Mica Unire, sărbătorită la Agnita

Actul istoric de la 24 ianuarie 1859, prin care Moldova şi Ţara Românească, alegându-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domn unic ,au pecetluit unirea celor două principate într-un singur stat, a fost sărbătorit la Agnita atât la Muzeul Văii Hârtibaciului cât şi la Casa de Cultură „Ilarion Cocişiu”.
Vineri la ora 11,00,în Muzeul de Istorie „Valea Hârtibaciului” elevi ai Colegiului A.T.Laurian, pregătiţi de profesoara Ionela Jecan au prezentat un spectacol solemn cu poezii şi cântece patriotice din creaţiile dedicate Unirii Principatelor. Din spectacol n-a lipsit sceneta cu Moş Ion Roată şi Cuza Vodă.
Profesorul Virgil Băra a făcut o scurtă prezen­tare a evenimentelor care au precedat Mica Unire.
Tânăra Paula Moldovan, purtând un splendid costum popular reprezentativ de pe Valea Hârtibaciului, a impresionat spectatorii cântând „Doamne, ocroteşte-i pe români”.
Cei prezenţi au fost invitaţi apoi să viziteze o expoziţie de picturi având ca temă Unirea Principatelor, după care în curtea muzeului
şi-au dat mâna, au cântat şi au dansat Hora Unirii.
Spectacolul de la Casa de Cultură „Ilarion Cocişiu” a fost unul de sărbătoare, în care poeziile şi cântecele dedicate unirii au alternat cu suite de jocuri populare de pe Valea Hârtibaciului.
Elevii de la Gimnaziul G.D. Teutsch, pregătiţi de profesoara Nicoleta Gavriliu au recitat poezii şi au jucat scena disputei dintre Moş Ion Roată şi boierul susţinător al privilegiilor celor puternici.
Grupurile vocale pregătite de profesoara Doina Părău au creat cadrul muzical al acestui spectacol comemorativ, iar ansamblurile Hârtibaciul şi Cununa au bucurat spectatorii cu suitele de jocuri populare de pe Valea Hârtibaciului
În holul Casei de Cultură, interpretul de muzică populară, Marcel Părău şi-a etalat o parte din minunata colecţie de costume populare reprezentative de pe Valea Hârtibaciului şi de pe Târnave, ca şi alte obiecte de patrimoniu: ţesături, perne, chindeie, vălitori, multe dintre ele fiind mai vechi de 100 de ani.
Frumoasa expoziţie a fost un cadru adecvat pentru fotografii cu copiii îmbrăcaţi în costume populare.                                         

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
24 ianuarie 2022 la 20:58
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 zile
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 6 zile
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Din Sibiu, cu mașina, la mare. La noi, în Bulgaria, Grecia, Croația sau Italia? Care e cea mai convenabilă destinație
E vară, iar pentru cine nu și-a programat concediul, alegerea destinației reprezintă o dilemă. Cei ce preferă să...
Eveniment
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Cupa Sponsorilor închide circulaţia şi parcările de pe Calea Poplăcii
Duminică, 29 iunie, se va închide, până la ora 14, circulaţia pe Calea Poplăcii. Motivul este desfăşurarea unei...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 săptămână
Cel mai îndrăzneț proiect imobiliar din Sibiu, The Lake Home, atractiv pentru un mare investitor de pe piață. Hubix intră în parteneriat
The Lake Home, un proiect imobiliar cu o valoare totală de 100 milioane de euro, constând în realizarea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 săptămână
Copiii Tălmaciului vor avea o super – trambulină
Nu peste foarte mult timp, copiii din Tălmaciu se vor putea bucura de un nou și mult așteptat...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 săptămâni
Comuna sibiană în care poți alerga cu preotul și primarul în aplauzele tuturor. În plus, poți câștiga o bucată de brânză
Dacă e miercuri, e despre oameni sau locuri de poveste. De această dată, le avem pe amândouă, într-o...
Eveniment
5 min de citit
acum 3 săptămâni
FOTO: Satul gemenilor din secolul trecut. A fost făcută și o „Espoziție de copii”
În anul 1912, rășinărenii se mândreau cu faptul că în numeroasele familii existau gemeni. S-a ajuns până acolo...
Special
2 min de citit
acum 3 săptămâni
Drumeție cu stejari, ulii și bunătăți de cherhana!
Duminică, 15 iunie, iubitorii naturii și mâncării bune pot opta pentru o ieșire aparte: drumeție în familie, până...
Cultură
2 min de citit
acum 3 săptămâni
A dat lumea bună din Teheran ca să fie educatoare pentru copiii sibienilor. Are și obiceiul de a dansa pe potecile din munții noștri
Dacă e miercuri, avem o poveste specială. Azi vorbim despre un om special, un adevărat personaj de roman,...
Special
5 min de citit
acum 3 săptămâni
„Valea plângerii” și ale sale 5 întrebări pentru Primăria Sibiu
Un mesaj care aduce mai degrabă a scrisoare deschisă adresată municipalității sibiene, ne-a fost transmisă redacției de Ioan...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 lună
Merită o excursie de o zi la Alba Iulia?
La doar o oră de Sibiu se află Alba Iulia cu a sa cetate readusă la viață cu...
Stirile de pe strada mea
4 min de citit