Meci internațional pentru CSU Sibiu la ”Memorialul Tordai”. Ce teste mai au programate ”galben-albaștrii” în presezon

Meci internațional pentru CSU Sibiu la ”Memorialul Tordai”. Ce teste mai au programate ”galben-albaștrii” în presezon

Baschetbaliștii sibieni vor întâlni echipa azeră Neftci IK Baku la ”Memorialul Elemer Tordai”, turneu care va avea loc în memoria regretatului baschetbalist în zilele de 9 și 10 septembrie, în Sala ”Transilvania”. Tot în aceeași zi, celălalt meci al turneului va fi între CSM Tg. Jiu și CSM Tg. Mureș, iar o zi mai târziu sunt programate cele două finale în care se vor întâlni echipele învingătoare, respectiv învinsele din primele meciuri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Până la ”Memorialul Tordai”, CSU Sibiu va mai juca trei meciuri de verificare, o ”dublă” cu CSM Tg. Mureș, pe 29 și 30 august, în deplasare, iar pentru prima dată în fața propriilor suporteri, cu CS Vâlcea 1924, pe 3 septembrie.

În zilele de 13 și 14 septembrie, ”galben-albaștrii” vor participa la un turneu, la Ploiești, turneu la care vor mai fi prezente Dinamo București, CSM Corona Brașov și gazdele de la CSM Petrolul.

Ultimul test de dinaintea începerii noului sezon al Ligii Naționale Masculine de Baschet (LNMB), sibienii în vor susține sub Tâmpa, cu CSM Corona din localitate.

Autor - Ovidiu BOICA
19 august 2025 la 23:53
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 24 minute
MARPOD: Analize medicale gratuite pentru adulți și copii
În data de 10 decembrie 2026, la Căminul Cultural Marpod, se vor efectua analize medicale gratuite, în baza...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 28 minute
COPȘA MICĂ: Autoritățile locale luptă împotriva deșeurilor aruncate în locuri neamenajate
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 43 minute
VIDEO | CNAIR a simulat un accident cu două vehicule în flăcări în tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu–Pitești
Un exercițiu complex de intervenție în situații de urgență a avut loc astăzi în tunelul Momaia, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 52 minute
VALEA VIILOR: Festivalul „Marțian Negrea” a adunat comunitatea laolaltă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
11 noiembrie, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații | La Sibiu, zeci de participanți la misiuni în Afganistan, Irak, Africa sau Balcani fac parte din Clubul Veteranilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 15 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
RÂU SADULUI: Conferinţă privind refacerea şi întreţinerea pajiştilor montane
Comuna Râu Sadului va găzdui a V-a întâlnire a Consiliului Consultativ Local privind reabilitarea pajiștilor ca soluție pentru...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
„Obraznici” în catalog, copii cu ADHD în realitate. Ruxandra Cibu Deaconu pregătește o dezbatere despre diagnosticarea timpurie, la Sibiu
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu și reprezentanții Asociației ADHD – Sprijin pentru Neurodiversitate pregătesc o dezbatere...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Zilele Sănătății Plămânilor la Sibiu. Spirometrii și conferințe cu părintele Necula și episcopul Macarie
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează, în perioada 17–19 noiembrie 2026, Zilele Sănătății Plămânilor, un eveniment dedicat prevenției bolilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
O afacere sibiană, cu 80 de angajați, a ajuns la un milion de abonați pe piața telecom din SUA
Un serviciu de telefonie mobilă dezvoltat și susținut de o echipă importantă din Sibiu a ajuns la un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
Poveştile veteranilor sibieni din teatrele de operaţii spuse în Primăria Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, sărbătorită anual, pe 11 noiembrie, a fost marcată, la Sibiu, printr-o expoziție...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
MÂRȘA: Tânăr de 29 de ani, reținut după ce ar fi șantajat și agresat un bărbat pentru bani
Un tânăr de 29 de ani, din Mârșa, a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru șantaj în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
15 afaceri vor primi finanțare pe Via Transilvanica. Traseul traversează 13 localități din județul Sibiu
Un program de sprijin pentru antreprenorii de pe Via Transilvanica își extinde finanțarea de la 10 la 15...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.