Fratele celor doi copii care s-au înecat recent într-un pârâu din localitatea Chirpăr a fost preluat în plasament de urgență, în urma unei decizii a instanței, la propunerea DGASPC Sibiu.
Reprezentanții DGASPC Sibiu au transmis că măsura a fost luată după identificarea unor elemente care indicau existența unei situații de risc, fiind necesară intervenția imediată pentru protejarea copilului.
„În baza unei decizii a instanței,la propunerea specialiștilor instituției noastre, s-a dispus măsură plasamentului în regim de urgenţă, pentru copilul rămas în familie, acesta a fost preluat și se află în siguranță.
Măsura a fost instituită ca urmare a constatării unor elemente care indicau existența unei situații de risc, fiind necesară intervenția imediată pentru protejarea integrității fizice și emotionale a copilului.
Minorul va beneficia de toate serviciile necesare: medicale, psihologice, educaționale, sociale în vederea oferirii unui mediu securizant și favorabil dezvoltării sale armonioase”, informează DGASPC Sibiu.
Decizia vine după tragedia produsă la începutul lunii februarie, când o fetiță de 6 ani și fratele ei de 9 ani au murit înecați. Copilul preluat este singurul rămas în viață din familie, alți doi frați decedând anterior.
DGASPC Sibiu precizează că familia nu se afla anterior în evidențele instituției, iar măsura de protecție a fost dispusă exclusiv în baza evaluărilor realizate după acest eveniment tragic.
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Marius MUNTEANU GHIUR
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT