Măldărășanuu acuză încă o dată greșelile din defensivă și lipsa de agresivitate. ”Presiune va fi tot timpul”

Măldărășanuu acuză încă o dată greșelile din defensivă și lipsa de agresivitate. ”Presiune va fi tot timpul”

Antrenorul sibienilor, Marius Măldărășanu, a declarat, în conferința de presă de după meciul cu Metaloglobus, că jucătorii săi au suferit încă o dată la capitolul agresivității, în fața unui adversar care joacă fără presiune, deși e pe ultimul loc în Superligă. În plus, tehnicianul a vorbit despre greșelile pe care le fac sibienii în preajma sau în propriul careu de 16 metri și susține că indiferent de locul pe care-l va ocupa FC Hermannstadt în clasament, presiunea rămâne.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Mă deranjează foarte mult greșelile pe care le tot facem în preajma careului, pentru că, în a doua repriză, prima dată când au ajuns în careu, a ieșit un penalti pe o lipsă de comunicare, acolo, între Bejan și Kevin (n.a. Ciubotaru). Pe urmă, intri decisiv în careu când știi că există VAR, adică lucruri pe care noi le vorbim tot timpul la ședința tehnică…

Așa, un meci greu pentru noi. Poate presiune pentru ei, este clar că nu există presiunea aia pe care o avem noi. Am vorbit și cu Marius Burcă, președintele lor, pentru ei este un bonus c-au ajuns în Liga 1 (n.a. Superligă) și acum, normal, orice punct, orice victorie, chiar și o rămânere a lor în prima ligă este bonus. I-am văzut foarte dezinvolți. (…) La noi, presiunea își spune cuvântul, din păcate. Tot am crezut și cred în continuare că, odată cu niște meciuri bune, pentru că vorbesc de meciul trecut, contra FCSB-ului, te gândești că încrederea trebuie să crească ușor-ușor, însă am văzut astăzi (n.a. luni) mulți dintre jucători temători, jucând mult înapoi. Se vede că asta este teama, datorită presiunii, dar până la urmă nu înțeleg jucătorii, pentru că presiune va fi tot timpul, indiferent pe ce loc ai fi în clasament. Și dacă urcăm, la un moment dat, pe înjumătățire, se joacă în play-out, tot este presiune, pentru că, în istoricul Superligii, au retrogradat echipe care au terminat (n.a. sezonul regular) pe locul 7. Adică, presiunea va exista, ei trebuie să înțeleagă că, până la urmă, joci 11 contra 11 jucători. Asta e! E adevărat, contează forma de moment, sunt și alte detalii care te pot ajuta să câștigi un meci sau să-l pierzi, dar nu vreau să mai văd teamă, asta e problema. Am tot trăit, de patru ani și jumătate, același lucru. Cu depunctarea, la fel, era altă echipă în momentul în care ne-am dus jos, adică  îi cunosc foarte bine pe marea majoritate. Anul trecut ajunsesem chiar pe ultimul loc. La fel, pase de 5-10 metri greșite, știind calitățile pe care le au, pentru că avem și jucători cu calitate tehnică. Problema la noi este agresivitatea, pe care nu o avem, din păcate, ăsta este profilul jucătorilor și chiar dacă vorbim de agresivitate, nu ne dorim să mergem să-i rupem piciorul adversarului, ci pur și simplu ca prezență. Acestea sunt lucrurile pe care noi le discutăm. Din păcate, repet, în continuare facem greșeli în preajma careului, pentru că meciul, noi fiind de-a lungul timpului o echipă care se deschide și încearcă să joace, să construiască, am fost expuși în multe momente și am fost taxați cu goluri. Încercăm să fim mai pragmatici, să jucăm câteodată mai direct, dar repet ce-am spus mai devreme, am jucat mult înapoi, ocazii mai puține față de alte meciuri, însă cred c-am avut ocaziile sau situațiile de gol mai mari decât cei de la Metaloglobus”, a spus Măldărășanu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Ovidiu BOICA
25 noiembrie 2025 la 21:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. pret

    schimbati preparatorul fizic.
    ne-a mai dat o retrogradare.
    mai vreti una?

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
Radu Miruță, Ministrul Transporturilor, a stat peste o oră în coloana de pe Valea Oltului: „Le cer scuze transportatorilor și șoferilor”
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spune că a stat vineri mai bine de o oră în coloana...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 10 ore
„Vânătoare” de specii în Valea Aurie. Sibienii sunt invitați să descopere natura ascunsă printre blocuri
Locuitorii Sibiului sunt invitați duminică, 27 septembrie, să privească Valea Aurie cu alți ochi și să descopere plantele,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
Crosul Inimii revine la Sibiu: alergare pentru sănătate și sprijin pentru copiii cu afecțiuni cardiace
Fundația Polisano organizează marți, 29 septembrie, cea de-a treia ediție a Crosului Inimii, eveniment dedicat Zilei Mondiale a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
Apă Canal Sibiu explică de ce apar tasări după lucrările la rețelele de apă și canalizare
Tasările și denivelările care pot apărea în carosabil după lucrările la rețelele de apă și canalizare sunt cauzate...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
De la ATI la șase săli de operație: ce aduce noul pavilion al Spitalului Militar Sibiu
Noul pavilion al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu a fost inaugurat astăzi. Investiția,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 11 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 29.09.2026 SURA MICA,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
Pîslaru: Peste 688 de milioane de lei și 251 de proiecte prin PNRR în Sibiu. „Aceste investiții au ținut bugetul țării”
Peste 688 de milioane de lei și mai mult de 250 de proiecte au fost realizate sau finanțate...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Construcțiile se schimbă: tehnologia și criza de meseriași, în centrul dezbaterii de la Sibiu
Evoluția tehnologiei, schimbarea materialelor de construcție și dificultatea de a atrage tineri către meseriile tehnice au fost printre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
Noul Spital Județean Sibiu va fi construit prin parteneriat public-privat. Pîslaru: „Ne așteptăm ca anul viitor proiectul să fie pregătit”
Noul Spital Județean Sibiu va fi construit printr-un mecanism de parteneriat public-privat, după ce proiectul nu a mai...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.