Mai aproape de Top 10! Victorie importantă pentru CSU, sibienii revenind de la un deficit de 13 puncte. Rareș Uță, principalul marcator al ”galben-albaștrilor”

Mai aproape de Top 10! Victorie importantă pentru CSU, sibienii revenind de la un deficit de 13 puncte. Rareș Uță, principalul marcator al ”galben-albaștrilor”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

CSU a obținut o victorie prin care s-a apropiat și mai mult de Top 10. Jucătorii lui Tomas Rinkevicius s-au impus la o diferență de 6 puncte, în Sala ”Transilvania”, scor 87-81, luându-și revanșa în fața Mureșului după înfrângerea din tur (80-66).
Fără Marc Loving, rămas pe bancă din cauza problemelor medicale, Rinkevicius a trimis în primul ”cinci” doi jucători de talie, alături de Uță apărând și Barro. Mirel Dragoste, Threatt și Ivanov au fost ceilalți trei, în vreme ce, de cealaltă parte, au intrat Jonathan Person, Mladen Jeremic, Goran Gajovic, Alin Borșa și Szabolcs Santa.
Meciul a început cu mai multe coșuri de la distanță de ambele părți. Borșa a deschis scorul, Threatt a egalat, apoi Person a înscris prima dintr-o seriede trei triple personale numai în primul sfert.
Bulgarul Ivanov a egalat tot cu o aruncare din spatele semicercului (8-8), dar Person a țintit precis de la mare distanță, la următoarele atacuri ale Mureșului, obligându-l pe Rinkevicius să ia time-out (14-10).
La reluare, Santa a fixat ecartul la +6 (16-10), dar sibienii au reușit să egaleze prin punctele lui Kuti și Uță. Primul a avut șansa unui ”and one” prin care să-și aducă pentru prima dată echipa în avantaj, dar a ratat aruncarea suplimentară.
Jeremic a înclinat din nou balanța în favoarea vizitatorilor cu o reușită de-afară.Pratt a egalat tot cu o astfel de aruncare. Și, tot cu o triplă, Threatt a adus-o pe CSU pentru prima dată în avantaj (22-21). Conducătorul de joc al lui CSU a fost aproape de a repeta isprava, dar nu a potrivit mingea pe coș cu un stop-șut.
Pratt a fost sancționat cu ”antisportiv” și Engi Rosenfeld a readus Mureșul în avantaj de la linia de ”libere”, apoi Lawrence a fructificat și posesia din assist-ul aceluiași Engi, pentru ca Martinic să facă diferența de două posesii (27-23). 
Perioada s-a încheiat cu două ratări ale lui CSU, Gavriloaia de la distanță și Pratt din interior.

Revenire de la -13. Primul avantaj pentru CSU, de-abia în finalul primei reprize

Gajovic a inaugurat tabela în actul secund cu o aruncare de-afară, în vreme ce Gavriloaia și-a mai trecut în cont o triplă ratată. Martinic a trecut cu succes pe la linia de ”libere”, iar Gavriloaia a mai irosit o aruncare de la distanță.
Pentru prima dată diferența de pe tabelă era compusă din două cifre după tripla lui Engi, iar Santa a dus Mureșul la +13 (37-24).
Sibienii au continuat să fie impreciși din afara semicercului, Kuti în două rânduri și Pratt irosind astfel de aruncări. La celălalt panou, și Martinic a ratat două triple.
Kuti a dat startul unui ”run” de 11-0 al lui CSU. Rareș Uță a înscris de doup ori de sub inel, bulgarul Ivanov, din spatele semicercului, iar Dragoste și Threatt, de la linia de ”libere”, avantajul Mureșului topindu-se în puțin mai mult de două minute (41-41).
Gajovic i-a readus pe oaspeți în avantaj, dar Pratt și Uță au pus-o pe plus pe CSU, pentru ca repriza să se încheie nedecis, Dragoste având totuși șansa de a-i trimite pe sibieni în avantaj la cabine, ratând în ultimele secunde o triplă (46-46).

Echilibru în sfertul trei

Cel de-al treilea sfert a fost cel mai echilibrat de până acum. Santa a înscris primul, Uță a egalat, apoi Threatt și-a completat evoluția cu o triplă, urmată de cea a lui Ivanov, iar Barro a dus-o pe CSU la +6 (56-50).
Sibienii n-au profitat pentru a se desprinde după ce Santa a comis ”pași” și fault ofensiv, Barro i-a ”stins lumina” lui Jeremic, iar Martinic a ratat a patra sa aruncare de-afară.
Alin Borșa, cu o triplă și un lay-up, a restabilit egalitatea (60-60), forțându-l pe Rinkevicius să ia time-out.
La reluare, Pratt și Ivanov au ratat din spatele semicercului. Martinic și-a împărțit aruncările de la linia de ”libere”. Finalul perioadei a fost al ”galben-albaștrilor”, Kuti recuperând la mijlocul terenului și oprindu-se numai după ce a depus mingea în coș. Ultimul cuvânt i-a aparținut lui Uță, iar CSU avea 64-61 înaintea ultimelor 10 minute.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Eforturile mureșenilor din sfertul patru, sortite eșecului

Rareș Uță a ajuns la 20 de puncte cu cele patru din debutul actului decisiv (68-61). Pratt și Threatt au ratat desprinderea cu aruncări din spatele arcului de cerc, dar Kuti a fixat ecartul la +10 cu un ”and one” (71-61).
Gelu Trif a încercat să-și țină echipa în joc, luând un nou time-out, dar la reluare Kuti, după un no look pass al lui Threatt, a mai marcat o dată din spatele semicercului.
Engi a reapsins speranțele în tabăra oaspeților, apoi Gajovic, un un three-point play, a redus ecartul la două posesii (80-76), dar Uță a marcat un coș important, pe urmărire, după ratarea de-afară a lui Threatt.
Person a fost precis de la linia de ”libere”, însă imediat Pratt a înscris o nouă triplă, iar după time-out-ul luat de mureșeni, tot el a cam ”închis” meciul, după ce Santa a scăpat mingea din mână (87-78).
În cele din urmă, CSU s-a impus cu 87-81, dar la egalitate de puncte, la finalul primei faze, câștig de cauză ar avea mureșenii, care au câștigat mai clar în tur (80-66). 
Chiar și așa, victoria este una importantă pentru „galben-albaștri”, care au acum un bilanț de 8/6 și au mai făcut un pas hotărât spre Top 10.

Autor - Ovidiu BOICA
06 ianuarie 2024 la 18:52
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.