în România altă cabană A-frame în acest format: fațadă integral vitrată, jacuzzi, saună etc. Am documentat întreg procesul de construire și, când am anunțat online că urmează să o închiriem, în una-două săptămâni eram deja fully booked pe câteva luni înainte. Deși nu avusesem încă primii clienți, încasasem pe patru-cinci luni în avans; în primul an, gradul de ocupare a fost peste 90%.

Atunci am realizat potențialul uriaș din turismul românesc. Pentru că, între timp, modelul A-frame a explodat – astăzi sunt mii în țară – mi-am propus să vin cu un concept instagramabil, mult mai curajos și greu de replicat. Ăsta e un element destul de important în business – să generezi un concept greu replicabil astfel încât să te poți dezvolta fără să ți se erodeze cota de piață. Așa a apărut NCLAV: un concept turistic high-ticket, de lux, adresat clienților care investesc masiv în experiențe și călătorii, susținut de inovație și tehnologie. Am înțeles că ceea ce construim e, de fapt, un „landscape hotel”: confort de 5–6–7 stele, dar cu intimitate totală – unități de cazare distanțate 30–50 m, vegetație care te protejează și te invită să explorezi. Avem 40.000 m², cu extindere la 60.000 m² – un hotel „dispersat” pe o suprafață mare.

Așa a început povestea NCLAV. Am conștientizat că de fapt noi construim primul landscape hotel cu unități de cazare dinamice din lume.

De la idee până la ce construim acum s-au adăugat sisteme tehnologice, inteligență artificială și un concept arhitectural derivat din modul în care interacționează clientul nostru cu spațiul. NCLAV își propune să atragă în primul rând clienți internaționali, motiv pentru care am gândit și amenajarea unui heliport pentru a face mai ușor transferul de la orice aeroport.

Proiectul cu heliportul a picat sau continuă?

R.P.: Inițial plănuiam propriul heliport. În 2024, la o vizită pe teren cu primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, am aflat că pe terenul alăturat, al primăriei, există deja proiect autorizat pentru heliportul comunei – util în zona montană pentru intervenții și salvări. E o veste excelentă: ne vom putea folosi de acel heliport și putem redirecționa investiția noastră către alte componente ale proiectului.

 

În ce stadiu se află proiectul acum?

R.P.: În aprilie 2024 am semnat terenul după licitații și pregătiri. Obținerea avizelor a durat mai mult decât anticipam – aproximativ șase luni la mediu, din cauza unor schimbări legislative. Astăzi avem toate cele 19 avize, documentația de autorizare este pregătită și în câteva zile o depunem la primăria din Sadu. Avem promisiunea unei autorizații în circa cinci zile lucrătoare. Din momentul autorizării, ne-am asumat să finalizăm etapa 1 în 12–18 luni (ideal 12).

Etapa 1 include clădirea administrativă cu recepție, zona de staff, dark kitchen, depozitare și cinci unități de cazare ultra-tehnologizate, inclusiv sistemul de rotire. Proiectul complet prevede până la 25 de unități, spa, restaurant, capsule experiențiale și zone administrative, împărțite în trei faze ce pot funcționa independent.

De ce ați ales Sibiu și comuna Sadu? Cum ați evaluat potențialul zonei?

R.P.: Nu a fost o alegere clasică. Căutam un teren montan care să bifeze criterii stricte: acces 12 luni pe an, izolat de localități, pădure de foioase și conifere, apă curgătoare sau lac, utilități etc., și să fie „curat” juridic. La recomandarea lui Șerban Țigănaș – de două ori președinte al UAR – am trimis proiectul către arhitecții-șefi și președinții de Consilii Județene de pe lanțul muntos din Prahova până în Cluj. Surprinzător, multe județe au dorit să ne atragă. Și am mers câteva zile în fiecare județ în teren pe la diverse terenuri.

Dar am văzut un mare interes din partea Consiliului Județean Sibiu. Iar comuna Sadu a făcut diferența din două motive: (1) exista un PUG/PUD pregătit pentru turism pe ~10 hectare, deci terenul era matur pentru investiție; (2) acces excelent dinspre orașele mari: Timișoara, Cluj, București, și poziționare în centrul țării. În plus, dialogul cu autoritățile locale a fost extrem de profesionist, cu disponibilitate pentru parteneriat public-privat – de pildă, primăria își asumă aducerea curentului la limită de proprietate. Terenul – un defileu spectaculos, într-o zonă cu istorie în domeniul hidroenergetic – „ne-a ales” cumva pe noi.

Ruben Perju & Șerban Țigănaș

Câte locuri de muncă directe creați și când?

R.P.: În etapa 1, proiectată ca un MVP cu cinci unități, estimăm aproximativ șapte locuri de muncă directe. În timp, odată cu extinderea, numărul va crește, dar modelul nostru nu mizează pe maximizarea suprafeței construite sau pe volume mari de turiști. Oferim intimitate: 30–40 m între unități și circa 1.000 m² de vegetație „proprie” în jurul fiecăreia. Dezvoltăm inclusiv sisteme care permit ajustarea microclimatului – de exemplu: generare de ceață în pădure pentru anumite scenografii.

Care este investiția pentru etapa 1 și pentru proiectul integral? Aveți investitori?

R.P.: Etapa 1 presupune o investiție estimată între 2 și 3 milioane euro; este un prototip și apar ajustări inerente. Țintim să nu depășim 3 milioane pentru a păstra profitabilitatea. Proiectul integral va depăși 10 milioane euro.

Am atras investitori încă de la început. Am venit cu un concept solid și un business plan, apoi am adăugat „smart money”: oameni și expertiză care ne-au accelerat exponențial. De pildă, implicarea unor specialiști ca Șerban Țigănaș și Beni Pop ne-a „ars” 10–15 etape de creștere organică, deschizând uși către parteneri, echipă și tehnologii. În prezent ridicăm o rundă de 600.000 euro, chiar într-un context economic mai dificil, pentru că viziunea, echipa și execuția sunt aliniate.

În momentul în care am avut acel succes cu cabana A-frame mi-am permis să visez mare, dar nici pe departe atât de mare pe cât visăm acum. Conceptul inițial este x10 în acest moment. Avem o echipă de 25 de specialiști și aproape 50 de parteneri naționali și internaționali în proiect.

Este un manifest ceea ce facem noi la Sadu. Vrem ca cel care vine la NCLAV să beneficieze de o experiență cu totul inedită.

Contextul fiscal și economic din România (schimbări fiscale, presiuni pe HoReCa) cum vă afectează? Ați mai fi luat decizia știind ce urma?

R.P.: Când iei o decizie mare, accepți că lucrurile pot vira și în favoarea, și în defavoarea ta. Ce am învățat de-a lungul timpului este că o viziune curajoasă, susținută de acțiuni strategice clare și de un drive necondiționat care împinge lucrurile în direcția stabilită, cântărește mai mult decât contextul. Da, situația economică poate să întârzie procese – de la două luni planificate la șapte –, dar dacă viziunea e corelată cu execuția, investițiile apar chiar și în perioade grele. În acest moment toată lumea ține de bani, se resimte o perioadă de contracție în construcții, dar noi reușim să ridicăm o rundă de 600.000 €.

Noi activăm într-o zonă cu riscuri mai mici, din perspectiva mea: în imobiliare, chiar dacă construiești pe criză, pe termen lung nu rămâi cu „minus mare”; iar în zona high-ticket/lux, istoric, consumul rezistă mai bine în crize, uneori chiar crește. Nu spun că nu există riscuri sau că e simplu să ridici finanțare azi; spun că datele noastre – echipa, partenerii, tracțiunea – sunt convingătoare. Am face aceeași alegere.

Cum integrați sustenabilitatea (NZEB, economie circulară) în proiect?

R.P.:

Fără un fundament solid în arhitectură responsabilă, proiectul NCLAV nici nu ar fi existat.

