Liceul din Avrig a organizat o nouă ediţie interesantă a Sesiunii de Comunicări şi Referate pentru Elevi

Liceul din Avrig a organizat o nouă ediţie interesantă a Sesiunii de Comunicări şi Referate pentru Elevi

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Pentru aproximativ cinci ore, participanţii la sesiune au prezentat şi au asistat la prezentări a căror tematică, modalitate de abordare şi expunere au impresionat, elevii pasionaţi de istorie demon­strând un interes deosebit pentru studiul şi cercetarea amănunţită a diverse aspecte, evenimente, personalităţi, curente ori perioade ce au marcat istoria României şi a lumii.

"Vreau să mulţumesc tuturor elevilor de gimnaziu şi liceu, precum şi cadrelor didactice coordonatoare, de la instituţii de învăţământ din mai multe regiuni ale ţării, pentru pasiunea şi setea de istorie arătate prin lucrările prezentate, precum şi pentru răbdarea de care au dat dovadă, acceptând să fie alături de noi aproape cinci ore. Cred că per­soanele ce vor evalua sesiunea vor oferi doar califi­cative bune şi foarte bune, răsplătind astfel atât munca noastră, în calitate de orga­nizatori şi gazdă, cât şi munca elevilor parti­cipanţi cu diverse lucrări. La fel ca şi în cazul ediţiilor ante­rioare, vom realiza o colecţie ce va cuprinde toate lucrările admise pen­tru sesiune (26 de referate, cercetări eseuri, comu­nicări, studii statistice etc) şi vom edita o nouă ediţie a cărţii "Istoria scrisă de tineri", volum ce, fără nicio îndoială, îşi va aduce contribuţia la reputaţia manifestării", ne-a declarat prof. Petre Din, amfitrionul activităţii.

Sesiunea Regională de Comu­nicări şi Referate pentru Elevi "238 de ani de la martiriul lui Horea şi Cloşca" a fost organizată de Liceul Teoretic "Gheorghe Lazăr" Avrig, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dan FRÂNCU
27 februarie 2023 la 18:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 5 ore
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 7 ore
ŞURA MICĂ: Oameni, tradiție și comunitate în sărbătoare
Locuitorii din Şura Mică şi oaspeţii lor au petrecut astăzi, de Sfânta Maria, în cadrul evenimentului „Zilele comunei...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 8 ore
„ASTRA în Festival”, în sărbătoare de Sfânta Maria
Mii de sibieni şi turişti au ales să petreacă, astăzi, o zi de relaxare în CNM ASTRA, de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 10 ore
InfoCons lansează Centrul de Protecția Consumatorilor în Domeniul Energiei
Într-o perioadă în care subiectul energiei electrice și al facturilor la curent se află zilnic în atenția consumatorilor,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 10 ore
15 august, zi de mare sărbătoare pentru ortodocșii sibieni. Părintele Bogdan Fluieraș: „Vorbiți-i în rugăciune despre bucuriile voastre, dar mai ales despre ceea ce vă doare”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Accident pe strada Unirii din Cisnădie. O femeie de 86 de ani, transportată la spital
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, pe strada Unirii din Cisnădie, după ce un triciclu condus de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 13 ore
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 16 ore
Patru persoane, între care doi copii, au ajuns la spital după un accident pe A1, la Săliște
Patru persoane, între care doi copii de 2 și 6 ani, au fost transportate la spital sâmbătă dimineața,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 16 ore
Primăria Mediaș recomandă respectarea regulilor de siguranță împotriva incendiilor în perioadele secetoase și caniculare
În aceste perioade cu temperaturi ridicate, secetă și vegetație uscată, autorităţile locale recomandă maximă responsabilitate, respectarea normelor de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
ŞURA MARE: Primăria vinde terenuri pentru case
Sub devizia „Construiește-ți viitorul la Șura Mare!”, Primăria comunei Șura Mare îi invită pe cei interesaţi să descopere...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 17 ore
Răbdarea lutului și redescoperirea încetului | Povestea „Cristina Balerina”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
ŞEICA MARE: Încă un pas înainte pentru cadastru imobiliar
Primăria Comunei Șeica Mare informează cetățenii că, în perioada 1 aprilie – 31 iulie 2026, au fost colectate...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.