Atrium Café, din Piața Mică, încheie anul cu un adevărat „maraton” de blues și găzduiește două seri consecutive dedicate iubitorilor de muzică autentică și artiștilor de renume ai genului. Seria de Evenimente Atrium aduce în prim-plan nume consacrate, precum Hanno Hoefer, Raul Kusak și AG Weinberger.
Diseară, publicul este invitat la o seară plină de ritm și poveste, în compania a două figuri emblematice ale blues-ului românesc: Hanno Hoefer, Raul Kusak. „Născuți în Timișoara și Zalău, crescuți în spiritul muncii din fabricile Elba și Armătura, cei doi artiști au parcurs un drum spectaculos: de la ucenici în industrie la ingineri de renume și, în final, muzicieni apreciați la nivel național. Astăzi, stabiliți în București, Hanno Hoefer și Raul Kusak continuă să cucerească cluburile și scenele din întreaga țară”, se prezintă cei doi artiști.
Mâine seară, de la orele 20, AG Weinberger, maestrul blues-ului românesc, revine la Atrium Café cu un concert aniversar special, construit ca o poveste muzicală despre libertate, autenticitate și forța blues-ului contemporan. Evenimentul include și lansarea volumului „Muzica între libertate și manipulare”, cea mai recentă carte semnată de AG, care propune un dialog sincer despre rolul muzicii în societate.
Biletele pentru cele două evenimente pot fi găsite pe iabilet.ro.
Adrian POPESCU
Comunicat de presa
Ioana DEDU
Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ioana DEDU
Ioana DEDU