Lovitură primită de ”călăreții roșii” chiar înaintea meciului cu Steaua! ”NU SUNTEM DORIȚI LA SIBIU”. Acuzații grave aduse de oficialii Șelimbărului

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Lovitură de teatru primită de liderul clasamentului Ligii 2, CSC 1599 Șelimbăr! Oficialii ”călăreților roșii” au fost înștiințați, zilele trecute, că nu vor mai putea juca meciul cu CSA Steaua, din etapa a V-a, pe Stadionul ”Municipal” din Sibiu, motivul fiind că Serviciul Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu a dat aviz negativ, după ce, în prima fază, a fost de acord cu asta.

Mai-marii grupării din Șelimbăr a susținut cu această ocazie că și-ar fi dorit ca șase meciuri ale divizionarei secunde considerate pe teren propriu să se dispute pe ”Municipal”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”La data de 3 iulie 2023 am transmis Serviciului Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu solicitarea de închiriere a Stadionului «Municipal» Sibiu în vederea disputării a unui număr de 6 meciuri oficiale. Am avut în vedere weekend-urile în care FC Hermannstadt nu avea programat vreun meci pe teren propriu, conform programării LPF și conform adresei înaintate am ținut cont și de faptul că FC Hermannstadt are prioritate pe Stadionul «Municipal», susțin cei din conducerea clubului CSC 1599 Șelimbăr.

Conform comunicatului postat pe csc1599selimbar.ro, Serviciul Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu ar fi aprobat disputarea a doar două meciuri ale ”călăreților roșii” pe ”Municipalul” sibian: ”Prin adresa nr. 1986/19.07.2023 a Serviciului Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu am fost informați că am primit «aviz negativ» pentru disputarea meciurilor din 5 și 19 august, 16 și 30 septembrie și «aviz favorabil» pentru disputarea meciurilor din datele de 2 septembrie și 7 octombrie 2023. Ca urmare a tragerii la sorți a programului Ligii 2, am fost programați în data de 2 septembrie împotriva echipei CSA Steaua București, iar în data de 7 octombrie împotriva FC Unirea Slobozia, motiv pentru care am anunțat Federația Română de Fotbal prin adresa nr. 669/01.08.2023 că urmează să disputăm doar două meciuri pe Stadionul «Municipal» Sibiu”.

 

Întâi primiți pe ”Municipal”, apoi refuzați!

 

Oficialii grupării din Șelimbăr mai susțin că, la începutul săptămânii trecute, au primit o nouă adresă din partea celor care administrează arena din Parcul Sub Arini prin care au fost înștiințați că nu vor putea juca aici nici partida cu CSA Steaua, din etapa a V-a a Ligii 2, programat de FRF și televiziunile care au cumpărat drepturile TV marți, 5 septembrie, de la ora 17:30, conform frf-cca.ro.

La data de 21.08.2023 am primit adresa nr. 2237/21.08.2023 din partea Serviciului Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu prin care am fost anunțați că «v-a fost retras avizul favorabil acordat anterior pentru desfășurarea meciului oficial din 2 septembrie» împotriva echipei CSA Steaua București. Motivul retragerii a fost că pe Stadionul «Municipal» urmează să se desfășoare meciuri oficiale în Cupa României ale echipei FCH (n.a. FC Hermannstadt) și meciul reprogramat dintre FCH și FCSB”, se mai menționează în comunicatul celor de la CSC 1599 Șelimbăr.

Aceștia mai spun că au cerut lămuriri suplimentare pentru refuzul de a mai fi lăsați să joace pe ”Municipal” meciul cu CSA Steaua, fiind înștiințați că terenul de pe arena din Sub Arini este destinată să găzduiască ”un singur meci la două săptămâni și un antrenament pe săptămână” (!).

Am solicitat, prin adresa nr. 756/21.08.2023, clarificări pentru retragerea avizului favorabil, motivat fiind faptul că la data primirii avizului negativ, tragerea la sorți a Cupei României nu a avut loc și nici reprogramarea meciului dintre FC Hermannstadt și FCSB nu era stabilită precum și alte lămuriri in acest sens.

Am primit răspuns prin adresa nr. 2266/23.08.2023 prin care am fost anunțați că «terenul este destinat pentru găzduirea a unui singur meci la două săptămâni și a unui antrenament pe săptămână», mai notează clubul din Șelimbăr în respectivul comunicat.

 

Un regulament pentru Hermannstadt, altul pentru CSC Șelimbăr

 

Oficialii ”călăreților roșii” mai notează că motivele invocate pentru avizul negativ primit înaintea meciului cu CSA Steaua nu se aplică și când vine vorba de prim-divizionara FC Hermannstadt: ”Toată opinia publică, chiar și calendarul comunicat, indică faptul că pentru AFC Hermannstadt nu se ține cont de această prevedere. Mai mult, în luna septembrie, AFC Hermannstadt va disputa 3 meciuri (cu FCSB, cu FC Voluntari și cu Rapid București).

Nici în precedenta situație când CSC 1599 Șelimbăr a disputat meciul cu Dinamo București nu s-a ținut cont de această prevedere. Mai mult, susținerile că AFC Hermannstadt va juca acasă meciul din Cupa României, înainte de tragerea la sorți nu subzistă, întrucât AFC Hermannstadt va juca în Cupă la Slobozia, conform tragerii la sorți. Astfel că, în data solicitării noastre nu se va desfășura nici un eveniment pe Stadionul «Municipal» Sibiu, iar meciul dintre CSC 1599 Șelimbăr și CSA Steaua București putea avea loc, cu respectarea HCL Sibiu nr. 467/24.11.2022”.

 

În concluzie…

 

… cei din conducerea administrativă a clubului din Șelimbăr susțin că nu sunt doriți la Sibiu, deși raporturile dintre cele două cluburi nu au fost, cel puțin la suprafață, unele ostile, dimpotrivă, FC Hermannstadt și CSC 1599 susținând mai multe meciuri amicale.

”Concluzia??? O puteți trage și dumneavoastră… Dar pentru noi este una singură: NU SUNTEM DORIȚI LA SIBIU!!!”, mai notează șelimbărenii în respectivul comunicat, motiv entru care transmit decizia de a nu mai disputa niciun meci pe ”Municipal”, chiar dacă ar mai fi rămas în discuție cel cu Unirea Slobozia: Informăm opinia publică că CSC 1599 Șelimbăr va renunța să mai solicite închirierea Stadionului «Municipal» Sibiu.

 

Trebuie menționat faptul că respectivul comunicat al clubului din Șelimbăr este însoțit de copii ale documentelor schimbate cu Serviciul Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu.

 

Autor
27 august 2023 la 20:13
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Remiză cu goluri în primul amical al lui Hermannstadt, în Turcia, cu o echipă de UEFA Europa League
În primul meci de verificare din cantonamentul centralizat de la Bolu, echipa sibiană a terminat la egalitate, scor...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 8 ore
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 14 ore
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 4 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit