Leurda, vedetă într-un festival din Richiș

Leurda, vedetă într-un festival din Richiș

Sibienii sunt invitați la Richiș, unde va avea loc „Ziua Leurdei”, un eveniment care dorește să reînvie spiritul vecinătății de altădată.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cadrul evenimentului vor fi organizate ateliere de creație pentru copii, cei prezenți urmând să fie întâmpinați cu produse pregătite de localnici, totul pe un fundal de muzică de pe vinil adusă din Șomartin. Totodată va fi organizat și un târg de produse locale și posibile cadouri de Paști.

„Sâmbătă, 12 aprilie, vă invităm la Richiș să sărbătorim împreună primăvara și spiritul comunității sătești, reunite sub simbolul leurdei, această veritabilă mesageră a pădurii, care ne trezește din hibernare și ne oferă forță și vitalitate pentru un nou început de sezon.

Vecinătătea Leurdăreșilor din Richiș împreună cu asociația Pro Richiș, vă așteptăm cu pâine proaspăt coaptă pe vatră și bunătăți pregătite de vecine harnice, un atelier de creație pentru copii, precum și un mic târg cu produse locale și posibile cadouri de Paște.

Și, bineînțeles, cu povești despre viața la țară împărtășite ca între consăteni, pe fundal de muzică de pe vinil adusă din Șomartin de Vlad Mihăescu aka DJ Lejer, în atmosfera de vecinătate așa cum o trăim în zilele noastre”, au transmis organizatorii, Pro Richiș.

Evenimentul va avea loc în curtea Căminului Cultural, între orele 12,00 – 17,00.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sursa foto: facebook Pro Richiș

(I.D.)

04 aprilie 2025 la 08:06
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 1 oră
Sfințit la Catedrală, sărutat de oficialități: noul drapel a fost ridicat în Piața Mare
Autoritățile locale, reprezentanții structurilor militare și câteva zeci de sibieni și turiști au participat astăzi la ceremonia de...
Actualitate
2 min de citit
acum 20 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 30.06.2026 VURPAR, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
Unul rămâne, altul pleacă: David Fîntînă, încă un sezon la CSU Sibiu; Stone nu mai continuă
CSU Sibiu continuă completarea lotului pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Masculine de Baschet şi anunţă că a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 1 zi
Din Sibiu în întreaga lume. Zilnic, peste 100 de jurnalişti promovează FITS
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Încă un jucător autohton continuă la CSU Sibiu. “Obiectivul meu este de a ajunge din nou în play-off”
Pivotul Eduard Roschnafsky a semnat pentru încă un sezon cu CSU Sibiu și va fi un om important...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(FOTO) Un fost jucător de la FC Hermannstadt, la reunirea “călăreţilor roşii”. Noutăţile Şelimbărului la reluarea pregătirilor
Printre cei 22 de jucători prezenţi, astăzi, la Sibiu, la reunirea echipei din Şelimbăr se numără şi Dragoş...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.06.2026 SIBIEL, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Cristi Neguţ confirmă interesul Chindiei pentru el, dar susţine că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt
Cristi Neguţ, unul dintre obişnuiţii primului “unsprezece”, declară că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt,...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.