Mâncăruri săsești în porțelanuri englezești. Surpriza din Alma Vii

Urmând șoseaua dintre Mediaș și Bârghiș, care șerpuiește printre pajiștile înflorate, mărginite de verdele intens al pădurii, o răscruce anunță că la doar câțiva kilometri se află Alma Vii. Perla satului este vechea biserică fortificată, a cărei restaurare a adus numeroase premii Fundației „Mihai Eminescu” și pentru care americanii au donat o jumătate de milion de dolari, anunțând, prin ambasadorul lor, că banii sunt, de fapt, „o investiție în comunitate”.

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean, scrie astăzi, într-un nou episod dedicat oamenilor și locurilor de poveste din Sibiu, despre Alma Vii. ˝Este vară fierbinte pe toată zona de nord a județului Sibiu, iar ulițele din Alma Vii par pustiite de toropeală. Doar vechea cetate pare să înfrunte soarele ce lovește necruțător în zidurile din piatră de râu, ridicate la 200 de ani după ce sașii au zidit biserica din deal˝- scrie Daniela Cîmpean.

Aleea spre biserică este mărginită de un șir de tei umbroși care tocmai își lepădau florile în zumzetul albinelor. N-ai cum să nu te gândești la fagurii încărcați cu miere parfumată, numai bună de însoțit ceaiul unei seri reci de iarnă, în care să așterni o felie generoasă de lămâie.

Pe sub poarta zidului de apărare se simte o adiere răcoroasă, semn că soarele nu cucerește cu una, cu două bătrâna biserică. Ne întâmpină Alexandra, originară din Richiș: „Se spune că sașii din Alma Vii împrumutau bani de la cei din Richiș, care erau mai bogați. Sunt din «satul bogaților», însă m-am măritat aici”, zâmbește femeia, făcând aluzie la „Reichesdorf”, numele german al Richișului, care include termenele de „bogați” și „sat”.

La cei 36 de ani ai săi, Alexandra Lăcătuș este mai mult decât un simplu ghid al unei biserici săsești: „Din câte știu eu, am singurul punct gastronomic local deschis într-o cetate săsească. Gătesc chiar aici.”

Prin ușa deschisă a bucătăriei se strecoară un miros plăcut de tocană de legume. Se simte și pătrunjelul proaspăt tocat și așternut deasupra mâncării. „Aștept oaspeți la masă.”

Alexandra a absolvit liceul din Dumbrăveni și a lucrat în comerț. Nu s-a văzut vreodată bucătăreasă. „Nu pot spune că eram pasionată de gătit, dar mă descurcam. M-am măritat, a venit copilul, găteam pentru familia mea.”

Schimbarea a venit încet: „În 2016, sătenii au înființat Asociația «Alma Viitor», bazată pe voluntari care deveneau și ghizi de ocazie. S-a deschis și un magazin cu produse locale, unde turiștii găseau zacuscă, dulcețuri, murături, șosete din lână sau mici obiecte de decor. Și acum mai funcționează, chiar aici, vizavi de bucătărie.”

Pandemia a alungat nu doar turiștii, ci și o parte a sătenilor-voluntari. „A fost o perioadă dificilă, era puțin de lucru. Pe atunci mă ocupam de casele de oaspeți ale Fundației «Mihai Eminescu», care nu doar că a restaurat biserica, ci a și ajutat mulți săteni.”

Din 2022, Alexandra a înființat, la sugestia fundației, un punct gastronomic local. „Oamenii trebuie să mănânce undeva. Lumea vine pentru experiențe complete, iar o masă servită în cetate este cam ce trebuie.”

Câteva mese sunt răsfirate sub un tei gros, vechi străjer al cetății. De aici, mesenii văd o parte a satului și pe cei care urcă spre biserica săsească. Bucatele Alexandrei pot fi servite și într-o încăpere cu pereți trainici și podea din lemn. Cumva, pare că locul se încăpățânează să însoțească gustul mâncării proaspete.

„Am și o pasiune: porțelanurile englezești. Cine vine aici, musai din ele mănâncă”, este „cireașa de pe tort” pe care ghida-bucătăreasă o dezvăluie ca din senin. Aflu că este într-o permanentă căutare a farfuriilor, platourilor și ceștilor delicate. „Le găsesc prin târguri de vechituri din Austria și Germania. Mai rar în România, aici sunt ceva mai scumpe. Un set pentru șase persoane ajunge la 3.000 de lei, nu-i chiar puțin.”

Vesela multicoloră este așezată cu grijă pe rafturi și în coșuri împletite. Sunt gata să aducă un plus de eleganță mâncării gătite după rețetele locului. „De la săsoaice am învățat să acresc ciorba cu rabarbură proaspătă, iar în sosul de roșii al chiftelelor să adaug și puțină pastă de măceșe. Hencleșul cu griș și smântână rămâne vedeta deserturilor”, mai spune Alexandra, care recunoaște că stabilește cantitățile de ingrediente „la ochi”.

Pe aleea care leagă strada principală de biserica-cetate am întâlnit, la plecare, grupul de turiști pentru care Alexandra a gătit în acea zi. Își vor stinge foamea la umbra teiului, iar istoria bogată a bisericii le va ostoi setea de cunoaștere. Cu toții vor constata că banii fundației și ai americanilor nu au salvat doar o clădire, ci au schimbat soarta unei comunități.

˝Alexandra este un om care s-a adaptat vremurilor și a renunțat la tejgheaua magazinului pentru a îmbrăca șorțul de bucătăreasă.

Știe că mai sunt suficiente porțelanuri englezești ce-și caută un nou stăpân și trage nădejde că le va aduce în bucătăria bisericii din Alma Vii, sat al județului Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste˝- încheie Daniela Cîmpean, președint Consiliului Județean Sibiu .