* Singurătatea este pentru cei mai mulţi oameni o sursă de suferinţă şi nefericire. Dar, vorba sciitorului american Henry Miller (1891-1980) -a nu se confunda cu Arthur Miller, unul dintre soţii actriţei Marilyn Monroe-"Un artist este mereu singur, dacă e artist. Lucrul esenţial de care are nevoie un artist este singurătatea. "Aş adăuga şi lipsurile materiale. Alte câteva panseuri pe aceeaşi temă: "Singurătatea şi sentimentul de a fi nedorit reprezintă cea mai cruntă sărăcie (Maica Tereza); Cititul, cea mai bună atitudine-pentru a ţine la distanţă singurătatea (William Styron); Singurătatea e starea spirituală în care ne naştem, acea stare naturală şi adevărată (Mircea Eliade). Singurătatea e.pentru spirit ceea ce e dieta pentru corp (Luc de Clapiers); Începi să ştii ce e singurătatea atunci când auzi tăcerea lucrurilor (Emil Cioran)”. Toate sunt în felul lor adevărate, dar aş adăuga şi eu ceva: poţi să te simţi singur în mijlocul unei mulţimi de oameni, niciodată între cărţile preferate. În rest, ne naştem şi murim singuri.  * Pe vremea tinereţii mele, două erau localurile de soi ale Sibiului, unde ne întâlneam, aproape zilnic, după ora 10 , dar şi seara,  să "socializăm’’, să nu fim singuri în locuinţele reci. Saloanele, braseriile, grădinile (vara) erau ticsite. După 90 , şi -au pierdut şi farmecul , şi clienţii, acum fiind frecventate mai mult de turişti ori de sibieni nostalgici care s-au stabilit în străinătate şi vin din când în când în vizită. Şi acum s-au deschis tot soiul de cafe-baruri, snack-baruri, night-cluburi, dar noi, cei "ruginiţi", păstrăm amintirea "Bombelor"de cartier de odinioară: Lotru, Negoiu, Unicum (Zahana), Bufniţa, Popa Luca, Zorile, Foamea, Beleaua, Doi colonei, Pufoaica ruptă, La stop, Butoiu de aur, La călugăru, Oltul, Făgăraş, Carpaţi, Brădet ,Cibinul, La lac ,Cindrelul, Dorna, Mioriţa, Prahova, Răşinari, Trei stejari, Târnava, Timişul şi alte câteva pe care le-am uitat. Aveau farmecul lor şi cârciumile şi cei care le populau. Tempi passati. * Un amic care, după o tinereţe zbuciumată, cu orgii de cursă lungă, s-a…pocăit; nu mai bea, nu mai fumează, iar de femei, nici poveste. El mi-a împrumutat o carte interesantă intitulată "Periplu dionisiac" de Ion M. Puşcă, apărută în 1986, culmea, la Editura Sport-Turism. Autorul a fost 20 de ani oenolog la Panciu şi-a umblat prin toate ţările cu tradiţie în ale vinului. Conform autorului, în 1990 ar fi trebuit să avem o producţie de 2 500 000 tone de struguri, iar anual ar fi trebuit create 10. 000 de hectare de plantaţii cu soiuri valoroase de viţă de vie. Taman în 1990 s-a ales praful şi de acest program, dar să nu ne enervăm de pomană! Tot din această carte am aflat că Dom Perignon a fost un călugăr benedictin de la Mănăstirea D`Hautvillers, de lângă Reims (163 8-1715), fiind considerat părintele şampaniei. După multe încercări şi experienţe, în 1670 a obţinut băutura spumoasă de-i zice şampanie. Tot acest călugăr beţiv /? / a introdus folosirea dopurilor de plută în locul celor din lemn (cepuri), cu cânepă îmbibată în ulei, improprii conservării vinurilor. La Epernay, localitate cu 26 de locuitori, din departamentul Marne, există o statuie a lui Dom Perignon, creatorul celei mai căutate băuturi din lume, de la Ludovic al XlV-lea încoace. Urarea lui la petreceri era: "Să fim sănătoşi şi să n-avem darul beţiei!" Sincer vă spun, când am fost în Franţa, am băut vin doar când n-am avut bere. De şampanie nu ne-am apropiat.