Mesajul special din partea preşedintelui Academiei Române adresat acad. Paul Niedermaier, care creşte prestanţa şi reputaţia Sibiului

Mesajul special din partea preşedintelui  Academiei Române adresat acad. Paul Niedermaier, care creşte prestanţa şi reputaţia Sibiului

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Labor omnia vincit improbus”

 

Academicianul Paul Nidermaier a primit din partea preşedintelui Academiei Ro­mâ­ne, Excelenţa Sa academician Ioan-Aurel Pop, un mesaj special, prin care creşte şi reputaţia Sibiului. ”Înaltul for a fost onorat de prezenţa în cadrul său a celor mai luminate valori intelectuale din spaţiul românesc şi din străinătate”, afirmă preşe­dintele Academei Române continuând: ” Vă număraţi printre acei savaţi şi creatori demni de a fi situaţi între nemuritori. Vă aflaţi printre aceia care ştiu, conform versului celebrului virgilian, că ”munca stăruitoare învinge totul”( Labor omnia vincit improbus). Aveţi un statut preţios şi preţuit pentru că sunteţi un model de conduită profe­sională. Or, societatea noastră actuală are nevoie stringentă de astfel de modele, de exemple autentice de urmat, în condiţiile crizelor de tot felul şi mai ales a lipsei de încredere a comunităţii în decidenţi. Un remendiu ar fi reaşezarea şcolii, a educaţiei şi cercetării pe un loc central, ca să putem pregăti lumea românească pentru viitor. Vă situaţi categoric între personalităţile care puteţi face şi faceţi zi de zi acest efort”. Excelenţa Sa academician Ioan- Aurel Pop, preşedintele Academiei Române încheia mesajul (n.n care viza implicit ziua de naştere a academicianului sibian) astfel:
”După datină şi cuviinţă vă aducem îndrep­tăţitul omagiu, vă dorim să aveţi puterea, starea de sănătate şi bucuria să duceţi la împlinire toate idealurile personale şi publice, întru gloria cunoaşterii şi înflorirea creaţiei originale de toate tipurile, precum şi propăşirea acestui colţ de lume numit România, a tuturor românilor care cred – aidoma lui Seneca, filosoful – că ne iubim patria nu pentru că este mare, ci pentru că este a noastră”.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Promotorul cercetării naţionale

în Capitala Europeană

a Culturii Timişoara 2023

 

Aceste elogioase gânduri sunt susţinute chiar de ultimul proiect în care este implicat ilustrul academician sibian. Ne referim la ”Colocviile Academicianului Niedermaier” lansat la Sibiu, sub semnul ”Knowing# together# stronger susţinut de ”RAMADA SIBIU acreditat NCAGE NATO. Acesta continuă în 22 septembrie în Timişoara, oraş care îşi înnobilează statutul cultural- ştiinţific şi prin implicarea Academiei Ro­mâne. Prelegerea acad. Paul Niedermaier axată pe volum ”Ardealul în spaţiul sud-est european”, precum şi promovarea celor 70 de tineri din ţară, în revista ”Anthropology & communication -The Tribune”, pe care o coordonează domnia sa, le percepem ca o contribuţie sibiană la statutul cultural primit de Timişoara în 2023 dar şi ca un omagiu adus celor 757 de ani de la prima atestare istorică a oraşului de pe Bega.

Autor - Adrian POPESCU
27 septembrie 2023 la 18:12
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Rapid câştigă pe final meciul de la Sibiu cu Poli Timişoara, din grupele Cupei României
Echipa giuleşteană s-a impus, în această seară, cu 2-0, în faţa divizionarei secunde Poli Timişoara, pe Stadionul ”Municipal”...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Prima victorie pentru CSU Sibiu în amicale. “Galben-albaştrii” au câştigat cu maghiarii de Kecskemét şi joacă finala “Cupei Timişoara”
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, la Timişoara, în faţa ocupantei locului 12 din prima divizie a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 9 ore
Femei polițiste din nouă țări, reunite la Sibiu. Conferința internațională „She is IPA”, despre leadership și puterea de a schimba comunități
Sibiul găzduiește, în aceste zile, femei polițiste din nouă țări, reunite în cadrul celei de-a doua ediții a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 9 ore
Nicușor Dan anunță că va desemna un premier „zilele următoare”
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat astăzi că intenționează să desemneze, în zilele următoare, un candidat pentru funcția...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 10 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 04.09.2026 RACOVITA, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 10 ore
CJ Sibiu l-a suspendat pe Cristian Lupeș
Trimiterea în judecată a lui Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu lasă instituția de cultură fără conducere....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 11 ore
Patru zile de muzică, concerte și activități pentru toate generațiile la Guitar Meeting Festival
Astăzi, începe cea de-a 12-a ediție Guitar Meeting Festival și aduce, până duminică, patru zile de concerte, întâlniri...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 11 ore
Victorie pentru bicicliști: un stâlp pus de Primăria Sibiu le-a redat 10 locuri de parcare
Urban Bike Revolution, asociația sibiană care promovează mersul pe bicicletă, a salutat recenta decizie a Primăriei Municipiului Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 11 ore
Daniela Cîmpean îi răspunde lui Rogobete: „Placa zgâriată a discursului anti-Sibiu este din nou trâmbițată”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, îi răspunde dur ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, după un nou atac al...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 12 ore
Un cadru universitar ULBS a câştigat un grant de 1,5 milioane de euro. Ştefan Baghiu va studia istoria literaturii din România
Ștefan Baghiu, lector al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a câștigat cel mai prestigios grant de cercetare din...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 12 ore
Transfăgărășanul, închis sâmbătă. Anunțul CNAIR
Bâlea Lac va fi „capătul de linie” al celor care călătoresc sâmbătă pe Transfăgărășan dinspre partea sibiană a...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 13 ore
Medic nou la Spitalul de Pneumoftiziologie: dr.Vlad Buzăianu se alătură echipei
Un comunicat al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu transmis astăzi anunță completarea echipei sale cu numele doctorului Vlad Buzăianu,...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.