Ministrul infrastructurii, Marcel Boloș: "Vom finanța lucrări pentru 6.900 km de conducte de apă și 1.400 km de conducte de gaze”

Ministrul infrastructurii, Marcel Boloș: "Vom finanța lucrări pentru 6.900 km de conducte de apă și 1.400 km de conducte de gaze”

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunţat că în a doua jumătate a acestui an vor fi lansate toate apelurile pentru proiecte de investiții în domenii precum apă și apă uzată, eficiență energetică, gestionarea deșeurilor sau infrastructura de gaze finanțate prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD). În total, până la finele acestui an vor fi deschise în cadrul acestui program 16 apeluri de proiecte în valoare de 5,25 miliarde de euro.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"Implementarea Programului Dezvoltare Durabilă este o modalitate concretă pentru creșterea calității vieții românilor. Este foarte important că cele 5,25 miliarde de euro sunt puse pe masă chiar de anul acesta, pentru că se vor deschide toate apelurile de proiecte, de la cele care vizează infrastructura de apă și apă uzată până la proiecte care asigură o mai bună gestionare a deșeurilor, extinderea și modernizarea rețelei de gaze naturale sau eficiența energetică. Astfel, va exista suficient timp pentru implementarea în bune condiții a proiectelor și pentru aplicarea prevederilor referitoare la achizițiile publice, a cerințelor de eligibilitate și pentru realizarea indicatorilor de realizare și de rezultat asumați la nivel de program. Investițiile vizează peste 6.900 de km de conducte pentru apă și 1.400 km de conducte pentru rețeaua de transport de gaze”, a transmis ministrul Marcel Boloș. 
15 din cele 16 apeluri sunt programate a fi deschise în trimestrul 3 al acestui an, ultimul apel urmând a fi lansat în trimestrul 4.  

Printre rezultatele așteptate la finalul perioadei, se numără 3.768 km conducte noi sau optimizate rețeaua publică de alimentare cu apă, 3.209 km conducte noi sau optimizate pentru rețeaua publică de colectare a apelor uzate, capacități suplimentare pentru reciclarea deșeurilor pentru o cantitate de 360.000 t/an, şase depozite de deșeuri municipale neconforme închise și reabilitate, protejarea a 116,955 ha din suprafața siturilor Natura 2000 care fac obiectul unor măsuri de protecție și de refacere, investigarea a 1.183 situri potențial contaminate, 259 întreprinderi sprijinite pentru investiții în eficiență energetică

02 martie 2023 la 14:44
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 minute
Peste 3.100 de elevi sibieni intră luni în examenul Evaluării Naționale
Peste 3.100 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Sibiu sunt așteptați să participe la sesiunea 2026...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 23 minute
(P) PSD Sibiu: Doamna blondă de la PNL Sibiu atacă justiția
Dacă, în urmă cu ceva timp, ne dădea lecții despre faptul că nu avem voie să comentăm deciziile...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 50 minute
Arme deținute ilegal, muniție și doi căpriori ținuți în captivitate
Polițiștii sibieni au efectuat două percheziții domiciliare într-un dosar penal care vizează infracțiuni de nerespectare a regimului armelor...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Copiii din Sibiu și Ocna Sibiului îl readuc pe Brâncuși în Piața Mică, la 150 de ani de la nașterea sculptorului
Elevi de clasa a IV-a din Sibiu și Ocna Sibiului vor expune, începând de vineri, lucrări inspirate de...
Actualitate
3 min de citit
acum 2 ore
Lansare de carte: Vanessa Steinacher își prezintă romanul „Pippa. Aventuri la balamuc”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 2 ore
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Ce facem în weekend la Sibiu: FITS, concerte, drumeții și evenimente pentru toate gusturile
Weekendul acesta, Sibiul devine capitala culturii, artei și distracției odată cu debutul unei noi ediții a Festivalului Internațional...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
VIDEO | Progres de 13% pe primul tronson al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș. Se lucrează la unul dintre cele mai complexe noduri rutiere din România
Lucrările la primul tronson al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș au ajuns la un stadiu fizic de peste 13%,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Circulație închisă pe strada Gării din Mediaș în acest weekend. CFR anunță lucrări la trecerea la nivel cu calea ferată
Șoferii din Mediaș trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic în acest weekend. Compania Națională de Căi...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 ore
ANUNȚ Direcţia Silvică Sibiu
Direcţia Silvică Sibiu cu sediul în Sibiu, str. Calea Dumbrăvii, nr. 140, organizează Licitaţie intermediară pentru vânzarea de masă...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.