„Nașule mă uit spre stele …iar în noaptea asta au venit americanii mărgineni!”

Emil Pîrpăriță-Rudeanu este o figură notabilă din Rășinari, cunoscut pentru contribuțiile sale la conservarea patrimoniului cultural și implicarea sa în proiecte de construcții. El a jucat un rol semnificativ în restaurarea și consolidarea mai multor biserici dar și a altor edificii istorice precum și a unor instituții administrative naționale. La ora actuală președintele Asociației „Mărginenii Sibiului de Pretutindeni”, un ONG care se concentrează pe promovarea tradițiilor și culturii regiunii Sibiu, consideră că este momentul de a preda ștafeta altei persoane care să fie la fel de vrednică precum este și domnia sa.

Recent, conform obiceiului zonei, Emil Pîrpăriță-Rudeanu a fost prezent la ”Zilele Culturale dedicate Poetului Pătimirii Noastre – Octavian Goga”, găzduite de Rășinari, o oportunitate de a socializa cu ”fiul comunei”, despre ”câte în cer și în stele”, un dialog din care ne-a reținut atenția un subiect cu totul aparte, mai puțin pomenit chiar și de rășinărenii în etate, anume simpatia localnicilor față de americani și America.

Vocea Americii

”Mă credeți ori ba dar Radio Vocea Americii mi-a stârnit de mic admirația față de americani”, mărturisește rășinăreanul  Rudeanu Emil  continuând: ”Uite îmi aduc aminte, de parcă a fost ieri, din frumoasa perioadă a copilăriei mele, acea imagine cu părinții mei adunați în jurul unui vechi aparat de radio, ascultând  postul Vocea Americii.  Volum era așa de slab încât curiozitatea mă îndrepta spre locul unde se asculta cu preponderență știri, iar uneori și muzică. La majorat am înțeles motivul pentru care eram lăsat așa de rar în ultima cameră din casa părintească, afla în spatele curții. Erau multe persoane care aveau convingerile diferite, iar unii dintre ei erau atât de curioși încât se pretau să tragă de limbă și pe cei tineri. În perioada amintităm nașul meu, Valeriu Pria, notar public în Rășinari, venea des în vizita la noi. Venea cu mare plăcea mai ales că adora să se plimbe prin grădina noastră mare. Când cerul era înstelat privea în tăcere dincolo de ele … cu gândul la fiul lui Caius, care a ținut să plece în America. Uneori, când îl însoțeam prin gradină, îmi spunea despre ”ochioasele stelare” și mă ținea aproape de el ca și când eram fiul lui. Ne de puține ori, uitîndu-se la mine zicea, mai în glumă mai serios: de nu vin în seara asta americanii sigur vor veni mâine… urmat de un râs așa mai forțat. Cu ocazia acestor vizite am aflam care era semnificația expresiei mirajul american, dar  și motivul pentru care fiul lui, precum mulți tinerii din satele noastre, au plecat peste ocean. Așa am aflat că mulți transfugi erau tineri din cetele de mărginenii și târnăvenii. Tot așa aveam să mai aflu  că unii dintre românii transfugi au particiat la Războiul Civil din America, doi fiind trecuți în analele istoriei Satelor Unite în urma unor fapte deosebite, anume: Nicolae Dunca și George Pomuț”. În acest periplu secvențial prin memoria timpurilor sale venerabilul interlocutor a pomenit și de numele unui rășinărean… Bucur Țincu. Vâzând că am ridicat sprîncenele, ca un semn de mirare, considerînd că mi-a trezit curiozitatea a continuat: ”Mulți localnici nu știu multe despre rășinăreanul nost. Să știți că a fost un strălucit bursier al Institutul Francez de Înalte Studii din București, un valoros profesor de filosofie și de drept dar și un excelent eseist și istoric. Este păcat că l-au dat uitării… mai alesc că Bucur Țincu a adus servici deosebite României încă de pe vremea când era secretar cultural în Ministerul Propagandei și de Externe, ulterior secretar cultural pe lângă legația României din Berlin. Am înțeles că vă parsionează antropologia…păi acest om era apreciat ca documentarist și cercetator în cadrul Institutului de Cercetări Economice al Academiei. Da ce să vezi …în anii maturității, după ce am absolvit cu brio  Facultatea de Construcţii Civile din Bucureşti, mi-a fost hărăzit să dau peste un manuscris dactilografiat chiar de reputatul Bucur Țincu.  L-am citit pe nerăsuflate din două motive. În primul titlul manuscrisului ”Un mărginean de seamă – Vasile Stoica” a fost cel care mi-a sărit în ochi. Lecturând am aflam atîtea despre un om demn și drept din Agnita,  de care nu auzisem până atunci, care în baza bunelor moravuri și virtuțile a fost ales președintelele Ligii Naționale a Românilor din America”. În plus am leturând manuscrisul am identificat și aspecte care m-au  fascina în tinerețe…America, despre care afla multe noutăți.

Promotorul diasporei românilor din SUA

Rudeanu Emil ne spune că acel studiul dedicat agnițeanului Stoica a avut așa un impact emoțional asupra lui încât nu a ezitat să-l achiționeze, fiind convins că filele din biografia corifeiului Mărginimii au fost date uitării cu reacredință, de cei care nu admiteau ideea unui orizont deschis.  ”Vedeți încă din anii tinerii aceste date despre mărgineni luminați plecați departe de rădăcina lor mi-au provocat în sinea mea o admirație față de americani și implicit față de America. Cred că în acest context am aflat singur răspunsuri la întrebări pe care mi le puneam legat de târâmul tuturor posibilităților dar și privitor la felul cu erau învrăjbiți românii împotriva românilor. Considerând că este un manuscris util cercetătorilor din zilele noastre și celor care ne vor urma am donat originalul Academiei Române (vz. reproducerea foto), cu acea credință vie că am  recuperat prin voița Domnului file rupte din istoria diplomației României. Practic am constat că biografia lui Vasile Stoica  (cel cunoscut sub numele de Basil Stoica din  Avrig),  a fost ștearsă de simpatizanții bolșevismului din țara noastră la comanda directă a Moscovei, care nu tolerau personalitățile proeminente, mai alesc cele care au înfăptuit România Mare. În manuscrisul donat cei interesați de cercetare o să afle cu surprindere că ”Vasile Stoica aparținea generației speciale de care a avut parte diplomația noastră în perioada delimitată de cele două Congrese Mondiale ale Păcii din 1919 – 1920 și 1946 dar și în perioada Tratatele de Pace din 1919 – 1923 și 1947. Vasile Stoica a fost unul din străluciții diplomați români nu pentru că vă spun eu… Emil Pîrpăriță-Rudeanu, ci pentru că Anuarul Diplomatic și Consular din anul 1942 l-a inclus în rangul miniștrilor plenipotențiari clasa întâia, în tabloul corpului diplomatic al Ministerului Regal al Afacerilor Străine din București, activând sub ministeriatele străluciților Take Ionescu, I. G. Duca, Nicolae Titulescu, Grigore Gafencu. Este elocvent să mai menționez că Vasile Stoica a fost asistentul apropiat a lui  Ionel I.C. Brătianu, care a ținut legătură cu delegația britanică și americană. Acest om a pledat pentru români și România în materialele publicate de The New York Times, The Washington Post, The New York Herald Tribune, The New Republic și The Literary Digest. De la el încoace nu cred că am avut un diplomat  de talia lui care să aibă legături atât de special cu membrii emigrației române din SUA. Nu uitați că Vasile Stoica  a fost  primit de șeful Departamentului de Stat al SUA, Robert Lansing, precum și de titularul Ministerului Apărării, N. Baker, și că la sfârșitul anului 1917, cu prilejul unor conferințe, avea să-l întâlnească pe Theodore Roosevelt, celebrul autor al celor 14 puncte, prezentate Congresului American la data de 26 Decembrie 1917. Prin donarea acestui manuscris am convingerea că Academia Română va completa paginile rupte ori uitate din istoriei diplomației noastre”.

Nedeie cu americanii

Potrivit interlocutorului nostru ”Activitatea susținută de diplomatul Vasile Stoica, m-a impulsionat în demersul meu de a  înființa Asociației Mărginenii Sibiului de Pretutindeni, iar ulterior de a crea un pod de legătură prin Nedeia de la Jina între mărginenii din țară și cei de pretutindeni, cu scopul de a celebra tradițiile păstorești în reunirea comunităților noastre ca într-o înlănțuire a unii noastre veșnice”. Potrivit lui Emil Pîrpăriță-Rudeanu festivalul programat în anul alăturării României de Alianța Atlantică, a avut un  concept cultural aparte. ” Atunci Asociaţia Mărginenii Sibiului de Pretutindeni a decis să reunească pe Platoul Jinarilor, în cinstea  acestui  moment istoric pentru români și România,  un număr cât mai mare de mărgineni din Americani. Ca atare în acel an am adresat o invitație oficială ambasadorul SUA la București. Excelenței Sale Jack Dyer Crouch,  care a dispus atașatului cultural și militar să reprezinte diplomația americană  la Festivalul Sus pe muntele din Jina, să se alăture oficialităților naționale, regionale și locale într-un  gest simbolic menit a  reflecta relațiile româno-americane speciale dar în alt spirit. A fost o manifestare pe cinste, de mare impact” aprecia Emil Rudeanu, continuând: ”pentru finalul ei am solicitat feciorului meu -Ion să-mi aducă trei pachete mari cu artificii pentru un spectacol de lumini. Avea două motive. Primul era legat de o tradiție veche, de a alunga spiritele rele. La noi se manifestă prin Focul lui Sumedru, devenit un simbol sfânt, un dar al unui zeu, pe care creștinii români îl sărbătoresc de  Sân’ Dumitru/Sumedru,  drept culegătorul și strângătorul tuturor pâinilor şi fructelor. Al doilea motiv era legat de nașul meu Pria, notar public în Rășinari, cel despre care spunea că m-a învățat să mă uit la stele și dincolo de ele. La finalul Nedeii de la Jina, când înaltul cerului era scăldat de  ”luminile focurilor căzătoarea”, am strigat în fața mulțimii, cât am putut de tare și cu multă energie emoțională, așa pentru a fi auzit de toată Mărginimea: Nașule mă uit spre stele…iar în noaptea asta au venit americanii mărgineni!…Ulterior în  ciuda zgomotul focului de artificii am avut certitudinea că cei prezenți au răspuns la unison: Așa să fie…Nașule!”.