Mii de copii învață să facă biscuiți sau să tipărească felicitări la Atelierul lui Moș Crăciun

Aproape o mie de copii au învățat să facă lumânări pornind de la un fitil simplu, iar alte câteva mii vor învăța să facă biscuiți sau să tipărească felicitări în Atelierul lui Moș Crăciun din cadrul Târgului de Crăciun din Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A 15-a ediție a Târgului de Crăciun în Sibiu s-a deschis din 11 noiembrie, la fel ca și Atelierul lui Moș Crăciun, locul în care cei mici învață în fiecare săptămână diverse meșteșuguri. Atelierele sunt dedicate copiilor cu vârste între 5 și 9 ani și în fiecare săptămână au o altă tematică.

În prima săptămână de activități, cei mici au învățat să facă lumânări, după o mai veche tehnică a tragerii, plecând de la un simplu fitil, construind în jurul lui lumânarea strat cu strat. Aproape 1000 de copii au participat la acest prim atelier de confecționat lumânări, la fel ca și la atelierul ce se va încheia în această săptămână, cel de picturi pe turtă dulce.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cea de-a treia săptămână sunt deja programate 50 de grupe de copii de grădiniță și ciclu primar care vor învăța cum să facă biscuiți. În următoarele ateliere, micuții vor învăța să facă decorațiuni PixelArt și să tipărească felicitări pe o presă tipografică veche de peste 100 ani, pusă la dispoziție de Muzeul Atelier Tipografie Sibiu (MATS).

În fiecare an, peste 4000 de copii vizitează Atelierul lui Moș Crăciun.

Programul Atelierului este de luni până vineri, între orele 8.00 și 17.00, iar sâmbăta și duminica între orele 12.00 și 20.00.

Organizatorii susțin că succesul Târgului de Crăciun din Sibiu a făcut ca și alte orașe să își dorească să implementeze un concept asemănător. Aceștia anunță că oferă de anul trecut consultanță tuturor municipalităților interesate de acest concept de sărbători.

„Timișoara, care anul viitor va deține titlul de Capitală Culturală Europeană și orașul Pitești sunt primele două orașe din țară care au importat conceptul de succes de la Sibiu și l-au adaptat specificului fiecărui oraș. Târgul de Crăciun din Timișoara își deschide porțile în data de 27 noiembrie iar Târgul de Crăciun din Pitești în data de 30”, au transmis organizatorii. (L. B.)

Custom Image

25 noiembrie 2022 la 20:42
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 5 ore
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 7 ore
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 9 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 11 ore
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit