La umbra lui s-ar fi odihnit Mihai Viteazu – stejarul de 700 de ani din Pădurea Bradului

La umbra lui s-ar fi odihnit Mihai Viteazu – stejarul de 700 de ani din Pădurea Bradului

Un loc de poveste din care izvorăsc … povești. Istoria unui stejar secular la umbra căruia ar fi stat Mihai Viteazu am descoperit-o în postarea săptămânală de pe pagina de socializare a președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean: 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Între satele Cașolț și Bradu se află unul dintre cei mai vechi arbori ai județului Sibiu, la umbra căruia se spune că ar fi zăbovit însuși Mihai Viteazul, în drumul său spre confruntarea de la Șelimbăr. 

Pierdut într-o mare de arbori tineri, care-l înconjoară din toate părțile, protejându-l de vijeliile ce l-ar putea pune la pământ, stejarul multisecular din pădurea Bradului este un loc de pelerinaj pentru drumeți și visători.

Iarna vine în valuri pe Valea Hârtibaciului, zilele cu soare cald alternând cu cele în care norii cern mantie fină de nea peste pământ. Vălătuci de fum curg între casele din Cașolț, localitate despre care toamna se vorbește intens lângă grămezile de varză aflate la vânzare prin mai toate târgurile județului.

Poteca spre stejarul despre care specialiștii spun că ar aduna peste 700 de ani, pleacă sub forma unui drum forestier, care se îngustează odată cu intrarea în pădure, pentru ca, la un moment dat, să dispară complet sub covorul gros de frunze.

Sunt mulți drumeți dornici să întâlnească respectabilul stejar, majoritatea din Sibiu, însă destui și din afara județului, care au citit despre ieșirea în aer liber organizată de Nicoleta Ocneriu, ghid „Anii Drumeției”, programul de ecoturism care de cinci ani oferă iubitorilor de natură șansa de a fi „liberi în aer liber”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sunt familii cu copii, oameni maturi, elevi, studenți, cupluri de îndrăgostiți care tocmai au sărbătorit ziua Sfântului Valentin, IT-ști, educatori, ingineri sau muncitori. Au ocupații și preocupări diferite, însă pasiunea pentru drumeție îi ține laolaltă, în jurul ghidei care le oferă informații despre Valea Hârtibaciului, odinioară locuită de comunități vaste de sași, despre faună și floră, despre tradițiile și obiceiurile locului. 

Ninsoarea fină se sfârșește chiar înainte de a ajunge la venerabilul stejar. Îi zărim silueta noduroasă printre copacii zvelți. Copiii sunt primii săi oaspeți pe ziua de azi. „Mamiii, l-am găsiiit!”, „Uaaai, ce mare eeee!”,răsună glăscioarele în adâncul pădurii.

Cei mici se bucură, cei mari scot telefoanele și încep să-l fotografieze. Până la urmă, avem de ce să ne mirăm: trunchiul măsoară 12-13 metri înălțime și are o circumferință de peste 7 metri. „Am adus ceva de măsurat”, anunță Nicoleta Ocneriu, în timp ce scoate o panglică gradată, de tipul celor folosite de croitorese. Lumea așteaptă măsurătorile: la bază, stejarul are o circumferință de 12 metri, în timp ce mai sus, cam la 1,5 metri deasupra solului, trunchiul adună 7,34 metri.

„Se spune că sub acest stejar a făcut popas Mihai Viteazul. A mâncat și s-a odihnit, apoi a plecat în fruntea oștirii sale”, începe Nicoleta Ocneriu o scurtă istorioară despre trecerea domnitorului muntean prin aceste locuri. 

Un sâmbure de adevăr există, în condițiile în care Mihai Viteazul și-a condus armata venind dinspre Brașov, urmând Râul Olt, care ajunge și lângă localitatea Bradu. Mergea în direcția Tălmaciu, unde și-a întărit armata cu oștenii legendarului Baba Novac, pentru ca, pe 28 octombrie 1599, la Șelimbăr, să-l înfrângă pe principele Andrei Báthory.

Stejarul nu a auzit doar zăngănit de arme, ci și jurăminte de iubire: „Bătrânii din Cașolț și Bradu spun că, odinioară, aici veneau tinerii înainte să plece la oaste. Veneau cu iubitele lor cărora, sub coroana stejarului, le jurau iubire și le rugau să-i aștepte, să nu se mărite până ei nu se întorceau de la război.”

Șapte adulți își dau mâinile și înconjoară trunchiul noduros al stejarului. Este o îmbrățișare caldă, venită ca un îndemn spre rezistență, dar și ca o mulțumire pentru un trecut încărcat de istorioare, pe care doar uriașul cu scoarță maronie le știe.

Secolele au fost necruțătoare cu vestitul stejar din Pădurea Bradului: crengile i-au fost smulse, o parte din coajă a dispărut, iar verile devin tot mai fierbinți în lipsa frunzelor. Probabil că nici seva pământului nu-i mai circulă prin trup, însă colosul se încăpățânează să reziste fiind, în felul său tăcut, ultimul martor al unor vremuri de mult apuse.

Nu departe, pe coasta unui deal domol ce coboară spre Cașolț, câțiva stejari răzlețiți, care parcă au fugit din desișul pădurii, domină pășunea cu trunchiurile lor maiestuoase. Fiecare adună câteva secole de existență, poate câte 4 sau 5, stârnind curiozitatea și admirația celor veniți să-i vadă.

La marginea Cașolțului, în pădurea în care Valea Hârtibaciului se îmbrățișează cu Țara Oltului, găsim arbori multiseculari cum rar întâlnești laolaltă în țara noastră.

Au rădăcinile adânc înfipte și, în lipsa frunzelor, cel mai bătrân dintre ei se hrănește din poveștile celor veniți să-l vadă.

Iar toate acestea se petrec într-un colț minunat al județului Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste”.

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

19 februarie 2025 la 17:40
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 OCNA SIBIULUI,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
„Cine sunt eu mai mult decât mine?”: filme despre război, abuz și traume moștenite, la Astra Film Festival
A doua zi a Astra Film Festival a adus în fața publicului povești despre război, copii abandonați, abuzuri...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Csilla Kató, despre efortul din spatele Astra Film Festival: „Sunt multe lucruri care trebuie înțelese”
Astra Film Festival nu înseamnă doar nouă zile de proiecții, ci și ani de muncă, energie și preocupare...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Măldărăşanu la naţionala de tineret? “Mă văd să antrenez zi de zi”
Liber de contract de aproape un an, după despărţirea de FC Hermannstadt, din decembrie 2025, Marius Măldărăşanu susţine...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.