Neacordarea de prioritate a fost cauza unui accident, produs luni, pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, soldat cu vătămarea corporală a unei motocicliste în vârstă de 29 de ani, ce a fost transportată la UPU pentru îngrijiri medicale de specialitate.
La locul accidentului, în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă, a intervenit un echipaj SMURD și o autospecială de stingere.
„Motociclista, o femeie în vârstă de 29 de ani, a suferit un traumatism la mâna și a fost transportată la UPU Sibiu, conștientă”, ne-a informat slt. Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „. Cpt. Dumitru Croitoru” Sibiu.
La acest accident au fost solicitați să intervină și polițiștii rutieri sibieni, care, după primele cercetări efectuate la fața locului, au concluzionat că, „în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Vasile Milea, dinspre Șelimbăr spre Sibiu, un sibian în vârstă de 34 de ani ar fi efectuat virajul la stânga fără să acorde prioritate și a acroșat o motocicletă condusă pe sensul opus de mers, de către o sibianca în vârstă de 29 de ani.
În cauză, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier și luarea măsurilor legale în consecință”, transmit surse ale IPJ Sibiu.
Traficul rutier în zonă s-a desfășurat fără mari probleme.
D.F.
Foto: arhivă Tribuna
Vlad IGNAT
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA