Medicina naturistă: Rozmarinul ajută memoria

Medicina naturistă: Rozmarinul ajută memoria

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cercetări recente indică faptul că uleiul esenţial de rozmarin îi ajută pe cei clinic sănătoşi să îşi amintească evenimente din trecut şi să nu uita să realizeze anumite sarcini. Persoanele care suferă de pierderi de memorie asociate cu înaintarea în vârstă vor folosi uleiul de rozmarin despre care se ştie că influenţează sistemele chimice din corp. Cercetarea a fost făcută pe un eşantion de 66 de pacienţi împărţiţi în două grupuri. Un grup a fost lăsat să aştepte într-o sală cu miros de rozmarin şi celălalt a trebuit să stea într-o altă cameră fără niciun miros. După un anumit timp de aşteptare, subiecţii au trebuit să realizeze o serie de este de memorie care includeau ascunderea unor obiecte şi regăsirea lor mai târziu, precum şi alte teste similare. Eucalyptolul este substanţa care influenţează memoria şi îmbunătăţeşte funcţiile cerebrale. Pentru a ne asigura că nu uităm cele mai importante evenimente din viaţa de zi cu zi, ar trebui să purtăm la noi în permanenţă o sticluţă cu ulei esenţial de rozmarin.

Autor -
20 noiembrie 2023 la 18:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 7 ore
De la Hollywood, la Sibiu | Cum au ajuns la FITS John Malkovich, Bill Murray sau Baryshnikov
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
550 de voluntari la FITS | Cum au ajuns la Sibiu trei tinere din China, Spania și Japonia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 3 zile
Isprava unei foste contabile: a transformat crâșma devenită adăpost pentru ciurdari în muzeu al satului
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean a publicat on-line un nou episod dedicat oamenilor și locurilor de poveste din...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 4 zile
Povești cu Stradivarius la Sibiu: Alexandru Tomescu vorbește despre celebra vioară Stradivarius
Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu găzduiește vineri, 26 iunie, de la ora 11:00, conferința „Povești cu Stradivarius”,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 4 zile
Ziua Iei la Muzeul ASTRA: intrare gratuită pentru cei care poartă ie autentică
Muzeul ASTRA marchează și în acest an Ziua Universală a Iei printr-o serie de evenimente dedicate tradițiilor românești,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 4 zile
Vara Copiilor la Biblioteca ASTRA Sibiu aduce ateliere gratuite, lectură, jocuri, filme și activități creative pentru copii
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu dă startul programului „Vara Copiilor”, o serie de activități gratuite dedicate celor mici, organizate...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 5 zile
Primul deceniu pentru Ambulanţa pentru Monumente: „Oraşul Ambulanţei”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 zile
Primăria vrea să amenajeze un traseu pietonal pe malul Cibinului. Investiția este estimată la aproape 35 de milioane de lei
Consilierii locali sibieni vor avea pe masă, în ședința ordinară de joi, un proiect de hotărâre prin care...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 6 zile
După succesul „Anii Drumeției”, CJ Sibiu mizează pe bicicletă: traseu nou în Țara Oltului. Parteneriat cu Primăria Avrig și „Conservation Carpathia”
Pe masa consilierilor județeni convocați la ședința ordinară din 25 iunie se va afla un proiect de hotărâre...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Mii de oameni au ieșit în centrul Sibiului la debutul FITS 2026. Cosmos în Piața Mare, spectacol cu drone, iar copiii l-au căutat pe Maki prin oraș
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a debutat vineri într-o atmosferă care a readus centrul orașului la...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 săptămână
Lansare de carte: Vanessa Steinacher își prezintă romanul „Pippa. Aventuri la balamuc”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 săptămână
Școala în satul tradițional revine la Muzeul ASTRA. Ateliere și activități pentru copii toată vara
Programul „Școala în satul tradițional” revine la Muzeul ASTRA din Sibiu începând cu 19 iunie și se va...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.