Mai puţin frecventat, mai puţin căutat, dar destul de liniştit: parcul de la "graniţa" cu Şelimbărul

Un fel de promenadă a Văii Săpunului

Dacă data trecută, (care-o fi fost că nu mai ştiu) am luat-o pe câmp, spre Troiţă, iar câmpul şi Troiţa aveau o istorie grea în spate, aici e mai sărăcuţ din punctul ăsta de vedere. Sau? Conform unei hărţi "clasice" dar nu garanat 100% reală a bătăliei de la Şelimbăr din 1599, aici era exact "no man's land"-ul ("ţinutul/ţara nimănui", locul neutru dintre două armate aflate în conflict) dintre trupele lui Mihai Viteazul şi cele ale lui Andrei Bathory. Acum este "fâşia" de frontieră dintre Sibiu şi Şelimbăr, una oricum mai mult administrativă decât reală.

Parcul se întinde, la propriu, de unde se termină locuinţele de serviciu ale Hidroelectrica şi spatele blocurilor "istorice" cu patru etaje care au fost "baza" cartierelor Hipodrom I şi II, şi se termină la podul care duce la Kaufland. Este mai mult lung decât lat, de zici că e Chile pe harta Americii de Sud: are aproximatuv 589 metri lungime şi lăţime de doar 50 m aproximativ şi aceea.

De fapt, acest parc era un loc viran la marginea Sibiului, care făcea legătura dincolo cu cîmpul de porumb al Şelimbărului. Faptul că este neamenajat îi creşte mai mult farmecul, că de parcuri cu alei late şi pavaj mult ne-am cam săturat. Pe aici era locul de joacă ideal al copiilor de la blocurile din zonă, pe vremea când copilăria exista cu adevărat. Se adunau, de la fiecare scară, cu jucăriile lor, le puneau la comun pe o pătură undeva pe iarbă şi se jucau până seara târziu, când era pericolul să apară dinspre câmp Omul Negru şi trebuia sa fugi iute în casă. Omul Negru locuia la Troiţă iar semnalul că vine era aprinderea unei lumini (la troiţă sau la poligon). Pe atunci, Valea Săpunului era un pârâu frumos şi curat şi cred că tot pe atunci au apărut (unii) sau au fost plantaţi (alţii) copacii din zonă. Cert este că aici avem o adevărată promenadă a marginii de Hipodrom şi mai nou, a zonei de buchete de blocuri de Şelimbăr.

O plimbare pe cărare, de la vilele Hidroelectrica încolo

Dacă nu eşti atent, nici nu observi cum e locul, pentru că de pe trotuarul Aleii Şelimbăr ai o perspectivă destul de aiurea asupra parcului. Când te apropii, deja îţi dai seama că e un loc simpatic. Dacă o iei pe una din potecile ce dau pe după primul şi al doilea bloc, deja ajungi într-o porţiune cu vegetaţie multă, umbrită de coroanele copacilor. Dacă nu îţi convine cărarea, poţi să o iei şi prin iarbă, pe malul apei, sau a ce a mai rămas din ea. E un loc plan, fără multe denivelări de relief şi destul de curăţel, în ciuda faptului că pe aici îşi mai fac veacul triburile de homeleşi ale zonei. Pe aici îşi mai plimbă oamenii căţeii. Paradoxal, sunt şi coşuri de gunoi, din acelea betonate.

După ce ajungi de după blocurile care nu sunt gri, la loc deschis, imediat după o bucată de bancă pe care oricum nu poţi sta că e doar postamentul de beton, cărăruia se transformă în alee. Nepavată, din pământ, dacă alegi să mergi pe acolo scoate-ţi nasul din smartfon, că poate iei o rădăcină-n bombeu şi te întinzi pe toată suprafaţa la sol, de zici că n-ai avut noroc.

Poţi observa aici că vechiul se combină cu noul. Avem un istoric bătător de covoare, deliciul soţilor trimişi de neveste la treburi bărbăteşti şi bucuria naivilor care credeau că dacă locuieşti alături de domnii de la oraş, se respectă orele de linişte. La fel, încă se mai văd urmele unui teren de fotbal abandonat, cu două cadre de porţi ruginite. Noul? Două locuri de joacă pentru copii, drecventate de oricine, de la pensionari care stau la o pauză după ce s-au aprovizionat de la mall, la găşculiţe găkăgiose de cartier, perechi de adolescenţi care încearcă să fie romantici dar nu au idee cum, puberi care forţează leagănele alea ca să se bage şi ei în seamă, şmecheraşi de gară/autogară care nu ştii cum au ajuns în zona asta şi chiar copii-copii.

