Mașini de închiriat în Sibiu: mici și ieftine sau „de fițe”, mai scumpe ?

Mașini de închiriat în Sibiu: mici și ieftine sau „de fițe”, mai scumpe ?

Sibiul e un oraș turistic, însă nu doar binecunoscutele sale atracții precum Piața Mare, Muzeul Brukenthal, Podul Minciunilor, Muzeul Civilizației Populare din Dumbravă sunt obiective ce-i îmbie pe oaspeții din țară și străinătate. Mărginimea Sibiului, stațiunile Păltiniș și Ocna Sibiului, cetățile fortificate din județ, Mediașul, Bâlea Cascadă, Bâlea Lac sau spectaculoasa Transalpina sunt câteva dintre atracțiile spre care se îndreaptă mulți turiști care ajung, pentru câteva zile, în Sibiu. Pentru că e bine poziționat, în centrul țării, Sibiul poate fi un punct de plecare și către alte orașe precum Brașov, Alba Iulia, Cluj Napoca sau Hunedoara, unde turiștii fac excursii de o zi. Cum transportul feroviar către obiectivele din județ ori spre orașele amintite nu ofertant, iar cel rutier îl condiționează pe turist în funcție de programul de circulație, varianta închirierii unei mașini rămâne o soluție tot mai des luată în calcul. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Faptul că Sibiul are aeroport internațional e un avantaj, atât pentru cei ce vin în minivacanță aici, cât și pentru cei care vor să viziteze obiective din județele învecinate. Cei care vor să închirieze o mașină, direct de la Aeroport, pot beneficia de acest serviciu asigurat de câteva companii. Totul se întâmplă ca în orașele turistice din Europa: ai aterizat, ai preluat mașina, pleci pe traseul propus, iar la întoarcere o predai tot la Aeroport. 

De la 112, la 3.682 de lei, pentru 3 zile

Au trecut vremurile în care turiștii își planificau excursiile în funcție de programul trenurilor sau al autobuzelor ce urmau să-i poarte către destinațiile pe care voiau să le calce. Varianta ”Ia-mă nene!”, acum sub forma nouă BlaBlaCar nu mai e ce a fost pe vremuri, așa că opțiunea închirierii unei mașini intră în planurile tot mai multor turiști și nu numai. Firmele din Sibiu, care se ocupă cu închirierea mașinilor practică tarife care încep de la aproximativ 8 euro și se opresc la 240 de euro/zi, pentru închirierea unei autoturism, în funcție de model. Am făcut o simulare, încercând să închiriem, pentru 3 zile, o mașină din toate categoriile: mică, medie sau SUV. Prețurile diferă de la o companie la alta. La fel și condițiile de închiriere, suma ce trebuie lăsată drept garanție. Cel mai mic preț pe care l-am primit pentru închirierea unei mașini (Dacia Sandero Stepway) a fost de 112,82 lei, pentru 3 zile. Nu există limită de kilometri. Tot pentru 3 zile, aceeași companie închiriază un Renault Megane cu 114,67 lei, un Renault Captur cu 195,26 lei. Depozitul ce trebuie constituit pentru garanție variază între 1500 și 3000 de lei, în cazul în care mașina este avariată fiind reținut cuantumul necesar acoperirii daunei. Există și posibilitatea încheierii unei asigurări care îl va scuti pe cel ce a închiriat mașina de emoții. Aceeași companie închiriază și mașini din gama premium, tot pentru 3 zile, evident la alte prețuri: Audi A4 – 1.071,97 lei, Mercedes E-Class – 1.715,85 lei, Mercedes ML – 2.097,16 lei, Audi Q5 -3.682,36 lei.

Altă companie, alte prețuri

O altă companie, aflată sub sigla unei firme cu renume internațional, oferă spre închiriere, în Sibiu, mașini la prețuri ceva mai mari. De exemplu, o mașină mică precum Opel Corsa costă 46 de euro/zi. Pe măsură ce trecem la o altă categorie, crește și prețul: Renault Megane – 72 de euro/zi, Dacia Duster – 76 euro/zi, Hyundai Elantra – 80 de euro/zi. Garanția pe care trebuie să o depui și care ți se va returna integral dacă nu se constată probleme la înapoierea mașinii este cuprinsă între 700 și 1000 de euro. Firmele care închiriază mașini oferă, la cerere, și accesorii precum scaun pentru copil, GPS, lanțuri pentru zăpadă etc. În medie, acestea costă între 15 – 17 euro/ intervalul de închiriere. Se plătește suplimnetar și pentru includerea în contract a încă unui șofer care are dreptul să conducă mașina închiriată. Taxa este tot de 15 – 17 euro/închiriere, existând situații când se percepe un tarif suplimentar pentru conducătorii auto care au vârsta mai mică de 22 de ani (35 de euro).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La ce trebuie să fim atenți

Închirierea unei mașini a devenit un procedeu simplu. Platformele electronice care facilitează rezervarea unei mașini oferă toate datele necesare, de la preț, valoarea depozitului, până la condiții (acestea din urmă trebuie foarte bine studiate, pentru a nu exista clauze intepretabile). E bine ca atunci când închiriezi o mașină să te uiți cu atenție la zgârieturile de pe caroserie, roți, la kilometraj, la starea mașinii. Câteva poze realizate în momentul preluării, la o rezoluție care permite detectarea unor zgârieturi sau a micilor avarii existente pot fi de un real folos în cazul în care, la returnare, angajatul desemnat să verifice starea mașinii ar putea invoca anumite daune. Totodată, închierea unei asigurări suplimentare poate însemna un confort psihic, polița acoperind anumite daune ce se pot produce fără ca beneficiarul să aibă vreo vină.     

Și sibienii închiriază mașini

Nu doar turiștii închiriază mașini în Sibiu pentru a ajunge în diferite destinații din zonă. Sunt și sibieni care atunci când au nevoie de o mașină, pentru o scurtă perioadă, apelează la companiile de închirieri. Cristi obișnuiește să folosească acest serviciu pentru deplasările în țară: ”Avem o singură mașină pe care o folosim eu și soția. Am vrut să mai cumpărăm una, pentru că sunt situații în care eu trebuie să plec în țară pentru 2-3 zile, iar ea are nevoie de autoturism pentru a merge la serviciu. Am făcut un calcul și nu rentează, mai ales că locuim la bloc și e problemă cu locurile de parcare. Am descoperit varianta închirierii și e o soluție bună. Nu sunt pretențios, închiriez o mașină mai ieftină, care consumă puțin, îmi fac treaba cu ea, o duc înapoi și nu mă mai interesează parcarea, impozitul, reviziile, asigurarea, ITP și restul cheltuielilor pe care le ai cu orice mașină. Prețurile sunt variabile, în funcție de perioadă și sunt comparabile cu cele de afară”. 

 

 

 

Autor - Dragos BAKO
30 mai 2024 la 10:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 11 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.