Lucruri musai de văzut la Biserica Evanghelică din Nocrich, loc în care funcționarii primăriei lucrau în depozitul de slănină

Valea Hârtibaciului e un ținut plin de povești interesante, prea puțin cunoscute publicului larg. Pe una dintre acestea am regăsit-o în postarea săptămânală despre oameni și locuri de poveste, de pe pagina de socializare a președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

„Pe Valea Verde, așa cum este mai este cunoscută Valea Hârtibaciului, în mijlocul comunei Nocrich, se află impunătoarea Biserică Evanghelică, purtătoare a hramului Sfântului Ladislau. Lăcașul de rugăciune a fost construit în secolul al XIII-lea, însă cutremurul din 1793, urmat de un puternic incendiu în vara anului 1800, când au ars și 62 de gospodării, au determinat comunitatea săsească să ridice o biserică nouă și să o demoleze pe cea veche. Din cele șapte turnuri ce întregeau fortificația, au mai rezistat doar trei.

Trei este și numărul anilor necesari pentru ca o nouă biserică să fie ridicată, între ctitori aflând-se baronul Samuel von Brukenthal, cel care a și donat suma de 1.000 de florini, din cei aproape 9.000 cât a costat întreaga lucrare.

Este toamnă blândă în comuna ce odinioară a fost centru administrativ pentru așezările înșiruite pe Valea Hârtibaciului, între Alțâna și Marpod, care alcătuiau Scaunul Săsesc Nocrich. 

În fața Bisericii Evanghelice, al cărui turn este unic în zona Transilvaniei datorită formei de con elicoidal, se află profesorul Achim Mihuleț, fost director al școlii din localitate, în prezent pensionar și ghid voluntar. O viață întreagă le-a vorbit elevilor săi despre istoria poporului român și cunoaște ca-n palmă biserica devenită monument istoric. 

„Acesta este Turnul Slăninilor și al Funcționarilor”, își începe prezentarea fostul dascăl, arătând spre o construcție gălbuie, aflată la marginea zidului de fortificație, care este și primul obiectiv obligatoriu de bifat: „Are două niveluri: sus, se depozita slănina. Aici, veneau sașii duminica, după slujbă, să-și ia câte o bucată de slănină. Se tăia în prezența paznicului, când se scurta și bucata de lemn atârnată lângă, care era pe post de măsură. Sub depozitul de slănini, se afla un spațiu pentru funcționarii publici. Aici au muncit până în 1900, când a fost construit Sediul Public, unde se mai aflau Jandarmii, Judecătoria și Primăria.”

Treptele turnului sunt a doua oprire în turul oferit de Achim Mihuleț: „Fiecare treaptă este realizată dintr-o singură bucată masivă de stejar. Sunt solide și au fost prinse pe un singur ax, care urcă până la ceasul elvețian din turn, fabricat la 1900, în Berna”.

Odată ce pășești în biserică, Isus te privește dintr-un tablou pictat de Franz Neuhauser jr., artist vienez despre care se spune că baronul Brukenthal l-a convins să se mute la Sibiu.

„Tabloul a fost executat în 1816, de către Neuhauser, poate cel mai important pictor din Transilvania acelor vremuri. Este o lucrare frumoasă, care atrage privirile atât prin dimensiuni, cât și prin expresivitate”, spune dascălul-ghid, arătând spre lucrarea în care Isus ține un potir în mână.

Amprenta familiei Brukenthal este prezentă sub forma unui blazon. În fapt, este chiar primul simbol al acestei familii: „Pe amvon se află prima stema heraldică a familiei Brukenthal. Ea a fost realizată de tatăl baronului Samuel von Brukenthal, pe vremea când se numea Brekner. Pentru sprijinul acordat habsburgilor în „Răscoala Curuților”, Michael Brekner fost numit, la 1721, jude regal al Scaunului Săsesc Nocrich și a fost înnobilat , la 1724, sub numele de von Brukenthal”.

În liniștea bisericii, turiștii pot vedea stranele ocupate odinioară de familia Brukenthal, orga realizată de meșterul Samuel Matz, cristelnița cu decorațiuni aurite sau clopotele din bronz turnate la Sibiu în 1926, prin contribuția asociațiilor evanghelice  de bărbați și femei.

Cei care vin să viziteze Biserica Evanghelică din Nocrich au șanse mari să-l întâlnească pe Achim Mihuleț, cel care cunoaște o sumedenie de legende legate de comunitatea și așezarea în care s-a născut.

Pe fostul profesor de istorie l-am lăsat acolo unde l-am și întâlnit: în pragul bisericii. Urmându-i pașii și ascultându-i istorioarele, turiștii ajung la o singură concluzie: județul Sibiu are oameni și locuri de poveste!”.