Ceva mai încolo e un loc de joacă pentru câini. Un concept care mi se pare cel puţin amuzant. Adică în oraşul în care sunt puţine şi înghesuite locuri de joacă pentru oameni-copii, noi luăm dintr-un parc ca să facem ceva unde să se joace câinii. Mai ales că, de regulă, doar 1 buc. câine se poate juca acolo, din motive de sentiment de teritorialitate. Cel puţin la momentul trecerii mele pe acolo, circul era în toi, deoarece doi câini cu chef de "joacă" intraseră în conflict pe tema "cine e şeful aici".

Punctul forte al locului rămâne totuşi, aleea flancată de copaci. Au fost plantaţi acum ceva (zeci de) special ca să delimiteze drumul şi ar fi încântător să rămână aşa. Dă un anume procent de romantism plimbării. Restul e, iar, cheatia cu "atenţie la rădăcini!".

Apropo, printre proiectele de "bugetare participativă" de anul acesta, lansate de cetăţenii cu idei, se numără şi amenajarea în zona Văii Săpunului a două terenuri de baschet (evaluate la un cost de 147.000 euro, probabil cu tribune, nocturnă, loc de joacă, piscină şi parcare subterană la banii ăia) sunt propuse pe Valea Săpunului, "pentru a-i stimula pe sibieni să practice sporturi în aer liber". Adică la fel ca pistele de biciclete, pentru a-i stimula pe sibieni să se dea în continuare cu maşina iar cu bicicleta să se dea doar de fiţă.

"Punctele de trecere a frontierei"

Find o zonă de graniţă inter-localităţi, avem aici mai multe "puncte de trecere a frontierei". Trecere care se face ca în perioada comunistă, mai mult uniridecţional, dinspre "dictatură" spre "civilizaţie" (neică!), dinspre Şelimbărul ghetoizat spre Sibiul ceva mai prietenos cu spaţiile verzi. Unele sunt mai amenajate, altele mai la modul "Vama Cucului". Majooritatea pietonale: punţi, podeţe, chiar un pod betonat, ajută sibienii care locuiesc în Şelimbăr să treacă graniţa pentru a mai ocoli drumurile principale, mult prea lungi şi depărtate de "casa" de pe aleea placată cu "biscuiţi", aşa cum e moda în comună de mulţi ani.

Spre bucuria mea, am regăsit aici, repusă în funcţiune, vechea punte metalică ce traversa Valea Săpunului pe vremea când prelungirea Mihai Viteazu nu era nici măcar vis urbanistic, ceea ce e o realizare care mă face să mă întreb ce s-a ales de vechiul pod metalic de la Piaţa Cibin, mult mai valoros decât porţiunea de schelă cu o balustradă sudată pe o parte folosită pe postd e punte, podeţ sau cum vreţi să-o ziceţi. La ele adăugăm şi cele două poduri-surori de la Kaufland, cel rutier şi cel pietonal, unde uneori, mai apare câte un cerşetor, că e vad bun iar oamenii sunt miloşi. Nu destul de miloşi să strângă şi mizeria lăsată de beneficiarii donaţiilor. Aici traficul este invers, dinspre Sibiu spre Şelimbăr, ca să fie o reciprocitate.

Mergeţi, profitaţi, până mai aveţi unde

Locul este, repet, unul frumos. Aşa de frumos şi liniştit încât e imposibil ca să rămână multă vreme aşa. Uite unii vor teren de baschet, am auzit şi de o posibilă pistă de biciclete EXACT pe unde sunt copaci şi iarbă verde, da, ar putea fi doar zvonuri urbanistice dar când e vorba de tăiat copaci, la cum am văzut cel puţin din 2008 încoace, cred că nimeni nu ar spune nu.

Deci, până mai e aşa, faceţi o plimbare pe acolo. Nu vă costă nimic, nu dă niciun trotinetist peste voi, nu sunt nici hamacişti care ascultă manele, nici super-mămici cu copii scăpaţi de sub control. Adică e OK.

Până una-alta, parcul de la "graniţa" cu Şelimbărul rămâne un loc mai puţin frecventat, mai puţin căutat, dar destul de liniştit. Drum bun şi succes. A, şi grijă la rădăcini.