Arhitectura setează totul: felul în care se raportează construcția la natură, ce simte clientul în primele secunde, cum îi sunt influențate percepțiile vizuale, tactile și auditive. E ADN-ul întregii experiențe.

În faza de început am lucrat direct cu arhitecții Călin Santa și Șerban Țigănaș pentru a defini conceptul și direcția arhitecturală de bază. Ulterior, Călin Santa și biroul său —Atelier UNUPLUSUNU — au dus această viziune mai departe, transformând ideea NCLAV într-un proiect atemporal, coerent și sustenabil. Aportul lor nu e un capitol în povestea NCLAV, ci una dintre coloanele care o susțin.

În echipă îi avem pe Marius Șoflete și Cătălin Caraza, organizatori nZEB Expo în Cluj și București, deci standardele de casă pasivă/nZEB sunt asumate. Avem două axe: arhitectură & tehnologie și peisaj & brand.

Ne propunem să depășim ce e impus și să venim cu soluții alternative de generare a energiei, materiale și detalii constructive care reduc consumul, management inteligent al energiei și al confortului. Sistemul de rotire are și o componentă de sustenabilitate: poți controla aportul solar și intimitatea fără să depinzi doar de orientări fixe sau de supradimensionarea panourilor. Lucrăm cu parteneri care aduc tehnologii de ultimă generație pentru certificări de casă pasivă/nZEB.

Apoi vrem impact minim asupra mediului și păstrarea spiritului locului. Nu „turnăm” alei pavate peste tot. Lucrăm cu Ana Horhat arhitect peisaj, ca să integrăm construcțiile atât de bine încât să trebuiască să faci zeci de pași ca să „dai” de o unitate. Ne dorim un contrast controlat între natura virgină și tehnologie – construcții care par niște „plombe” discrete în sit, nu obiecte stridente. Vrem să păstrăm spiritul locului – apa curgătoare care trebuie să se audă, pădurea de foioase și conifere. Construcțiile noastre vor fi foarte bine camuflate.

Dincolo de componenta ecologică, urmărim și impact social, iar aici avem o serie de proiecte. NCLAV va funcționa ca o platformă unde clienți de top întâlnesc produse și servicii de top, cu evenimente culturale – lansări de carte, expoziții de artă, lansări auto, rezidențe creative. Profitabilitatea e necesară, dar nu e singura măsură.

Care este promisiunea NCLAV pentru vănătorii de experiențe?

R.P.: Promisiunea noastră este un set de experiențe imersive pe care nu le găsești în altă parte. În turism există mereu dilema: „îl ținem pe oaspete în resort” sau „îl încurajăm să iasă”? Noi vrem ambele. Pe de o parte, susținem explorarea zonei – tururi ghidate, experiențe în natură, gastronomie locală, descoperirea geografiei și a culturii locului. Pe de altă parte, dacă prinzi o vreme mohorâtă, sit-ul în sine trebuie să te țină în priză: scenografii de lumină, microclimat controlat (ceață/lumină), automatizări care transformă spațiul și timpul într-un spectacol intim. Lucrăm cu scenariști și oameni de teatru și film pentru a scrie scenarii cinematice, la propriu, scenarii de ședere.

Tehnologia nu înseamnă rece sau impersonal. Dimpotrivă: vrem ca tu să fii la butoane. Vrei să te trezești cu soarele în față? Rotești unitatea seara și dimineața ți se așază răsăritul pe geam, iar micul dejun vine în ritmul tău. Vrei discreție totală? O poți avea. Vrei interacțiune atentă? O ai. Antrenăm un standard de ospitalitate care să depășească ce există acum în România: atenție autentică, respect pentru intimitate, timpi potriviți.

„Enclave” vine de la ideea de teritoriu bine delimitat, cu reguli proprii, administrat altfel decât ce e în jur. Asta construim: un ecosistem în care arhitectura, tehnologia și natura te scot pentru câteva zile din „lumea mare” și te pun într-un ritm al tău. Scopul nostru nu e să aducem sute de oameni ca să „iasă cifrele”, ci să atragem 10 oameni care trăiesc o experiență de povestit mai departe. Ne-am asumat, ca echipă, să scriem istorie aici. NCLAV e, în sensul bun, un manifest.

Cum arată pe scurt următorii pași?

R.P.: Depunem autorizația, începem execuția etapei 1 și rămânem disciplinați pe 12–18 luni. Continuăm parteneriatele tehnologice și pe sustenabilitate, definitivăm scenariile de experiență, recrutăm și antrenăm echipa operațională. Ridicăm runda în curs, cu obiectiv de capital și „smart money”, ca să accelerăm ceea ce deja funcționează în design și prototipare. Ținta noastră este ca primele cinci unități să devină reper – atât ca tehnologie, cât și ca experiență – și pe această bază să scalăm în fazele 2 și 3 fără compromisuri.

Care va fi  relația tehnologie–om în experiența NCLAV?

R.P.: Totul va fi foarte tehnologizat, dar nu eliminăm componenta umană. Tehnologia e infrastructură invizibilă pentru confort, intimitate și spectacol. Însă relația cu oaspetele rămâne profund umană: ne dorim ca fiecare să simtă că e văzut, înțeles și respectat în opțiunile lui – fie că vrea zero interacțiune, fie că vrea un concierge „de film”. Inovăm în toate punctele de contact, de la sosire și orientarea unităților, până la ritmul meselor și micro-scenografiile nopții. Dacă, atunci când pleacă, oaspetele spune „n-am mai trăit așa ceva” și vorbește despre NCLAV cu scânteie în ochi, înseamnă că am livrat promisiunea.

Interviu publicat în ediția print din 13 noiembrie 2025 în suplimentul Tribuna Financiară

Autor - Marius MUNTEANU GHIUR
15 noiembrie 2025 la 22:54
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
Mihăileni: Ultimatum de la operatorul de salubrizare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 5 ore
RÂU SADULUI: Record de participare în istoria Burduf Challenge
Alergare montană, cea mai bună brânză de burduf, premii şi donaţii, voie bună, târg de produse tradiţionale, proiecte...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Incendiu puternic la Gura Râului. O casă și o anexă au fost distruse de flăcări
Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
”Călăreţii roşii”, victorie în amicalul cu echipa lui Daniel Tătar. Cinci goluri, tot atâţia marcatori
Echipa din Şelimbăr s-a impus, sâmbătă, cu 5-2 la Blaj, pe terenul echipei din Liga 3 pregătită de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 6 ore
Turiști blocați în telecabina de la Bâlea după o defecțiune tehnică
Mai mulți turiști au rămas blocați, sâmbătă, în telecabina care face legătura între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 6 ore
Unicitatea Școlii de Vară de la Sâmbăta de Sus: inițiativa Mitropoliei Ardealului pentru formarea profesorilor de Religie din România
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 8 ore
Gris are nevoie de ajutor. O familie din Sibiu strânge fonduri pentru tratamentul pisicii
O familie din Sibiu a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a-și salva pisica, Gris, diagnosticată...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 8 ore
Mănăstirea Măgura-Jina și-a sărbătorit hramul închinat icoanei „Prodromița”
Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Măgura-Jina, din județul Sibiu, și-a sărbătorit cel de-al doilea hram, dedicat icoanei...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 8 ore
Lucrările la Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu-Pitești au ajuns la aproape 15%
Lucrările la Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1) au ajuns la un stadiu fizic de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 8 ore
67 de copii aflați în grija DGASPC Sibiu se bucură de o vacanță la mare
Un număr de 67 de copii aflați în sistemul de protecție al Direcției Generale de Asistență Socială și...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 9 ore
RACOVIŢA: Valea Lupului a fost electrificată
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
acum 10 ore
ARA Kinetoterapie: Mituri și adevăruri despre recuperarea medicală
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.