Landskrone, cetatea medievală de la Tălmaciu. Istorie şi descoperiri arheologice (I)

În ultima probabilă revenire despre Landskrone, vreau să adaug amintirile legate de șantierul arheologic, de cei care au trudit acolo săpând în arșiță, cu entuziasm, pentru bani puțini. Eforturile lor nu trebuie ignorate.

Cei care au fost pe şantierul arheologic

Șirul colegilor de șantier trebuie deschis de Werner Fink, ajutorul meu de peste tot, tot timpul. A murit în sărăcie, tocmai când s-au terminat săpăturile. Tot în veșnicie s-a dus Silvia Galea, conservator la muzeu. Ea dorea să participe la săpături, nu doar să facă mâncare, cum mă gândisem. Așa a și fost. Am făcut mâncare cu rândul. Un coleg de breaslă, Nicolae Rodeanu a emigat în scurt timp și a părăsit fără prea multe regrete meseria, conștientizând importanța familiei.

Am și acum în fața ochilor scena cu doi tovarăși de muncă ce cărau pe panta abrupă a dealului țevile grele ale cortului mare, cumpărat de muzeu pentru noi, arheologii. Unul dintre ei lucrează încă la muzeu. E electrician. Pe al doilea nu l-am mai văzut. Nu trebuie să-l uit pe domnul Gheorghe Crăciun, fost electrician de rețele, acum activ pe facebook. Dorel Țurcan, tălmăcean, e și acum tovarăș de periegheze. El a intermediat sponsorizarea șantierului cu pâine. Un băiat bun și harnic a venit de la casa de copii din Boița. Nu-mi amintesc numele. Importantă a fost hărnicia lui. Normal, mi-am luat și băiatul în unele perioade. A fost o lume veselă, optimistă, normală, fără stres. Directorul de atunci al muzeului, Alexandru Lungu, cel de bună pomenire, era pasinat de arheologie. La Sadu a fost, la Tălmaciu nu a mai ajuns. Venind de la muncă am găsit un muncitor la dușul improvizat dintr-o butelie de plastic, mare și găurită. Nu-și făcea probleme că apa era cu greu cărată de jos, de la baza dealului. Amenda a primit-o cu bucurie, că era în sticle de bere.

Arheologie "la ţară"

La oraș apăruseră semnele viitoarei lumi a banului. Eu eram sfătuit preietenește să lucrez la munte, că în oraș descărcarea arheologică se făcea pe bani, cu societăți private. Amintirile ne însoțesc, la fel ca efortul și satisfacția cercetării; este o stare emoțională confortabila, pe care o doresc și cititorilor.

Urmează un raport arheologic extins, în mai multe episoade cu un limbaj adaptat unui public generos. Rigoarea științifică a fost le ea acasă, așa că veți primi informații tehnice exacte. Șantierul a fost cel mai profitabil dintre cele organizate de mine, raportând cheltuielile la rezultate.

Cetatea Landskrone – aşezarea

În hotarul oraşului Tălmaciu, pe traseul drumului actual spre Boiţa, spre gura defileului Oltului, pe o culme de deal evidentă numai dacă ți se atrage atenția, se profilează ruinele cetăţii medievale numită Landskrone. Vecinătatea e ademenitoare pentru vizitatori. La sud se află satul Tălmăcel cu acces pe Valea Sadului, spre comuna cu acelaşi nume, iar la nord şi nord-est valea Cibinului, dincolo de care se găseşte Turnu Roşu (Porceşti). Este o răscruce de drumuri, mai importantă în Evul Mediu decât în prezent. Pentru mine devenise triunghiul de foc al studiului istoric al sudului Ardealului, centrat pe defileu, prietenos cu cercetările arheologice, grele că erau pe înălțime, plăcute ca orice loc dinspre munte.

Dealul cu ruinele cetăţii are pante abrupte, greu accesibile dinspre Valea Cibinului. Drumul secundar dinspre șoseaua națională, modernizat pentru că ducea la staţia meteorologică din interiorul cetăţii, porneşte de la sud din drumul naţional. După un ocol scurt, pătrunde în cetate pe la est. O altă cale de acces de hotar, nemodernizată, ocoleşte dealul pe la est, conducând spre malul Cibinului şi apoi al Oltului. Acolo era izvorul cetății. Din această direcţie se ajunge relativ uşor pe terasa superioară a dealului învecinat numit Wartberg. Numele te păcălește. Nu sunt urme în teren de fortificație.

Din drumul de acces spre relee poți ajunge luând-o spre stânga, la locul de extracție al pietrelor pentru zidul cetății. Alte pietre au fost aduse din albia râurilor. Cu puțin simț de orientare, urmărind trunchiul geologic masiv al dealului, poți să ajungi acolo. Eu doresc un indicator din șoseaua naționala, unul spre carieră, altele în interiorul cetății. Un visător de la muzeu dorea reconstituirea zidurilor incintei. Va trebui să se trezească în următorul mileniu!

