Lucrările la Gușterland blocate de mutarea unei linii electrice

Lucrările la Gușterland blocate de mutarea unei linii electrice

Lucrările la Complexul pentru agrement și ecoturism Gușterland sunt aproape de final, cu un stadiu de execuție de 95%, însă deschiderea pentru public rămâne incertă și depinde de finalizarea unor lucrări la rețeaua electrică. Proiectul de peste 65 de milioane de lei ar putea fi gata în primăvară, după reluarea lucrărilor suspendate pe perioada iernii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reprezentanții administrației locale din Sibiu precizează că în zona tirolienei a fost necesară relocarea traseului instalațiilor din cauza unor constrângeri privind cotele de fundare, situație care a impus reproiectarea. Începând din noiembrie 2025, lucrările au fost suspendate pe perioada iernii, urmând să fie reluate în martie 2026, când condițiile meteo vor permite execuția intervențiilor rămase.

Termenul contractual de finalizare este începutul lunii aprilie 2026, însă acesta va fi prelungit cu perioada de suspendare din sezonul rece. Potrivit Primăriei, ajustarea termenului a fost determinată și de necesitatea adaptării unor soluții tehnice în urma unor situații neprevăzute, precum și de corelarea cu alte lucrări din zonă, inclusiv cele privind eliberarea amplasamentului de rețelele de energie electrică realizate de DEER Sibiu.

Valoarea contractului pentru amenajarea complexului este de 65,57 milioane lei, iar până în prezent au fost plătiți 58,64 milioane lei către asocierea de firme CON-A Operation SRL Sibiu, Ischia SRL Galați și Submit SRL Iași, pentru lucrările executate. Managerul de proiect din partea Primăriei este directorul general Emanuel Lazăr.

Deschiderea depinde de o lucrare separată la rețeaua electrică

Data exactă a deschiderii complexului va depinde de finalizarea lucrărilor de eliberare a amplasamentului de rețelele electrice și de coborârea în subteran a unei linii de electricitate de 110 kV, intervenție solicitată de societatea de electricitate pentru emiterea avizului necesar. Pentru această lucrare a fost inițiată o procedură de atribuire separată de contractul de amenajare a complexului. Primăria Sibiu anunță că va face publică data deschiderii după finalizarea acestor lucrări.

Context

Proiectul Gușterland este unul dintre cele mai mari proiecte de agrement dezvoltate de municipalitatea sibiană în ultimii ani. Acesta vizează transformarea zonei Gușterița într-un pol de recreere și turism verde. Conceptul include facilități precum tiroliană, piste pentru biciclete, trasee pietonale, locuri de joacă și zone pentru activități în aer liber, fiind gândit ca un spațiu destinat atât sibienilor, cât și turiștilor.

De-a lungul timpului, proiectul a trecut prin mai multe etape de avizare și ajustări tehnice, iar termenul de finalizare a fost modificat în contextul unor probleme legate de utilități și soluții de proiectare. Investiția face parte din strategia municipalității de extindere a zonelor de agrement și de valorificare a cadrului natural din jurul orașului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Vlad IGNAT
20 februarie 2026 la 12:59
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 2

  1. realistul

    De ce stăteam în loc! Numai asta ne lipsea…

  2. Ike

    Multumim idiotilor care au votat sa se numeasca Gusterland in sondajul ala. Credeau ca sunt spirituali, acum o sa se fqca orasul de ras, cand o sa se auda in tara despre numele asta. Bravo ba ciobanilor si oltenilor imigrati si care ati mai votat asa

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
Reforma administrativă: Rășinariul propune reunirea cu Râu Sadului. Primarul a trimis o scrisoare de intenție către Prefectură
Primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur, a propus reunirea administrativă a comunei cu Râu Sadului și a transmis o...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Aproape 500 de premii pentru elevii olimpici din Sibiu. Primăria a alocat peste 220.000 de lei
Elevii sibieni care au obținut rezultate la olimpiadele școlare în anul 2025–2026 au fost premiați joi, 12 noiembrie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
Femeile vor putea avea alături o persoană aleasă în timpul nașterii. Legea inițiată de senatoarea de Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, a fost promulgată
Președintele Nicușor Dan a promulgat miercuri, 11 noiembrie 2026, legea care garantează femeilor însărcinate dreptul de a fi...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
121 de locuri de muncă în șase țări europene, prin rețeaua EURES. Ce posturi sunt disponibile
Angajatorii din șase țări ale Spațiului Economic European oferă 121 de locuri de muncă prin rețeaua EURES România....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Calea Șurii Mari se închide în noaptea de joi spre vineri. Șoferii vor trebui să folosească rute alternative
Traficul rutier va fi închis pe Calea Șurii Mari din Sibiu, joi, 12 noiembrie, de la ora 19:00,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 19 ore
Fermierii și antreprenorii din Turnu Roșu, invitați să afle cum pot obține fonduri europene nerambursabile
Primăria Turnu Roșu organizează miercuri, 18 noiembrie, de la ora 17:00, o întâlnire de informare despre oportunitățile de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 20 ore
Istoria cartierului Valea Aurie, discutată la Biblioteca ASTRA. Întâlnire despre urbanism și viața în comunism
Istoria cartierului Valea Aurie va fi tema unei întâlniri organizate luni, 16 noiembrie, de la ora 17:30, la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
VIDEO | CNAIR a simulat un accident cu două vehicule în flăcări în tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu–Pitești
Un exercițiu complex de intervenție în situații de urgență a avut loc astăzi în tunelul Momaia, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
„Obraznici” în catalog, copii cu ADHD în realitate. Ruxandra Cibu Deaconu pregătește o dezbatere despre diagnosticarea timpurie, la Sibiu
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu și reprezentanții Asociației ADHD – Sprijin pentru Neurodiversitate pregătesc o dezbatere...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
15 afaceri vor primi finanțare pe Via Transilvanica. Traseul traversează 13 localități din județul Sibiu
Un program de sprijin pentru antreprenorii de pe Via Transilvanica își extinde finanțarea de la 10 la 15...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
2,5 milioane de lei pentru o Primărie digitală la Cisnădie. Ce vor putea face noile platforme
Orașul Cisnădie va avea două noi platforme digitale pentru administrarea taxelor și impozitelor locale, evidența patrimoniului și gestionarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
Parcările din Sibiu, gestionate printr-o nouă platformă digitală. Investiția depășește 2,1 milioane de lei
Municipiul Sibiu va investi peste 2,1 milioane de lei într-o platformă digitală care va permite gestionarea online a...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.