Memoria tandră a comunității Oastei Domnului

Memoria tandră a comunității Oastei Domnului

A apărut volumul Ne vorbește fratele Grigore Mistrean. Cuvântări și evocări (Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2022, 237 pg.). E povestea vieții smerite și plină de râvnă a unui om care și-a dedicat viața, din 1976 când a depus Legământul la Oastea Domnului, aflării și vestirii Domnului Hristos Celui Înviat. Ne ajută să-i înțelegem viața sa o notă bibliografică (Smerenie, simplitate și hotărâre, pp. 9-11) și cuvântul Părintelui Vasile Mihoc, Un credincios statornic și râvnitor neabătut pentru Domnul (pp. 13-16). Am descoperit în partea de Cuvântări (p. 17- 172) un propovăduitor al cărui glas l-am ascultat cu mare drag de fiecare dată (el se stinge în 16 aprilie 2018) ca pe unul dintre cei mai echilibrați vorbitori ai Oastei, mare iubitor de Ortodoxie și Dumnezeiasca Liturghie. Poate unde, în câteva rânduri, ne-am povestit unul altuia, în tihna puținelor clipe în care ne-am văzut, efortul prin care Dumnezeu ne-a scos din ateism și ne-a dăruit bucuria credinței. Între Matca și Dublic, mereu egal cu sine, fratele Grigore mi-a umplut mereu cu liniște sufletul. Și remarc, citind multele Evocări (pp. 173- 237), că nu sunt singurul. Nici nu aveam cum. Veți citi, la evocări, cuvinte ale IPS Casian, PS Ignatie ori PS Macarie care evocă lumina de Duh din atitudinea lui ca om al Bisericii, înălțimea trăirii sale sufletești. Apoi preoții și frații- și mărturia Maicii Eupraxia Merlușcă, emoționantă și fidelă adevărului-, împreună, aduc mărturie de dragostea lui, de ospitalitatea duhovnicească, smerenia și sinceritatea sa, dragostea sa pentru Biserică prin grila de exigențe duhovnicești ce ne-a lăsat-o lucrătoare în mijlocul nostru Părintele Iosif Trifa și Fratele traian Dorz, întreaga pleiadă de frați rugători și mărturisitori care au ținut Oastea de partea Domnului și nu a domniilor vremurilor. Emoția lecturii încă nu s-a stins când scriu aceste rânduri. Rămâne acolo, bob de lumină în candela iubirii prin care, dese ori, îl așez în Dumnezeiasca Liturghie alături de cei care ne-au dăruit bucuria cunoașterii Domnului Hristos.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
22 februarie 2022 la 13:45
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 22 ore
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 22 ore
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Troițele și oamenii de piatră, veghetorii unei lumi uitate. Dumitru Budrala: „Fiecare troiță are în spate o poveste concretă — o viață, o pierdere, un eveniment”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
A marcat în poarta ”călăreţilor roşii”, acum se pregăteşte să marcheze pentru aceştia. Ce transferuri mai face CSC Şelimbăr
Cu două zile înainte de meciul din etapa a II-a a Ligii 2, de pe teren propriu, cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
MA-GIS-TRAL! David Popovici, un nou titlu de campion european şi nou record al competiţiei
David Popovici a câştigat, în urmă cu câteva minute, al treilea titlu european consecutiv în proba de 100...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Marian Mărgărit preia echipa U17 a Academiei de Fotbal Alma Sibiu. Experienţă de peste 30 de ani
Marian Mărgărit se alătură Academiei de Fotbal Alma şi se va afla, în noul sezon, pe banca echipei...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.