"Liceu – cimitir al tinereţii mele"

Poetului George Bacovia nu i-au plăcut nici şcoala, nici munca. Nu vă voi prezenta biografia lui – care le-ar face mare plăcere chiulangiilor, – dar nu pot omite câ­teva repere. A fost ofticos, dar tot a trăit 75 de ani, băcăuan (de unde şi pseudonimul), pe adevăratul nume fiind George Andone Vasiliu, născut într-o familie de comercianţi bine chivernisiţi. Talentat ca desenator, ca violonist, scrie versuri, face în rate Facultatea de Drept, dar nu profesează. Dascăl suplinitor, copist la prefectură, ajutor contabil, din nou copist la Mini­sterul Instrucţiunii, şef de birou la Ministerul Mun­cii, suplinitor de desen şi caligrafie la şcoala comer­cială din Bacău, pensionar până la moarte, cu bani de la Uniunea Scriitorilor, sprijinit de Geo Bogza. N-a dus-o rău, iar cu poezia "Liceu" i-a impresionat pe cenaclişti: "Liceu – cimitir/al tinereţii mele/Pedanţi profesori/Şi examene grele/Şi azi mă-nfiori (…) Cu lungi coridoare/Azi nu mai sunt eu/Şi mintea mă doare/Nimic nu mai vreu (…) În lume m-ai dat/În vâltorile grele/Atât de blazat./" Este considerat între cori­feii poeţilor români moderni. Mie nu-mi place că în versurile lui plouă mai tot timpul! * În 15 octombrie curent s-au împlinit 100 de ani de la încoronarea regelui Ferdinand (Nando, cum îi zicea nevasta) şi a reginei Maria. Toate bune şi nu prea, fiindcă atunci, la putere fiind liberalii lui Ionel Brătianu, politi­cienii din Ardeal, în frunte cu luliu Maniu, n-au par­ticipat la evenimentul de la Alba lulia. În plus, Bise­rica Catolică a refuzat să îi permită regelui să fie încoronat într-o biserică românească, slujită de un preot ortodox. Maria scria în jurnalul ei: "Fiind o luptătoare, îmi vine, desigur, să le dau cu religia în cap şi să trec imediat la ortodoxie". Tot ea a fost cu ideea, pentru a linişti lucrurile, ca slujba să fie oficiată în biserica ortodoxă special construită, iar încoronarea propriu-zisă să aibă loc afară "pentru ca să dea satisfacţie mulţimii adunate". Aşa s-a făcut şi au fost împăcate şi capra, şi varza. Dacă citeşti isto­ria domniei lui Ferdinand "Unificatorul", vei vedea că, de fapt, Maria a dirijat tot protocolul în multe si­tuaţii. O englezoaică nu doar frumoasă (ceva mai rar întâlnit), ci şi abilă din multe puncte de vedere. * Din când în când mă uit la emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai, deşi în general, nu caut postul de televiziune Kanal D (ca şi multe altele) dar într-o seară, abso­lut din întâmplare am dat peste el. Începuse, iar invitatul era Bănel Nicoliţă (37 ani), ţigan din Făurei, fost fotbalist internaţional, milionar la un moment dat, ajuns în sapă de lemn. Vă mărturisesc că nu m-am dezlipit de televizor două ore cât a durat emisiunea şi publicităţile, atât de mult mi-a plăcut acest om prin simplitatea şi sinceritatea răspunsurilor lui, scurte, fără sofis­ticării şi farafastâcuri, caracteristice "vedetelor" răsuflate, obişnuite să dea interviuri televizate. Am urmărit prestaţiile invitaţilor anteriori: Viorica Dăncilă, Marian Vanghelie, Ilie Năstase, Victor Ponta, Anamaria Prodan, Gabriela Firea, Cornel Dinu, Victor Ciorbea, Laurenţiu Reghecampf etc. Cred că Bănel le-a dat clasă celor dinainte pomeniţi. O existenţă impresionantă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
27 octombrie 2022 la 19:34
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 zile
Stele, vin și plimbări cu mocănița pe timp de noapte, cu plecare din Gara Cornățel
O experiență deosebită îi așteaptă pe sibieni  vineri, 20 iunie, la Gara Cornățel, unde se dă startul unei...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
FOTO: Satul gemenilor din secolul trecut. A fost făcută și o „Espoziție de copii”
În anul 1912, rășinărenii se mândreau cu faptul că în numeroasele familii existau gemeni. S-a ajuns până acolo...
Special
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 4 zile
Valea Aurie, cartierul cu un lac… dispărut: „Erau patine, pescuit și râsete. Acum iarbă, țânțari și uitare”
Ce a fost odinioară un colț de natură iubit de copii, părinți și bunici din Valea Aurie a...
Administrație
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 zile
Sfârșit de săptămână, cu vreme de vară: cald și fără ploi
În sfârșit vara își intră în drepturi. Weekendul care vine vom avea parte de mult soare, cu temperaturi...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 zile
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, la teatru sau participăm la activitățile din Muzeul ASTRA
Temperaturile sunt din ce în ce mai ridicate, semn că vara își intră tot mai mult în drepturi,...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 zile
Premieră la Cristian: puii de barză albă vor fi inelați direct la cuib
Asociația Prietenii Berzelor a obținut prima derogare oficială din România pentru inelarea puilor de barză albă (Ciconia ciconia)...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 zile
Drumeție cu stejari, ulii și bunătăți de cherhana!
Duminică, 15 iunie, iubitorii naturii și mâncării bune pot opta pentru o ieșire aparte: drumeție în familie, până...
Cultură
2 min de citit
acum 6 zile
A dat lumea bună din Teheran ca să fie educatoare pentru copiii sibienilor. Are și obiceiul de a dansa pe potecile din munții noștri
Dacă e miercuri, avem o poveste specială. Azi vorbim despre un om special, un adevărat personaj de roman,...
Special
5 min de citit
acum 1 săptămână
„Valea plângerii” și ale sale 5 întrebări pentru Primăria Sibiu
Un mesaj care aduce mai degrabă a scrisoare deschisă adresată municipalității sibiene, ne-a fost transmisă redacției de Ioan...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Bilanţ la Târgul de Jucării din Muzeul ASTRA
În perioada 30 august - 1 iunie în Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului a avut loc ediția a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 săptămâni
Invitație de Rusalii: „Pași pentru a readuce lumina în ochii unui copil”
Duminică, 8 iunie, de la ora 10:00, sibienii sunt invitați la un tur în zona centrală a orașului...
Actualitate
2 min de citit