Medicina naturistă: Sânzienele galbene (Galium verum)

Sânziana este o plantă erbacee, perenă, întâlnită prin fâneţe, la marginea pădurilor, a căilor ferate. Face parte din fam. Rubiaceae. Originară din Europa şi Vestul Asiei. Atinge înălţimea de 80 cm. Are conţinut mare de acid, fiind folosită în trecut la închegarea laptelui. Mugurii plantei se folosesc ca diuretic, antispastic şi la tratarea inflamaţiilor pielii. Ceaiul de sânziene curăţă rinichii, ficatul, pancreasul şi splina de factorii patogeni. În tulburările sistemului limfatic se va bea zilnic ceai de sânziene. Extern se recomandă boli de piele, în râni, furuncule. Se indică spălarea feţei în tenul ofilit. În medicină, populaţia se indică la tratamentul epilepsiei, afecţiuni ale nervilor, retenţie urinară, piatră şi nisip la rinichi şi în afecţiuni ale guşei. Pentru glanda tiroidă, se face zilnic gargară cu ceai de sânziene. Ceaiul de sânziene în amestec cu splinuţă, urzică moartă galbenă în părţi egale se recomandă în cazul puroiului la rinichi. Se vor bea 4 ceşti zilnic. Acelaşi ceai se recomandă şi în caz de scleroză renală sau boli grave de rinichi. În cancerul limbii se va bea şi clăti gura cu ceai de sânziene. În cancerul limbii, vestita vindecătoare austriacă Maria Treben recomandă amestecul de ceaiuri: 300 gr. galbene, 100 gr. coada şoricelului şi 100 gr. urzică. Se va bea 1 1/2 l pe zi câte o înghiţitură la 20 minute. Planta se recoltează în timpul înfloritului, începând cu luna mai, tăindu-se la 5 cm deasupra solului. Se usucă la umbră.