MEDICINA NATURISTĂ: Rozmarinul (Rosmarinus officinalis)

Este un subarbust peren, plăcut mirositor, de origine mediteraneană, unde creşte spontan. La noi, se cultivă ca plantă medicinală. Planta a fost folosită din antichitate ca plantă medicinală. În Franţa, era folosită sub formă de fumigaţii în saloanele infectate. Se folosea pentru aromatizarea berii şi a vinului, era pus sub haine să alunge moliile. A fost folosit pentru întărirea memoriei şi a nervilor. Apa de rozmarin mai este denumită şi Apă de Ungaria, după regina Elisabeta a Ungariei, care o folosea pentru spălarea şi întreţinerea feţei în fiecare zi. Planta este folosită ca remediu împotriva gutei şi paraliziei membrelor. Apa de colonie pe bază de rozmarin, aplicată pe tâmple, înlătură durerea de cap. Carol cel Mare, în sec. al VI-lea, a dat un decret ca rozmarinul să fie cultivat în toate grădinile imperiale. Uleiul de rozmarin, amestecat cu cel de busuioc, bergamotă şi montă formează un ulei pentru baie înviorător. Rozmarinul se recomandă în afecţiuni hepatice, afecţiuni nervoase + astm, bronşită, ciroză, colecistită, debilitate, diaree, epilepsie, flatulenţă, gută, gripă, litiază biliară, leşin, leucoree, astenie psihică, palpitaţii, răceală, răni, reumatism, scabie, tuberculoză, tuse convulsivă. Medicii arabi scriu că rozmarinul reconfortează creierul, îmbunătăţeşte memoria şi-i ajută pe cei cu vorbirea paralizată să-şi recapete graiul. Uleiul esenţial extras din frunze şi flori este indicat în boli interne sau boli de cap, dar trebuie să fie luat în cantităţi mici, deoarece este foarte activ şi pătrunde uşor. Culpeper îl recomandă şi pentru vedere slabă, afirmând că "limpezeşte privirea şi înlătură ameţelile".