Realiatea de azi a locului e dominată de relee de telefonie mobila și televiziune prin cablu, de comerț și politică, de tufele defrișate de noi, apoi crescute.

Ruinele cetăţii de la Tălmaciu, puțin vizibile din şosea, erau dominate de o uriașă antenă-releu pentru telefonie mobilă instalată în 1997. Contextul social devenise după anii '90 favorabil cercetării, dar și întreprinzătorilor privați. Un fel de concurență neloială se întrevedea. Siteul devenise între timp un teren anonim, scos recent din lista monumentelor arheologice. Profitând de lacuna de legislație, încă trei surori-antene au apărut imediat. Astfel, o bună parte din suprafața cetăţii a fost vandalizată. Vestigile istorice au dispărut. Domina acceași mentalitate ca în oraș: avem prea multe ziduri sub pământ.

Săpăturile arheologice sistematice s-au desfăşurat cu trudă în august 1998 şi au continuat cu la fel de multe probleme după doi ani, apoi după încă zece. Între timp au fost falnic și rapid ridicate antenele-releu, dezafectând în consecinţă o suprafaţă importantă din interiorul cetăţii, într-un sit arheologic deja agresat de clădirea și de instalaţiile staţiei meteo. Am găsit în interior chiar un dispozitiv seismografic ascuns într-o groapă. Autoritățile locale puteau raporta că teritoriul cetății a fost bine gospodărit! Au primit premii în telefoane mobile. Eu încă îmi imaginam că după toată campania de presă, un elicopter va ridica antena și o va duce departe.

Ei cu profitul, eu cu presa. Aici am avantaj. Adevărat, iluzoriu. Interesul sibienilor pentru ruinele cetății poate fi măsurat. Articolele din Tribuna despre subiect (23.07 2008, 25.03 2011,14.01. 2016) au avut mai mult de 14.000 vizualizări. Cele mai multe vizualizări au fost la articolele lui Dumitru Chiselița. Îi sunt recunoscător. Primul semnal al agresiunii antenelor în siteul arheologic a apărut însă în ziarul Rondul din 10 august 2000, între timp devenit istorie. O istorie rapidă, dezastruoasă și fără prea multe consecințe în cultură.

Autoritățile statului, ca și Statul, păreau anonime. Ruinele au rămas în afara listei siturilor arheologice din România, de mai multe ori actualizată. Este vorba doar de neglijența proverbială și de birocrație? Oricum, asaltul tehnologiei asupra mărturiilor istoriei era clar și regretabil. Să nu fim nostalgici alături de tălmăcenii care au fost făcuți pionieri acolo sau când vedem imagini din perioada interbelică cu turiști relaxați, odihnindu-se pe o bancă lângă ruine?

Revenim la prezentul glorios și viitorul strălucitor, când Autostrada Sibiu- Pitești va lega România de Apusul mult visat trecând pe sub ruinele cetății. Pe autostrăzile Europei am văzut din fuga autocarului, indicatoare în apropierea ruinelor de castele. Încurajat, am atras atenția asupra zestrei istorice și a responsabilității administratorilor drumului. Vom găsi însă pe marginea autostrăzii viitoare banalele tăblițe indicatoare? Semnul întrebării poate fi și finalul discuției.

Cei care au scris despre Landskrone

Rog a mi se permite un paragraf despre preocuparea istoricilor, intelectualilor din trecut pentru cetatea Landskrone. Poate, poate atrag atenția că lumea de azi, născută din cea de ieri nu se reduce la globalism și tehnologie de ultimă generație, la facebook și TikTok. Că pe voi, generația mileniului nou nu vă prea arde istoria neamului, e un truism; turismul istoric este însă în actualitate, aduce bani. Aici ne putem întâlnim interesele.Pentru turiști, traseul Sibiu – Tălmaciu este începutul drumului spre sud, o cale a destinului istoric, direcție interesantă pentru noi și pentru străini. Să nu ne plângem că vin puțini turiștii apuseni! Le putem oferi și destinații istorice, altceva decât tradiționala mămăligă cu brânză. E bună mămăliga, dar nu ține de foame turistului doritor de informație istorică. Civilizația Occidentului se bazează încă pe cunoașterea și valorizarea tradițiilor.

