Lovitură primită de ”călăreții roșii” chiar înaintea meciului cu Steaua! ”NU SUNTEM DORIȚI LA SIBIU”. Acuzații grave aduse de oficialii Șelimbărului

Lovitură primită de ”călăreții roșii” chiar înaintea meciului cu Steaua! ”NU SUNTEM DORIȚI LA SIBIU”. Acuzații grave aduse de oficialii Șelimbărului

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Lovitură de teatru primită de liderul clasamentului Ligii 2, CSC 1599 Șelimbăr! Oficialii ”călăreților roșii” au fost înștiințați, zilele trecute, că nu vor mai putea juca meciul cu CSA Steaua, din etapa a V-a, pe Stadionul ”Municipal” din Sibiu, motivul fiind că Serviciul Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu a dat aviz negativ, după ce, în prima fază, a fost de acord cu asta.

Mai-marii grupării din Șelimbăr a susținut cu această ocazie că și-ar fi dorit ca șase meciuri ale divizionarei secunde considerate pe teren propriu să se dispute pe ”Municipal”.

”La data de 3 iulie 2023 am transmis Serviciului Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu solicitarea de închiriere a Stadionului «Municipal» Sibiu în vederea disputării a unui număr de 6 meciuri oficiale. Am avut în vedere weekend-urile în care FC Hermannstadt nu avea programat vreun meci pe teren propriu, conform programării LPF și conform adresei înaintate am ținut cont și de faptul că FC Hermannstadt are prioritate pe Stadionul «Municipal»”, susțin cei din conducerea clubului CSC 1599 Șelimbăr.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Conform comunicatului postat pe csc1599selimbar.ro, Serviciul Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu ar fi aprobat disputarea a doar două meciuri ale ”călăreților roșii” pe ”Municipalul” sibian: ”Prin adresa nr. 1986/19.07.2023 a Serviciului Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu am fost informați că am primit «aviz negativ» pentru disputarea meciurilor din 5 și 19 august, 16 și 30 septembrie și «aviz favorabil» pentru disputarea meciurilor din datele de 2 septembrie și 7 octombrie 2023. Ca urmare a tragerii la sorți a programului Ligii 2, am fost programați în data de 2 septembrie împotriva echipei CSA Steaua București, iar în data de 7 octombrie împotriva FC Unirea Slobozia, motiv pentru care am anunțat Federația Română de Fotbal prin adresa nr. 669/01.08.2023 că urmează să disputăm doar două meciuri pe Stadionul «Municipal» Sibiu”.

 

Întâi primiți pe ”Municipal”, apoi refuzați!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Oficialii grupării din Șelimbăr mai susțin că, la începutul săptămânii trecute, au primit o nouă adresă din partea celor care administrează arena din Parcul Sub Arini prin care au fost înștiințați că nu vor putea juca aici nici partida cu CSA Steaua, din etapa a V-a a Ligii 2, programat de FRF și televiziunile care au cumpărat drepturile TV marți, 5 septembrie, de la ora 17:30, conform frf-cca.ro.

”La data de 21.08.2023 am primit adresa nr. 2237/21.08.2023 din partea Serviciului Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu prin care am fost anunțați că «v-a fost retras avizul favorabil acordat anterior pentru desfășurarea meciului oficial din 2 septembrie» împotriva echipei CSA Steaua București. Motivul retragerii a fost că pe Stadionul «Municipal» urmează să se desfășoare meciuri oficiale în Cupa României ale echipei FCH (n.a. FC Hermannstadt) și meciul reprogramat dintre FCH și FCSB”, se mai menționează în comunicatul celor de la CSC 1599 Șelimbăr.

Aceștia mai spun că au cerut lămuriri suplimentare pentru refuzul de a mai fi lăsați să joace pe ”Municipal” meciul cu CSA Steaua, fiind înștiințați că terenul de pe arena din Sub Arini este destinată să găzduiască ”un singur meci la două săptămâni și un antrenament pe săptămână” (!).

”Am solicitat, prin adresa nr. 756/21.08.2023, clarificări pentru retragerea avizului favorabil, motivat fiind faptul că la data primirii avizului negativ, tragerea la sorți a Cupei României nu a avut loc și nici reprogramarea meciului dintre FC Hermannstadt și FCSB nu era stabilită precum și alte lămuriri in acest sens.

Am primit răspuns prin adresa nr. 2266/23.08.2023 prin care am fost anunțați că «terenul este destinat pentru găzduirea a unui singur meci la două săptămâni și a unui antrenament pe săptămână»”, mai notează clubul din Șelimbăr în respectivul comunicat.

