Lucruri musai de văzut la Biserica Evanghelică din Nocrich, loc în care funcționarii primăriei lucrau în depozitul de slănină

Lucruri musai de văzut la Biserica Evanghelică din Nocrich, loc în care funcționarii primăriei lucrau în depozitul de slănină

Valea Hârtibaciului e un ținut plin de povești interesante, prea puțin cunoscute publicului larg. Pe una dintre acestea am regăsit-o în postarea săptămânală despre oameni și locuri de poveste, de pe pagina de socializare a președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Pe Valea Verde, așa cum este mai este cunoscută Valea Hârtibaciului, în mijlocul comunei Nocrich, se află impunătoarea Biserică Evanghelică, purtătoare a hramului Sfântului Ladislau. Lăcașul de rugăciune a fost construit în secolul al XIII-lea, însă cutremurul din 1793, urmat de un puternic incendiu în vara anului 1800, când au ars și 62 de gospodării, au determinat comunitatea săsească să ridice o biserică nouă și să o demoleze pe cea veche. Din cele șapte turnuri ce întregeau fortificația, au mai rezistat doar trei.

Trei este și numărul anilor necesari pentru ca o nouă biserică să fie ridicată, între ctitori aflând-se baronul Samuel von Brukenthal, cel care a și donat suma de 1.000 de florini, din cei aproape 9.000 cât a costat întreaga lucrare.

Este toamnă blândă în comuna ce odinioară a fost centru administrativ pentru așezările înșiruite pe Valea Hârtibaciului, între Alțâna și Marpod, care alcătuiau Scaunul Săsesc Nocrich. 

În fața Bisericii Evanghelice, al cărui turn este unic în zona Transilvaniei datorită formei de con elicoidal, se află profesorul Achim Mihuleț, fost director al școlii din localitate, în prezent pensionar și ghid voluntar. O viață întreagă le-a vorbit elevilor săi despre istoria poporului român și cunoaște ca-n palmă biserica devenită monument istoric. 

„Acesta este Turnul Slăninilor și al Funcționarilor”, își începe prezentarea fostul dascăl, arătând spre o construcție gălbuie, aflată la marginea zidului de fortificație, care este și primul obiectiv obligatoriu de bifat: „Are două niveluri: sus, se depozita slănina. Aici, veneau sașii duminica, după slujbă, să-și ia câte o bucată de slănină. Se tăia în prezența paznicului, când se scurta și bucata de lemn atârnată lângă, care era pe post de măsură. Sub depozitul de slănini, se afla un spațiu pentru funcționarii publici. Aici au muncit până în 1900, când a fost construit Sediul Public, unde se mai aflau Jandarmii, Judecătoria și Primăria.”

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Treptele turnului sunt a doua oprire în turul oferit de Achim Mihuleț: „Fiecare treaptă este realizată dintr-o singură bucată masivă de stejar. Sunt solide și au fost prinse pe un singur ax, care urcă până la ceasul elvețian din turn, fabricat la 1900, în Berna”.

Odată ce pășești în biserică, Isus te privește dintr-un tablou pictat de Franz Neuhauser jr., artist vienez despre care se spune că baronul Brukenthal l-a convins să se mute la Sibiu.

„Tabloul a fost executat în 1816, de către Neuhauser, poate cel mai important pictor din Transilvania acelor vremuri. Este o lucrare frumoasă, care atrage privirile atât prin dimensiuni, cât și prin expresivitate”, spune dascălul-ghid, arătând spre lucrarea în care Isus ține un potir în mână.

Amprenta familiei Brukenthal este prezentă sub forma unui blazon. În fapt, este chiar primul simbol al acestei familii: „Pe amvon se află prima stema heraldică a familiei Brukenthal. Ea a fost realizată de tatăl baronului Samuel von Brukenthal, pe vremea când se numea Brekner. Pentru sprijinul acordat habsburgilor în „Răscoala Curuților”, Michael Brekner fost numit, la 1721, jude regal al Scaunului Săsesc Nocrich și a fost înnobilat , la 1724, sub numele de von Brukenthal”.

În liniștea bisericii, turiștii pot vedea stranele ocupate odinioară de familia Brukenthal, orga realizată de meșterul Samuel Matz, cristelnița cu decorațiuni aurite sau clopotele din bronz turnate la Sibiu în 1926, prin contribuția asociațiilor evanghelice  de bărbați și femei.

Cei care vin să viziteze Biserica Evanghelică din Nocrich au șanse mari să-l întâlnească pe Achim Mihuleț, cel care cunoaște o sumedenie de legende legate de comunitatea și așezarea în care s-a născut.

Pe fostul profesor de istorie l-am lăsat acolo unde l-am și întâlnit: în pragul bisericii. Urmându-i pașii și ascultându-i istorioarele, turiștii ajung la o singură concluzie: județul Sibiu are oameni și locuri de poveste!”.

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

02 octombrie 2024 la 17:26
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 23 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.