Mediaș: Campanie de sterilizare și microcipare a animalelor de companie

Mediaș: Campanie de sterilizare și microcipare a animalelor de companie

Medieșenii proprietari de câini și pisici de rasă comună sau metiși, pot scăpa de grija apariției unei gestații nedorite la animalele de companie, asigurându-le acestora, în același timp, și o condiție generală de sănătate îmbunătățită, prin sterilizarea gratuită a animalelor în cadrul campaniei organizată de Primăria municipiului Mediaș, în parteneriat cu Asociația Puppy Tears Animal Rescue. Inițiativa are ca scop responsabilizarea proprietarilor de animale și diminuarea numărului de animale abandonate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primăria municipiului Mediaș informează, prin intermediul unui comunicat de presă, că în cadrul campaniei, se vor realiza intervenții chirurgicale de sterilizare pentru câini și pisici de rasă comună/metiși, cu stăpân și microcipare (pentru câini), astfel încât aceștia să poată fi înregistrați în Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân.

„Campania se desfășoară în două etape. Astfel, până la sfârșitul lunii septembrie, proprietarii pot face programări pentru animale la Asociația Puppy Tears Animal Rescue (telefon 0740548174), sau la unul dintre cabinetele veterinare partenere în această campanie: clinica veterinară DanVet (telefon 0744883344), cabinet medical veterinar Ganea I. Daniel (telefon 0744609354), cabinet medical veterinar Duovet (telefon 0269842986), clinica veterinară Z&RVET (telefon 0747048451) și cabinet medical veterinar VetAll MihaCriss  din Alma Dumbrăveni (telefon 0763806552)”, se menționează în  comunicatul administrației publice locale a municipiului.

În baza programărilor și a graficului stabilit, intervențiile vor fi efectuate în lunile octombrie și noiembrie, la cabinetele veterinare.

Prin același comunicat, reprezentanții Primăriei Mediaș apelează la localnici pentru a semnala asociației Guardapet Mediaș – Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân (telefon 0744290924), sau Poliției Locale Mediaș, cazurile de animale fără stăpân sau abandonate.

Dan FRÂNCU

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dan FRÂNCU
17 septembrie 2025 la 11:30
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 1 oră
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
ŞURA MICĂ: Oameni, tradiție și comunitate în sărbătoare
Locuitorii din Şura Mică şi oaspeţii lor au petrecut astăzi, de Sfânta Maria, în cadrul evenimentului „Zilele comunei...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 5 ore
„ASTRA în Festival”, în sărbătoare de Sfânta Maria
Mii de sibieni şi turişti au ales să petreacă, astăzi, o zi de relaxare în CNM ASTRA, de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 7 ore
InfoCons lansează Centrul de Protecția Consumatorilor în Domeniul Energiei
Într-o perioadă în care subiectul energiei electrice și al facturilor la curent se află zilnic în atenția consumatorilor,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
15 august, zi de mare sărbătoare pentru ortodocșii sibieni. Părintele Bogdan Fluieraș: „Vorbiți-i în rugăciune despre bucuriile voastre, dar mai ales despre ceea ce vă doare”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 8 ore
Accident pe strada Unirii din Cisnădie. O femeie de 86 de ani, transportată la spital
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, pe strada Unirii din Cisnădie, după ce un triciclu condus de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 13 ore
Patru persoane, între care doi copii, au ajuns la spital după un accident pe A1, la Săliște
Patru persoane, între care doi copii de 2 și 6 ani, au fost transportate la spital sâmbătă dimineața,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 13 ore
Primăria Mediaș recomandă respectarea regulilor de siguranță împotriva incendiilor în perioadele secetoase și caniculare
În aceste perioade cu temperaturi ridicate, secetă și vegetație uscată, autorităţile locale recomandă maximă responsabilitate, respectarea normelor de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 14 ore
ŞURA MARE: Primăria vinde terenuri pentru case
Sub devizia „Construiește-ți viitorul la Șura Mare!”, Primăria comunei Șura Mare îi invită pe cei interesaţi să descopere...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 14 ore
Răbdarea lutului și redescoperirea încetului | Povestea „Cristina Balerina”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 14 ore
ŞEICA MARE: Încă un pas înainte pentru cadastru imobiliar
Primăria Comunei Șeica Mare informează cetățenii că, în perioada 1 aprilie – 31 iulie 2026, au fost colectate...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.