Lucrări de branșare la rețeaua de apă potabilă din Șelimbăr

Apă Canal Sibiu S.A. informează că marți, 28 iunie 2022, în intervalul orar 11:00 – 13:00 este programată efectuarea unor lucrări de branșare la rețeaua principală de apă a rețelei care deservește cartierul All Business.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

        

Astfel, pe perioada intervalului orar sus menționat, se va sista furnizarea apei potabile pe Strada Doamna Stanca, de la sensul giratoriu din fața centrului comercial Dedeman până la blocurile din cartierul All Business.

         

La cererea consumatorilor, Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziția acestora o autospecială cu apă menajeră.

         

La reluarea furnizării este posibil ca în unele din zonele afectate să apară o ușoară creștere a turbidității, situație în care abonații sunt rugați să contacteze Dispeceratul în vederea luării măsurilor de remediere.

Apă Canal Sibiu S.A. își cere scuze pentru disconfortul creat tuturor consumatorilor afectați de executarea lucrărilor.

Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269.222.777.

27 iunie 2022 la 09:51

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
FC Hermannstadt câștigă detașat Trofeul ”Fair Play”. Sibienii, cele mai puține ”galbene” încasate în Superligă
Echipa sibiană a primit cele mai puține cartonașe galbene în cele 39 de meciuri disputate în actualul sezon...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Aproape 40 de medalii și locul al treilea pentru medieșenii de la CS Ippon la ”Cupa Hara”, la Sighișoara
Ippon s-a prezentat la ediția din acest an a ”Cupei Hara” de karate WUKF cu 43 de sportivi...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Alexandru Oroian, încă două sezoane la FC Hermannstadt
Fotbalistul în vârstă de 24 de ani a sosit la echipa sibiană în februarie 2021. În sezonul recent...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Elevii sibieni, pe podium la Campionatul Național Școlar de înot. 25 de medalii și locul al cincilea în clasamentul general pentru CSȘ Sibiu
Sportivii pregătiți de profesorii Raluca Răulea, Mirela Păușescu și Bogdan Rău au avut o comportare meritorie la evenimentul...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 7 ore
Deocamdată, nu sunt condiții sigure pentru deschiderea circulației pe Transfăgărășan…
Iarna a venit, din nou, în zona alpină a Masivului Făgăraș, iar cel mai bun semn care susține...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
A început Campania Antifumat la Sibiu: mere în schimbul țigărilor și teste gratuite pentru public
O nouă ediție a Campaniei Antifumat inițiată de Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu  își propune să informeze populația despre...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 8 ore
Sibiul aleargă pentru bine: Maratonul Internațional 2025 doboară toate recordurile
În cadrul conferinței tehnice dedicată Maratonului Internațional Sibiu 2025, organizatorii au prezentat detalii despre ediția din acest an,...
Actualitate
7 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Autoritățile verifică condițiile Casei de tip familial „Răzvan” din Sibiu
Casa de tip familial „Răzvan” din Sibiu este verificată de autorități, după ce în spațiul public au apărut...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Elevii sibieni, premiați la Olimpiadele Naționale de Tehnologia Informației și Inteligență Artificială
Elevii din județul Sibiu au obținut rezultate remarcabile la două dintre cele mai importante competiții naționale din domeniul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 21.05.2025 SALISTE, str. TABEREI integral, str....
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Un bărbat din Cisnădie, tăiat pe față cu un obiect asemănător unei săbii
Marți în jurul orei 11, un bărbat din Cisnădie a fost tăiat pe față cu un obiect asemănător...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Foto/ Video: Controale pe A1 Sebeș–Sibiu: Șoferi amendați, certificate reținute și viteză record de 170 km/h
Sute de vehicule au fost trase pe dreapta pentru controale în parcarea Rompetrol de pe Autostrada A1, pe...
Actualitate
2 min de citit