(LIVETEXT)
’90+2, 0-2 – pe contraatac, Bobocea şutează din careu, Măluţan parează în prima fază, mingea îi revine lui Bobocea, care a doua oară trimite în plasă de la 11-12 metri, lateral dreapta; Natea n-a putut nici el să se opună golului;
’90+1 – Mociu reţine mingea reluată cu capul de Cocoş de la 9-10 metri, cu boltă;
’86 – Florin Dumitru sprintează pe dreapta, dă mingea pe lângă Măluţan, ieşit în afara careului, ajunge în apropierea liniei de fund şi trimite în centru pentru Bobocea, dar şelimbărenii îndepărtează pericolul;
’77 – două schimbări la Boboc – Cristea, Cocoş – Bucuroiu;
’76, 0-1 – Plumbuitu prinde un şut de senzaţie, în pasa laterală, la colţul lung, de la 25 de metri, după ce defensiva Şelimbărului respinsese mingea trimisă în careu de la colţul terenului; Măluţan plonjează la disperare dar nu poate împiedica golul;
’75 – mingea şutată de Mălăele de la 18 metri e deviată în corner;
’73 – alte două schimbări la oaspeţi Pătru – Ianys Mas şi Florin Dumitru – Bakayoko;
69 – Lanţoş trimite de la 30 de metri, lateral dreapta, Mociu era ieşit dintre uturi, dar nici reluarea nu e de cea mai bună calitate, iar portarul se repliază şi reţine în marginea careului mare,
’67 – Şerban şutează la prima bară de la 16 metri, lateral stânga;
’65 – triplă schimbare la Şelimbăr, Petrescu – Benzar, Şerban – Oroian şi Lanţoş – Kielhorn;
’62 – minge în adâncime pentru Benzar, care face o preluare prea largă şi Mociu e mai rapid şi reţine în dreptul punctuui cu bar; şelimbăreanul îl accidentează pe portar,care are nevoie de intervenţia medicului;
’59 – Măluţan reţine în doi timpi mingea şutată de Mălăele de la 20 de metri;
’58 – Boboc combină cu Bucuroiu, apoi trage telefionat, din marginea careului mare, fix pe direcţia lui Mociu;
’51 – Mălăele intră cu mingea în cengtru şi trimite plasat de pe 16 metri, lângă bară, dar Măluţan se întinde şi respinge în lateral;
’50 – Benzar trimite din lovitura liberă de la 20 de metri, lateral stânga, în braţele lui Mociu, la prima bară;
’49 – Bakayoko îl ţine de tricou pe Bucuroiu, care sprintase pe stânga, şi vede cartonaşul galben;
’46 – dublă schimbare la oaspeţi, la pauză, Grosu – Bivolaru şi Zimţa – Ştefan Gheorghe;
’43 – Bucuroiu şutează în blocaj din careul mic;
’36 – este avertizat şi Mălăele;
’32 – Boboc trimite în blocaj, mingea ricoşează la Benzar, care trage din voleu, de pe 16 metri, de puţin pe lângă bara din stânga lui Mociu;
’28 – Bucuroiu intră în careu pe stâng şi trimite de la 8-9 metri în braţele lui Mociu;
’27 – incursiune pe dreapta a lui Pătru, încheiată cu un şut la prima bară, Măluşan respinge tot la el, apoi Pătru trimite în faţa porţii din apropierea liniei de fund, pentru Bobocea, care e surprins însă prea în faţă;
’24 – primul avertisment al meciului e pentru Robert Boboc;
’21 – încă un şut al şelimărenilor; Benzar trimite în braţele lui Mociu din marginea careului mare, lateral stânga;
’10 – portarul oaspeţilor are din nou de lucru la şutul lui Benzar şi marginea careului mare;
‘9 – Monea centrează în forţă, de pe stânga, pentru Bucuroiu, dar Mociu se întinde şi respinge;
‘7 – Bucuroiu trimite din nou de două ori spre poarta lui Mociu, prima dată din interiorul careului mare, a doua oară de la interior, mingea şterge transversala şi iese în aut de poartă;
‘6 – prima situaţie e Şelimbăruluui, Mociu reţine de la prima bară şutul lui Bucuroiu din marginea careului mare, uşor lateral dreapta;
‘1 – începe meciul;
Echipa lui Neluţu Luca joacă, de la ora 11:00, cu CSL Ştefăneştii de Jos, în etapa a XIII-a a Ligii 2. Pentru CSC Şelimbăr intră, din primul minut, Rareş Măluţan – Deniz Giafer, Kamil Wiktorski, Ciprian Natea, Alexandru Oroian, Alexandru Luca, Robert Boboc, George Monea, Benjamin Kielhorn, Daniel Benzar, Cosmin Bucuroiu.
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Marius MUNTEANU GHIUR
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT