Muzeul păstoritului…

Am revăzut această instituţie de patrimoniu, care funcţio­nează de mai mulţi ani în comuna Jina, într-o sâmbătă din luna aprilie, când finalizam o prefaţă pentru volumul Păstoritul în Mărginimea Sibiului, realizat de Institutul de Etnografie şi Folclor „Con­stantin Brăiloiu”, în colaborare cu Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” – „Alexandru Rosetti” şi Institutul de Cer­cetări Socio-Umane Sibiu. Cercetătorii celor trei institute ale Academiei Române ne asigură că avem de-a face cu o ocupaţie de tip tradiţional devenită, cu timpul, un mod de viaţă – unic în spaţiul româ­nesc, care a adus cu sine prosperitate, avere şi pres­tigiu.

Înainte de finalizarea ulti­melor fraze ale prefeţei, simţeam nevoia „să dau o tură” prin satele acestui „nucleu al păstoritului transhu­mant”, să aduc „la zi” infor­maţia privind evoluţia acestui „mod de viaţă” pornit, definitiv, pe panta disoluţiei. Însoţit de nişte amici interesaţi de locul păstoritului transhumant în conturarea identităţii noastre şi – mai cu seamă – de rolul cuvârşitor în menţinerea unităţii de limbă, port şi obiceiuri, dar şi de edificare a primei elite culturale din lumea transilvană, am pornit la drum.

Am trecut în revistă, cu reală plăcere, grija specială a celor mai multe comunităţi din Mărginime pentru aspectul localităţilor şi am vizitat, cu emoţie, Aleea academi­cie­nilor de la Sălişte… fără egal în întreg arealul românesc. La Rod am admirat lăcaşul de cult aşezat la cumpăna apelor, iar la Poiana am fost real­mente surprinşi de numărul mare al autoturismelor din judeţul Timiş – indiciu clar al transformării păstoritului transhumant  în ferme pasto­rale aşezate în mănosul Ba­nat. Fiind Sâmbăta Floriilor – dedicată, pretutindeni, celor plecaţi dincolo – poienarii au revenit la rădăcini, s-au întors tăcuţi la crucile din cimitirul satului, să aducă un omagiu discret înaintaşilor… chiar dacă a trebuit să parcurgă sute de kilometri!

A urmat Jina – localitatea din Mărginime în care am poposit cel mai des, în anii ’70 ai veacului trecut, în calitate de inspector al Comitetului de Cultură al judeţului Sibiu. Calitatea morală şi spirituală a jinarilor, conjugată cu o aparte ospitalitate (pe care
n-am mai găsit-o nicăieri în acest spaţiu!) m-au deter­minat să facem un popas la Muzeul păstoritului de aici, una dintre puţinele instituţii culturale particulare (dacă nu unica!) din Mărginime. Am revăzut-o pe Ileana Moraru – învăţătoarea de-acum o jumătate de veac, trecută de 70 de primăveri, care şi-a transformat casa în muzeu adunând, aici, zeci de ani la rând, toate elementele repre­zentative ale păstoritului pendulator şi transhumant. Ne-a primit cu o aparte dra­goste şi ospitalitate aşezând pe masă tot ce avea mai bun… Ne-a făcut turul muzeului oprindu-se, din când în când, la artefacte intrate definitiv în memoria pasivă a comuni­tăţii. Adunase acolo tot ce avea mai important Jina – satul în care s-a născut – oprindu-se, îndeobşte, asupra păstoritului, devenit, în ultimul deceniu, aproape o amintire. Nu s-a plâns de lipsa de interes a diriguitorilor locali sau a forurilor judeţene de cultură şi nici de absenţa finanţării! Era tristă însă din cauza numărului scăzut de vizitatori, de indife­renţa lumii actuale faţă de rădăcini. Imaginea ei mi-a amintit de altă dăscăliţă din Mărginime – Maria Costă­chescu din Sălişte, care a realizat la Galeş cel mai complet muzeu etnografic din Mărginime, doar prin efortul său şi al familiei, fără să soli­cite sprijin financiar din partea cuiva… Dacă în anii ’60 ai veacului trecut, în plină dicta­tură comunistă, o asemenea situaţie putea fi înţeleasă, acum… la începutul mileniului III – în plină demo­craţie – dezinteresul autorităţilor faţă de atâtea şi-atâtea elemente de patrimo­niu este revoltător.

Tocmai de aceea cred că se impune (până nu este prea târziu!) să găsim soluţii viabile pentru a salva Muzeul păstoritului din Jina, o insti­tuţie a memoriei culturale mărgi­nene şi… româneşti. Se cuvine ca forurile judeţene şi naţionale de cultură să-şi dea mâna cu diriguitorii comunei şi oamenii de afaceri proveniţi din localitate (nu puţini!) pen­tru a salva identitatea comunei Jina, dar şi pe aceea a unei ocupaţii tradiţionale, devenită pentru mulţi mărgineni – un mod de viaţă.

Prof. univ. dr. Ilie  MOISE