 

Un regulament pentru Hermannstadt, altul pentru CSC Șelimbăr

 

Oficialii ”călăreților roșii” mai notează că motivele invocate pentru avizul negativ primit înaintea meciului cu CSA Steaua nu se aplică și când vine vorba de prim-divizionara FC Hermannstadt: ”Toată opinia publică, chiar și calendarul comunicat, indică faptul că pentru AFC Hermannstadt nu se ține cont de această prevedere. Mai mult, în luna septembrie, AFC Hermannstadt va disputa 3 meciuri (cu FCSB, cu FC Voluntari și cu Rapid București).

Nici în precedenta situație când CSC 1599 Șelimbăr a disputat meciul cu Dinamo București nu s-a ținut cont de această prevedere. Mai mult, susținerile că AFC Hermannstadt va juca acasă meciul din Cupa României, înainte de tragerea la sorți nu subzistă, întrucât AFC Hermannstadt va juca în Cupă la Slobozia, conform tragerii la sorți. Astfel că, în data solicitării noastre nu se va desfășura nici un eveniment pe Stadionul «Municipal» Sibiu, iar meciul dintre CSC 1599 Șelimbăr și CSA Steaua București putea avea loc, cu respectarea HCL Sibiu nr. 467/24.11.2022”.

 

În concluzie…

 

… cei din conducerea administrativă a clubului din Șelimbăr susțin că nu sunt doriți la Sibiu, deși raporturile dintre cele două cluburi nu au fost, cel puțin la suprafață, unele ostile, dimpotrivă, FC Hermannstadt și CSC 1599 susținând mai multe meciuri amicale.

”Concluzia??? O puteți trage și dumneavoastră… Dar pentru noi este una singură: NU SUNTEM DORIȚI LA SIBIU!!!”, mai notează șelimbărenii în respectivul comunicat, motiv entru care transmit decizia de a nu mai disputa niciun meci pe ”Municipal”, chiar dacă ar mai fi rămas în discuție cel cu Unirea Slobozia: ”Informăm opinia publică că CSC 1599 Șelimbăr va renunța să mai solicite închirierea Stadionului «Municipal» Sibiu”.

 

Trebuie menționat faptul că respectivul comunicat al clubului din Șelimbăr este însoțit de copii ale documentelor schimbate cu Serviciul Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu.

 

Autor - Ovidiu BOICA
27 august 2023 la 20:13
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru echipe cu 7 puncte în Liga a IV-a Sibiu după trei etape. Speranţa Biertan conduce plutonul, la golaveraj
Nicio echipă din eşalonul al doilea judeţean nu are maximum de puncte după trei etape, dar patru dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Victor Cornea mai coboară o poziţie în clasamentul de dublu ATP. Sibianul ajunge pe locul 170
Tenismenul sibian Victor Cornea mai coboară un loc în clasamentul mondial de dublu al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Nu ai apucat încă să te înscrii la Crosul Copiilor? O mai poţi face până vineri la prânz. Programul complet al ediţiei de toamnă
Organizatorii Crosului Copiilor anunţă că perioada de înscriere a fost prelungită până vineri, ora 12:00. Cei care nu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul răpune liderul seriei, echipă cu maximum de puncte în primele 4 etape. „Bleu-albaştrii” s-au impus cu 4-1 pe „Municipal”
(LIVETEXT) '90+3 - final de meci; Interul răpune liderul şi are 9 puncte după 5 etape în Seria 2...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Judoka de la Miado’s pe podiumul ”Cupei Temerarul”, la Sibiu
Sportivii de la clubul Miado’s au profitat de participarea la ediţia din acest an a ”Cupei Temerarul”, desfăşurată...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 3 zile
Campioana judeţeană AFC Agnita întoarce rezultatul după ce a fost condusă de Alma, la pauză. Scorul etapei în SuperLiga Sibiu, la Răşinari
AFC Agnita continuă să fie singura cu maximum de puncte în SuperLigă după ce a câştigat, sâmbătă, la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Victorie pentru juniorii 2, înfrângere pentru juniorii 3 de la CSŞ HC Sibiu la debutul în noul sezon
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat la diferenţă de 16 goluri...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Călăreţii roşii” se mută pe ”Municipal”. Primul meci, cu Unirea Slobozia
Primarul Marius Grecu, a confirmat, pentru TRIBUNA, că echipa de fotbal din Şelimbăr va disputa meciurile considerate acasă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalistul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt rămâne în România şi va juca la o echipă din vecinătatea Sibiului
În primăvară, alături de bulgarul Antoni Ivanov, pleca de la FC Hermannstadt, reclamându-i pe sibieni la comisiile competente...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.