Lunea a început “bine” pentru poliţişti: infracţiuni de la conducere fără permis, trecând prin ameninţări din închisoare, până la un urmărit internaţional prins

Luni, polițiștii din Cisnădie au identificat un sibian în vârstă de 28 de ani, pe numele căruia, a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului. Acesta trebuia să execute o pedeapsă de 1 an și 6 luni de închisoare cu executare. Bărbatul a fost arestat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tot marţi, o femeie de 37 de ani din Bungard a sesizat polițiștii din Șelimbăr că, pe 15 iulie, în timp ce se afla acasă împreună cu copiii săi minori, ar fi fost amenințată de către soțul său, un bărbat de 46 de ani, tot din Bungard. Acesta ar fi sunat din Penitenciarul Deva, unde este închis, și ar fi amenințat-o “cu fapte de violență”, în cazul în care nu va fi primit acasă după liberare, mai exact pea de 23 iulie. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au apreciat că există un risc iminent pentru viața și integritatea fizică a femeii și a copiilor acesteia şi au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, pe o perioadă de cinci zile, urmând ca la data liberării acesta să fie monitorizat.

Pe 21 iulie, în jurul orei 21, în localitatea Cut Alba, polițiștii din cadrul Servciului de Investigații Criminale, împreună cu cei din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, cu sprijinul polițiștilor de la Secția de Poliție Rurală Sebeș, au depistat un bărbat în vârstă de 29 de ani, care figura ca urmărit internațional. Pe numele cetățeanului, autoritățile judiciare din Grecia au emis un mandat european de arestare pentru furt calificat, în formă agravantă și continuată, el fiind condamnat la o pedeapsă de 8 ani de închisoare cu executare. Tot în aceeaşi zi, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu au ridicat, de la domiciliul unui bărbat în vârstă de 62 de ani, din lBogatu Român, o armă de foc de calibrul 12mm și 40 de bucăți muniție. În fapt, cu ocazia unui control efectuat la domicilul bărbatului, s-a constatat că acesta nu ar fi solicitat prelungirea valabilității permisului de armă, care era expirat din 25 mai, și nu ar fi depus arma la un armurier autorizat în termenul legal, conform legislației în vigoare. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Probleme cotidiene în trafic

Marţi, în jurul orei 3:30, în Sibiu, polițiștii au oprit un autoturism condus pe bd. Mihai Viteazu de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Constanța. În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Urbană Sibiu. Tot marţi, în jurul orei 15:20, în Mediaș, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Târnăveni a fost implicat într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale, produs pe Șoseaua Sibiului.

Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Mediaș, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Miercuri, în jurul orei 1 noaptea, în orașul Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic, în vârstă de 18 de ani. Din verificările efectuate a rezultat că tânărul nu deține permis de conducere. Totodată, a mai reieșit că autoturismul i-ar fi fost încredințat tânărului de către tatăl său, un bărbat în vârstă de 49 de ani, pasager în autoturism la momentul opririi în trafic. În cauză, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, s-a întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv încredințarea unui vehicul în vederea conducerii, știind că persoana nu deține acest drept.

Autor
22 iulie 2025 la 17:26
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 18 minute
O tură pe la “Romaniacs” pe Coposu, când nu se întâmplă nimic și totuşi se petrece ceva
Am vrut să dau o tură pe Coposu, la RedBull Romaniacs, oricând numai când este show-ul principal ("prologul"...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 29 minute
Peste 50 de mii de aparate şi echipamente radio neconforme interzise de ANCOM
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) anunţă că în prima jumătate a acestui an a...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 31 minute
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 24.07.2025 LOC. SURA...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Peste 6000 de vizitatori au participat la ASTRA Multicultural
Cea de-a X-a ediție a Festivalului ASTRA Multicultural, care a avut loc în weekend ,la muzeul din Dumbrava...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 oră
Doar 45% dintre candidații la titularizare, în Sibiu, au luat minim nota 7
Sibiu se clasează pe locul 12 în țară, după rezultatele de la examenul de titularizare. Doar 45% dintre...
Actualitate
6 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 oră
Posturi de soldat profesionist scoase la concurs în AFT
Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu organizează un concurs pentru ocuparea a trei posturi de soldat profesionist,...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 oră
Școala Internațională Sibiu, locul unde se învață în pas cu prezentul
Peisajul educației internaționale evoluează determinat de progresele tehnologice, de opțiunile în schimbare ale elevilor și de noile abordări...
Actualitate
5 min de citit
acum 2 ore
Efect de bumerang la Ocna Sibiului: ieftinirea biletului de intrare la lacuri a adus încasări mai mici cu 265.000 de lei
Ceea ce se anunța o veste bună pentru turiști, ieftinirea biletului de intrare la Complexul Lacurilor Naturale de...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
O nouă campanie de sterilizări gratuite, organizată de Animal Life Sibiu
În perioada iulie – decembrie 2025, Animal Life Sibiu desfășură o nouă campanie de sterilizări gratuite pentru aproximativ...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Accident pe str. Tudor Vladimirescu din Sibiu: unul dintre șofer a fost rănit
Un accident s-a produs marți după-amiază la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Odessa, din Sibiu. Polițiștii rutieri au...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 ore
O nebunie administrativă: premierul Bolojan oprește dezvoltarea locală în mijlocul lucrărilor, de pe o zi pe alta!
Recent ales președinte al PNL, Ilie Bolojan a luat decizia de a bloca finanțările pentru proiectele locale aflate...
Actualitate
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 4 ore
Se așteaptă oferte pentru lactatele, fructele și produsele de panificație destinate elevilor din județul Sibiu
Consiliul Județean Sibiu reamintește operatorilor economici interesați că luni, 28 iulie 2025 este ultima zi în care pot...
Actualitate
1 min de citit