Este o plantă erbacee anuală cultivată încă din timpuri străvechi în Asia Mică, de unde s-a răspândit în Europa şi alte continente. La noi se cultivă mai ales în partea sudică a ţării. Înfloreşte alb în perioada iunie-august.

Anasonul se foloseşte pentru tratarea tulburărilor digestive, calmează colicele, elimină gazele, stimulează lactaţia, combate migrenele, astenia nervoasă şi ameţelile. În cazul femeilor care alăptează, infuzia pe bază de anason se va amesteca cu chimen şi fenicul.

În caz de gripă, rino-faringite, se va face o inhalaţie cu 2 linguriţe de seminţe fierte 15 minute, în o jumătate litru de apă.

Decoctul de rădăcină de anason se administrează în caz de menstruaţii dureroase pentru eliminarea paraziţilor intestinali. Se prepară din 30 g rădăcină tăiată fiartă în 250 ml apă timp de o jumătatede oră. Se vor consuma 2 ceşti pe zi.

Vinul tonic din anason se prepară din 40 g seminţe anason lăsate la macerat 10 zile într-un litru de vin roşu. Se consumă dimineaţa, câte 50 ml amestecat cu miere. Pentru combaterea sughiţului se consumă câteva fructe.

Pentru tratarea de sciatică şi muşcături de şarpe, se pun cataplasme cu pasta de fructe. Acestea se zdrobesc şi apoi se fierb în apă sau vin până se formează o pastă care se aplică pe locul afectat.

Anasonul nu se recomandă bolnavilor de ulcer gastric şi duodenal şi colită. Fructele mai vechi de doi ani provoacă dureri de stomac deoarece sunt toxice.

Anasonul este o plantă meliferă, oferind albinelor polen şi nectar.