Să mergem mai departe cu promovarea zestrei istorice a Landskronului. Eu sunt ultimul din șirul istoricilor interesați de cunoașterea vieții comunității cetății de deasupra Tălmaciului.Articolele mele pot fi regăsite doar în literatura de specialitate (P. Beşliu Munteanu, "Fortificaţiile medievale de la Tălmaciu şi Turnul Spart", Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice 1-4,1999; Petre Beşliu Munteanu, "Tălmaciu, jud. Sibiu. Punct: Cetatea Landskrone", în Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2008 – ValaCHICA, XXI-XXII; Thomas Naegler, Petre Beşliu, "Repertoriul fortificaţiilor medievale din piatră aflate în partea central sudică a Transilvaniei" (secolele XIII-XVI), în "In memoriam Radu Popa. Temeiuri ale civilizaţiei româneşti în context european", 2003; Petre Beşliu, "Caracterul şi evoluţia fortificaţiilor medievale din defileul Oltului (secolele XIV-XVI)" în Buletinul Muzeului Militar Central, I, 2003, partea a II-a); Petre Beşliu, "Construirea, administrarea şi funcţionarea fortificaţiilor din defileul Oltului (secolele XIV-XVI)", în Palate, castele şi cetăţi din Transilvania, Făgăraş, 2000). Menționarea și promovarea Landskronului se poate regăsi și la un istorici cu mai mare autoritate (Kurt Horedt, "Südsiebenbürgische Grenzburgen", în Siebenbürgischen Vierteljahrsschrift, 64, 1, 1941).

Repertoriile de monumente nu au ignorat ruinele (Michael Johann Ackner, "Die roemischen Alterthümer und deutschen Burgen in Siebenbuergen") Karl Gooss, "Chronik der archaeologischen Funde Siebenbuergens", în Archiv des Vereins fur Siebenbuergische Landeskunde, XIII, 2, 1876; E. A. Bielz, "Die Burgen und Ruinen in Siebenbuergen"; Gerecze Péter, "A müemlékek helyrájzi jegyzéke és irodalma", în Magyarország müemlékei; Ioan Marţian, "Repertoriul arheologic pentru Ardeal"; Michael Csaki, "Inventarul monumentelor și obiectelor istorice și artistice săsești din Transilvania". A se vedea și un studiu care se în parte de cetatea de la Tălmaciu: Bállásy Ferencz, "Szélistye és Tolmács várának és területének jogtörténelmi nyomzása", în Századok, 6, nr. 2, 1872)

Prima menţionare a ruinelor din împrejurimile Tălmaciului este mai veche, de la mijlocul secolului al XVI-lea, într-un poem scris în spiritul umanismului transilvănean la sași, a cultivării trecutului (Johann Lebelius, "De oppido Thalamus carmen historicum in Philohistoriam gratiam", Cibinio,1779). (va urma)

În anii ‘80 ai secolului al XIX-lea interesul nou înfiinţatei Societăţi Carpatine (Karpathen-Verein) aducea în centrul atenţiei cetăţile istorice integrate peisajului montan. De aici, probabil a plecat Nicolae Iorga în afirmaţia greu de susţinut a existenţei a două cetăţi pe același loc: una ctitorită de comitele Corlardus amintit în 1233 şi, a doua, cetatea pe care o prezentăm, numită Landskrone. Tradiţia descrierilor geografice din secolele anterioare se îmbina cu entuziasmul excursioniştilor şi erudiţia unor cărturari cum a fost Friedrich Teutsch. Autorul a arătat poziţia strategică a cetăţii de la Tălmaciu aşezată la confluenţa mai multor râuri de mărime şi importanţă diferită: Olt, Cibin, Sadu, Tălmăcuţ, sublinind rolul ei în sistemul de fortificaţii din Defileul Oltului. Autorul cauta relaţiile între cetăţile din defileu în raport cu factorii sociali şi politici. Cetatea de la Tălmaciu a fost bine cunoscută cercurilor de intelectuali sași dintr-un studiu istoric scris la mijlocul secolului al XIX-lea (Gierend, J. A., "Notitiae castelanatus Tholmach"). Studiul cuprinde un appendix cu 14 documente.

Săpăturile arheologice desfăşurate la cetate la aproape un secol şi jumătate de la studiul amintit, trebuiau să răspundă exigenţelor cercetării actuale, problematicii cronologiei, morfologiei. Cercetarea arheologică era necesară cu atât mai mult cu cât apăruseră recent ipoteze interesante despre istoria şi planimetria cetăţii (Th. O. Gheorghiu,"Arhitectura medieval de apărare din România"). Autorul afirmă că ordinul de dărâmare a cetăţii s-a datorat slăbiciunii ei. Realitatea este alta. Două turnuri de poartă se puteau vede în reconstituiri grafice (Ion Albescu, "Turnul-Roşu", București,1966). Tot aici constatam cu mirare că cetatea aparține stilului romanic. Existenţa unui "bastion la sud" este menţionată de Hermann Fabini, în "Atlas des siebenbuergisch-saechsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen". Istoricii trăiesc în democrație. Pot avea oricine orice fel de interpretări, mai mult sau mai puțin credibile.Colegial, putem să le verificăm. (va urma)