Mănăstirea de la Măgura-Jina și-a sărbătorit al doilea hram. Mitropolitul Laurențiu a oficiat Sfânta Liturghie

Mănăstirea de la Măgura-Jina și-a sărbătorit al doilea hram. Mitropolitul Laurențiu a oficiat Sfânta Liturghie

Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Măgura-Jina, din județul Sibiu, și-a sărbătorit duminică, 12 iulie, cel de-al doilea hram, dedicat cinstirii Icoanei Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos. La sărbătoare au participat numeroși credincioși, iar Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Slujba a fost săvârșită la altarul de vară al așezământului monahal, în sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre puterea tămăduitoare a Mântuitorului Iisus Hristos, subliniind că El vindecă atât suferințele trupești, cât și pe cele sufletești, și i-a îndemnat pe credincioși să își întărească legătura cu Dumnezeu prin credință și rugăciune.

Mitropolitul Ardealului a evidențiat, totodată, rolul Maicii Domnului ca ocrotitoare și mijlocitoare pentru credincioși, arătând că cinstirea Icoanei „Prodromița” reprezintă un prilej de întărire duhovnicească pentru obștea mănăstirii și pentru pelerinii care ajung la așezământul monahal.

Mănăstirea de la Măgura-Jina, situată la aproximativ 1.200 de metri altitudine, la granița județelor Sibiu și Alba, este unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din Mărginimea Sibiului. Deși accesul este dificil, mănăstirea atrage anual numeroși credincioși, atât la hramurile sale, cât și pe parcursul anului, fiind apreciată pentru cadrul natural și pentru viața duhovnicească a obștii monahale.

Autor - Vlad IGNAT
13 iulie 2026 la 11:57
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 37 minute
Acum 20 de ani, în august 2006
Acum 20 de ani pe vremea asta, dacă răsfoiam presa națională, aflam că România putea să scape de...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
Cisnădia petrece de zilele oraşului
Parcul Măgura a vibrat, astăzi, de energie în prima zi a manifestării „Zilele Orașului Cisnădie”. Ediția din acest...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
Incendiu pe terasa unui apartament din Sibiu
ISU Sibiu a intervenit de urgență pe strada Partenie Cosma din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu care...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
Tezaurul din Mărginime: Rășinariul demonstrează din nou că își păstrează sfințenia tradițiilor
Festivalul Brânzei şi a Ţuicii 2026, cea de-a XXIII-a, scrie o pagină importantă în istoria comunităţii răşinărene, în...
Actualitate
6 min de citit
acum 2 ore
Interul împarte cu echipa a doua a lui Sepsi primele două locuri după prima etapă. Victorie la scor, la Breaza
Echipa sibiană s-a impus, în această seară, cu 4-0 pe terenul prahovenilor de la Tricolorul Breaza, în prima...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 5 ore
AXENTE SEVER: Noul Cod al Urbanismului, explicat pe înţelesul tuturor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 9 ore
Călin Georgescu, la Cisnădie: „ Avem dreptul să știm adevărul despre anularea alegerilor și furtul lor din decembrie 2024 și cerem desecretizarea documentelor”
Fostul candidat la alegeril prezidenţiale, Călin Georgescu, s-a aflat, la amiază, la Cisnădie, unde a stat de vorbă...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Gură de “Oxigen” pentru “călăreţii roşii”, care obţin prima victorie în campionat. Cocoş îşi răpune fosta echipă
CSC Şelimbăr a câştigat cu 1-0 pe terenul “Oxigen” din cartierul bucureştean Colentina meciul susţinut în faza echipei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 10 ore
Sculptura unui sibian marchează kilometrul zero al Budapestei. Cine este Miklós Borsos, devenit unul dintre marii artiști maghiari ai tuturor timpurilor
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 11 ore
CRISTIAN: Oportunitate de finanțare și cursuri gratuite pentru persoanele cu dizabilități
Primăria comunei Cristian aduce la cunoștința locuitorilor lansarea proiectului național „START pentru persoanele cu dizabilități în antreprenoriat", cofinanțat...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 12 ore
SĂLIŞTE: „Noaptea muzeelor la sat”, la Casa Parohială din Amnaş
Satul Amnaş va avea parte, astăzi, de un eveniment special în cadrul „Noaptea muzeelor la sat”, organizat la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 13 ore
VALEA HÂRTIBACIULUI: Propunerea “Colinele Transilvaniei” pentru Noaptea muzeelor la sate
Asociaţia „Colinele Transilvaniei” vine în sprijinul celor care îşi fac program pentru Noaptea muzeelor la sate şi propune...
Actualitate
5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.