Maria Grancea este Cetățean de Onoare al orașului Avrig

Maria Grancea este Cetățean de Onoare al orașului Avrig

Orașul Avrig are, începând de miercuri, 28 ianuarie, încă un Cetățean de Onoare, în persoana Mariei Grancea, cea care a fost, pentru mai bine de trei decenii, bibliotecar la Biblioteca Orășenească Avrig și custode al Muzeului Avrig.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Festivitatea decernării onorantului titlu s-a desfășurat în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local al orașului Avrig, imediat după adoptarea hotărârii referitoare la aprobarea acordării.

Hotărârea deliberativului local avrigean a fost adoptată cu majoritate absolută-17 voturi „pentru”, iar proiectul a fost inițiat de grupul de consilieri locali ce reprezintă Partidul Național Liberal.

După momentul votului și semnarea documentului, în sala de ședințe a Primăriei Avrig a fost invitată Maria Grancea, ce a primit din partea primarului Adrian Dumitru David diploma de Cetățean de Onoare, placheta oficială și un buchet de flori.

Primarul a felicitat-o pe Maria Grancea pentru activitatea profesională depusă și toate demersurile întreprinse în scopul promovării personalităților locale, locurilor, tradițiilor, obiceiurilor, istoriei acestor meleaguri și i-a dorit sănătate și o pensie cât mai îndelungată, adresându-i în acest timp, rugămintea de a continua să stea alături de autoritatea locală pentru a acorda sprijin și consultanță pentru diverse proiecte și inițiative. „Prin acordarea titlului de cetățean de onoare, recunoaștem nu doar o carieră remarcabilă, ci și o contribuție importantă la identitatea, patrimoniul și continuitatea culturală a orașului nostru. Îi mulțumim doamnei Maria Grancea pentru ceea ce a dăruit Avrigului și pentru exemplul de responsabilitate pe care îl lasă generațiilor viitoare. Felicitări pentru întreaga activitate și pentru ceea ce a construit în folosul comunității noastre!”, a spus primarul David.

La rândul său, Maria Grancea a mulțumit, a menționat că este onorată de distincția primită și că activitatea sa profesională nu a fost desfășurată din dorința de a strânge distincții, ci doar cu gândul și din dragoste pentru Avrig, pentru oamenii de aici. De asemenea, Maria Grancea a dorit să sfătuiască aleșii locali să ofere întotdeauna un „culoar de alergare” pentru profesioniștii care își doresc să intre în aparatul administrativ local, pentru că munca și rezultatele acesteia vor aduce multe și diverse beneficii.

Maria Grancea, proaspătă pensionară de la finalul anului trecut, are o vastă experiență în inițierea, coordonarea și implementarea unor proiecte și programe relevante pentru comunitate avrigeană și zonală, cum ar fi: autor și coordonator al proiectului „Moșteniri”, derulat prin Fundația pentru Parteneriat; coordonator al proiectului Centrului de Informare Turistică Avrig; autor-coordonator al proiectului „Toamna barocă la Avrig”; membru în echipa de implementare a proiectului „Comorile din Țara Oltului”; membru în echipa de elaborare a Strategiei de dezvoltare a microregiunii Țara Oltului 2007–2014; autor-coordonator al proiectului „Produse și tradiții în Țara Oltului” (2009–2014); autor-coordonator al festivalului „Țara Oltului în produse și tradiții” (2015–2019); autor-coordonator al festivalului „Lumea copiilor” (2013–2017); coordonator al programului „Școala Academică Gheorghe Lazăr” în anii 2017, 2018 și 2019; coordonator al proiectului cultural „Șezătoarea din Bibliotecă”, precum și al altor inițiative culturale și educaționale dedicate comunității locale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În calitate de bibliotecar la Biblioteca Orăşenească Avrig, a câştigat titlul de “BIBLIOTECARUL ANULUI” la competiţia Gala premiilor în educaţie, organizată de Fundaţia „Dinu Patriciu”.

Maria Grancea este a zecea persoană ce primește titlul de Cetățean de Onoare al orașului Avrig, cea mai importantă distincție oferită de administrația locală. Printre personalitățile ce au mai primit această distincție se numără scriitorul, criticul literar și prof. univ. Mircea Tomuș, sportivul Tudor Ovidiu Oprea, omul politic Bujor Septimiu Tatu, medicul Aurel Rogojanu, coregraful Ioan Vălean, istoricul Ioan Opriș și cărturarul Gheorghe Lazăr.

Foto: Dan FRÂNCU

Autor - Dan FRÂNCU
29 ianuarie 2026 la 12:54
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 52 minute
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Patru persoane, între care doi copii, au ajuns la spital după un accident pe A1, la Săliște
Patru persoane, între care doi copii de 2 și 6 ani, au fost transportate la spital sâmbătă dimineața,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
Primăria Mediaș recomandă respectarea regulilor de siguranță împotriva incendiilor în perioadele secetoase și caniculare
În aceste perioade cu temperaturi ridicate, secetă și vegetație uscată, autorităţile locale recomandă maximă responsabilitate, respectarea normelor de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
ŞURA MARE: Primăria vinde terenuri pentru case
Sub devizia „Construiește-ți viitorul la Șura Mare!”, Primăria comunei Șura Mare îi invită pe cei interesaţi să descopere...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 4 ore
Răbdarea lutului și redescoperirea încetului | Povestea „Cristina Balerina”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 5 ore
ŞEICA MARE: Încă un pas înainte pentru cadastru imobiliar
Primăria Comunei Șeica Mare informează cetățenii că, în perioada 1 aprilie – 31 iulie 2026, au fost colectate...
Actualitate
1 min de citit
acum 17 ore
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 18 ore
GURA RÂULUI: Sărbătoarea portului popular, mândria comunei
Primăria şi Consiliul Local Gura Râului vor organiza, duminică, o nouă ediţie a manifestării „Sărbătoarea portului popular”. Evenimentul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 19 ore
BRUIU: Ziua comunei, de Sfânta Maria
Primăria şi Consiliul Local al comunei Bruiu vor organiza, sâmbătă, 15 august, manifestarea „Ziua comunei Bruiu”, ediţia a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 20 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 21 ore
DUMBRĂVENI: Oraşul îmbracă haine de sărbătoare
Sâmbătă, 15 august, de Ziua Orașului, autorităţile locale din oraşul Dumbrăveni îi invită pe localnici, dar şi pe...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.