Este o plantă erbacee, perenă, cultivată în flora spontană, care poate atinge înălţimea de 1,80 m. Creşte prin tufărişuri, zone umede cu semiumbră.

Este recunoscută ca plantă medicinală din antichitate, având efecte sedative. Este răspândită în aproape toată Europa. Conţine o serie de compuşi, precum: alcaloizi, uleiuri eterice, parafine, antibiotic, răşini minerale, acizi etc. Partea aeriană conţine uleiuri eterice, în cantitate mică. În medicină este folosită la tratarea afecţiunilor cardiace, vomă, colici abdominale, astm bronşic, insomnii, palpitaţii, isterie, epilepsie. Se indică a fi folosite radăcina şi rizomii de doi ani care se adună toamna. Se consideră că valeriana din Himalaia ar fi planta cu cele mai complexe efecte. Valeriana se indică pentru combaterea durerilor menstruale cu efectul antinevralgicului. Se prepară o infuzie dintr-o linguriţă pulbere rădăcină, peste care se toarnă o cană de apă clocotită. Se acoperă 15 minute. Se strecoară. Se bea în cursul unei zile.

În magazinele naturiste, valeriana se găseşte sub formă de capsule care se administrează în special sera, în cazul insomniilor, sau sub formă de tinctură.

Valeriana se recomandă şi în combaterea viermilor intestinali, colici andominale, ateroscleroză, gastrită hiperacidă, ulcer gastric, afecţiuni hepatobiliare. Valeriana se foloseşte în homeopatie pentru calmarea sistemului nervos, insomniilor şi stărilor de iritabilitate accentuată. Planta se recoltează toamna târziu. Se înmulţeşte prin seminţe.