Mitropolitul Laurențiu, prezent la hramul bisericii din Cartierul Arhitecților

Mitropolitul Laurențiu, prezent la hramul bisericii din Cartierul Arhitecților

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Mucenic Laurențiu” și „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Cartierul Arhitecților, orașul Cisnădie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Slujba a avut loc cu o zi înainte de sărbătoarea Sfântului Mucenic Laurențiu, unul dintre ocrotitorii bisericii. Alături de Mitropolit au participat mai mulți preoți și reprezentanți ai Arhiepiscopiei Sibiului, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul bisericii.

În predica sa, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a vorbit despre Evanghelia zilei și le-a transmis credincioșilor că adevărata credință înseamnă nu doar să crezi în Dumnezeu, ci și să-I urmezi învățăturile prin fapte bune, iubire și participare la viața Bisericii.

„Dacă diavolul are îngăduinţă să ne ispitească, nu putem să-i atribuim lui o putere, să credem că el are putere de la sine, pentru că singurul Care este Stăpân a toate este Dumnezeu. Diavolul, însă, văzând bunătatea lui Dumnezeu manifestată în lume, încearcă să răstoarne iubirea nemărginită a lui Dumnezeu într-o ură, într-o viclenie, într-o duşmănie puternică pornită împotriva omului. Ne întrebăm de ce îngăduie Dumnezeu lucrul acesta? Nu pentru el, ca să-i facă vreun favor, ci pe el să-l umilească, să vadă că nu mai are nici o putere asupra sufletului omului. În al doilea rând, îi îngăduie lui pentru ca să el să fie învins de om, iar oamenii care sunt ispitiţi să dobândească biruinţă asupra diavolului. Trebuie să înţelegem sensul cuvintelor pe care Mântuitorul Hristos le-a rostit: «Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo şi se va muta». De foarte multe ori noi înţelegem într-un mod simplist ceea ce este credinţa. Credem în Dumnezeu, dar nu este suficient doar să credem că există Dumnezeu, pentru că lucrul acesta l-au mărturisit şi demonii când s-au întâlnit cu Mântuitorul Iisus Hristos şi i-au spus: «Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? De ce ai venit mai devreme să ne chinuieşti?» (…) Credinţa în adevăratul Dumnezeu nu este simpla mărturisire şi simpla declaraţie că există Dumnezeu, pentru că El există şi fără să credem noi. Ca să fim credincioşi faţă de Dumnezeu, trebuie să fim ascultători faţă de El, adică împlinitorii voii lui Dumnezeu. Principala voie a lui Dumnezeu pe care trebuie s-o împlinim noi în viaţa noastră este una firească: să avem preţuire şi mulţumire faţă de Binefăcătorul nostru, să răspundem milostivirii lui Dumnezeu care este nemărginită prin iubire, prin sentimentul de preţuire, pentru că, atunci când Îl iubim pe Mântuitorul Hristos, împlinim voia Lui, ne apropiem de El, trecem prin Tainele Bisericii şi ajungem până în faţa Altarului ca să primim Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, devenind purtători de Hristos. Credinţa este, deci, totalitatea virtuţilor pe care noi le putem dobândi şi care nu sunt altceva decât darul lui Dumnezeu”, a subliniat ierarhul.

Autor - Ștefania VESA
10 august 2026 la 09:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 7 ore
Accident pe șantierul autostrăzii Sibiu-Pitești, în zona Boița. Trei bărbați au ajuns la spital
Trei bărbați au ajuns la spital, miercuri seara, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 10 ore
Împărați, prinți și generali sub același acoperiș. Biserica în care „Ochiul lui Dumnezeu” este văzut ca simbol francmasonic: „Nimic mai fals!”
Au trecut 300 de ani de când a fost pusă piatra de temelie a Bisericii „Sfânta Treime” din...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
MARPOD: Analize medicale gratuite pentru adulți și copii
În data de 10 decembrie 2026, la Căminul Cultural Marpod, se vor efectua analize medicale gratuite, în baza...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
COPȘA MICĂ: Autoritățile locale luptă împotriva deșeurilor aruncate în locuri neamenajate
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
VIDEO | CNAIR a simulat un accident cu două vehicule în flăcări în tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu–Pitești
Un exercițiu complex de intervenție în situații de urgență a avut loc astăzi în tunelul Momaia, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
VALEA VIILOR: Festivalul „Marțian Negrea” a adunat comunitatea laolaltă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
11 noiembrie, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații | La Sibiu, zeci de participanți la misiuni în Afganistan, Irak, Africa sau Balcani fac parte din Clubul Veteranilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 15 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 13 ore
RÂU SADULUI: Conferinţă privind refacerea şi întreţinerea pajiştilor montane
Comuna Râu Sadului va găzdui a V-a întâlnire a Consiliului Consultativ Local privind reabilitarea pajiștilor ca soluție pentru...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
„Obraznici” în catalog, copii cu ADHD în realitate. Ruxandra Cibu Deaconu pregătește o dezbatere despre diagnosticarea timpurie, la Sibiu
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu și reprezentanții Asociației ADHD – Sprijin pentru Neurodiversitate pregătesc o dezbatere...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Zilele Sănătății Plămânilor la Sibiu. Spirometrii și conferințe cu părintele Necula și episcopul Macarie
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează, în perioada 17–19 noiembrie 2026, Zilele Sănătății Plămânilor, un eveniment dedicat prevenției bolilor...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.