Mâncarea bucătarului șef de la cantina „Sfântul Stelian”, apreciată de IPS Laurențiu și de Chef Bontea

Am pășit în Cantina „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Sibiului incitant fiind de dialogul purtat de doi școlari pe marginea meniului din acea zi. Cei doi au convenit într-un final că ”mâncarea a fost foarte gustoasă, inclusiv desertul”. Din start am remarcat ambianța ce nu avea nimic comun cu clasicele cantine. Totul părea prea perfect, de la fețele de masă, așezarea tacâmurilor până la servirea ireproșabilă. Ulterior am căutat să răsfoiesc meniul atât de lăudat de cei doi puști…un meniu pe care nu-l mai descriu că vă stârnesc și domniilor voastre pofta. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mi-a plăcut chiar și repartizarea locurilor pentru servirea mesei pentru școlari, elevi, studenți, dar și profesori. Curiozitatea fiind stârnită la maxim m-am îndreptat spre un spațiu de tranzit care leagă sala de mese cu bucătăria. „Doriți să serviți masa?” A fost o întrebare adresată din mers de o angajată care tocmai debarasa o masă. După ce mi-am exprimat intenția de a vorbi cu administratorul am fost rugat să mai aștept câteva minute. Curând o doamnă, în ținuta clasică de bucătar, mă întreabă dacă am vreo nemulțumire. Am infirmat aspectul precizând că aștept să vorbesc cu administratorul (n.n. având convingerea că este un preot sau o măicuță). „Eu sunt persoana căutată. Mă numesc Chivuța Veștemean și sunt Bucătar Șef”, … la cuțite? – completez eu. Mă asigură că am nimerit ceva în sensul invocat anume că  „Chef Sorin Bontea a mâncat din preparatele mele. A fost foarte încântat de meniul tradițional de nuntă de la Sadu pregătit de mine. Referitor la concurs, eu nu am participat la formatul emisiunii „Chefi la Cuțite” căci….(n.n. continuă interlocutoarea  râzând cu poftă) a venit concursul la mine. Am fost chiar norocoasă în anul în care Sibiul a fost „Regiune Gastronomică Europeană”. Atunci am primit „primii lauri oficiali” într-un cadru concurențial puternic în prezența unor bucătarilor străini. Eu am pregătit o supă de-a noastră, friptură, tocană de oaie cu mămăligă și plăcinta miresei, pe care o facem la Sadu. Toate au avut mare trecere. Nu am primit cuțitul de aur dar am primit o medalie specială. Sincer bucuria cea mare a fost aprecierea Marelui Maestru în arta gastronomiei și remarcile domnului Bontea”. 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Începutul profesiei

Chivuța Veștemean spune că pasiunea pentru gătit este moștenită din familie, de la mama sa. Mai are  frați care sunt mai mici ca vârstă. Gătește de la 12 ani, așa că primii meseni au fost chiar frații ei. Rășinăreanca căsătorindu-se se stabilește în Sadu, iar de aici și-a îndreptat activitatea profesională spre HoReCa. După activitatea de la Sibiu, revenind la Sadu, decide să gătească ocazional pentru unele evenimente de anvergură. Cum mâncărurile gătite erau foarte apreciate a fost tot mai des chemată să gătească pentru asemenea activități, o experiență pe care o considerată de bun augur. ”Felicitările primite de la consumatori și nu numai au avut darul de a mă stimula și mai mult. Ca atare am început să fac performanță în arta gastronomiei. Creditul cel mare l-am primit din partea comunității și pentru asta sunt tare mândră și țin să le mulțumesc pe această cale. În această notă de apreciere am reprezentat Sibiu la Bruxelles, la un eveniment dedicat produselor tradiționale. Cei mai exigenți evaluatori din familie râmîn fata și băiatul meu, care au prins drag de această pasiune – gătitul”.

 

Mama Chichi are o cămară specială

Pandemia a însemnat o schimbare radicală în viața doamnei Veștemean. Ca atare ”Mama Chichi” sau ”bucătăreasa din Sadu”, așa cum i se mai spune în comunitate a decis să înceapă un nou proiect de suflet, tot din dragoste pentru bucătăria tradițională românească dar și din dorința de a împărtăși pasiunea ei de o viață cu cei interesați. ”Cămara mea așa a prins contur …cu o expoziție gastronomică, cu produse realizate din ingrediente culese din grădina proprie, din natură sau procurate de la producători locali. În cămara din Valea Sadului sunt bunătăți din inima Mărginimii, Cămara este funcținală și chiar dacă am revenit în orașul Sibiu. După 34 de ani am primit propunerea/oferta de a lucra la Cantina „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Sibiului. Aici caut ca meniul să fie divers și adaptat vârstei celor care servesc masa la noi. Nu este ușor dar când munca este făcută cu drag atunci și meniu normal sau de regim este la fel de bun, mai ales că nu lipsește din el ingredientul de bază …sufletul. În această cantină sunt sprijinite și activități social-filantropice ale Arhiepiscopiei Sibiului, prin Departamentul social al eparhiei care derulează ”Programul Masa pe roți”. Remarca copiilor la care făceați referire cred că oglindește cu fidelitate activitatea mea, dar și preocuparea de a satisface toate gusturile. În acest standard îmi permit să includ și aprecierile primite din partea IPS Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului ceea ce este o mare onore pentru mine.”, spunea în final bucătarul șef de la cantina „Sfântul Stelian”, care ”nu este la cuțite cu nimeni”, așa cum a demonstrat și cu ocazia Conferinței Naționale a Punctelor Gastronomice Locale și Târgul PGL-urilor de la Tulcea.

 

Autor
21 noiembrie 2024 la 13:44
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 12 ore
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 12 ore
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 12 ore
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 12 ore
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 12 ore
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video: Gest emoționant al unei proaspete absolvente de Medicină, la Spitalul de Psihiatrie Sibiu
Irina Albean, proaspăt absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a venit alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Tamponare pe strada Câmpului din Sibiu: un tânăr a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs sâmbătă după-masa pe strada Câmpului, din municipiul Sibiu. Din cauza neacordării de prioritate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Petru Fehervari, cel mai activ donator din Sibiu: 136 de donații din 1999 până azi
În 2024, peste 8.000 de persoane au donat sânge, iar în baza de date sunt înscriși peste 40.000...
Actualitate
3 min de citit